În anul
2002, la Editura Ariadna, Baia Mare, apărea volumul de poezii ...Ca tămâia înaintea Ta, un succes de
mare ecou, nu numai în plan literar, ci și cultural, în general privind, știut
fiind faptul că, încă de pe atunci, preotul Radu Botiș era o personalitate
marcantă a spațiului cultural (a transgresat de mult granițele băimărene, prin
activa sa manifestare pe diverse și atât de numeroase paliere!).
Acest
mănunchi de poezii, de o sensibilitate aparte, a fost premiat la secțiunea Volum de debut, în cadrul Festivalului PRO UNIONE, Ediția a II-a,
Baia Mare, în decembrie, 2001, obținând premiul Editurii Ariadna, pentru poezie
religioasă. De asemenea, această apariție tipografică marca atunci al
patruzecelea titlu publicat la această editură, număr cu o simbolistică demnă
de luat în considerare, în ideea în care, după cum se afirmă adesea printre
noi, nimic nu e întâmplător. Această afirmație mustește de adânci semnificații,
autorul este pe deplin conștient de profunzimile pe care le conține un număr
esențialmente magic, sau sacru, mai bine spus. Creația (literar vorbind) presupune jertfă, jertfă de sine, jerfă de ceilalți. Patruzeci de zile de
post, de rugăciune, de asceză, ”suire pe brânci”, ”frământare mii de săptămâni”
în termeni arghezieni consacrați. ”Cuvintele potrivite” presupun nu numai
”slova de foc”, talentul-talantul cu care sunt înzestrați aleșii, harul,
sclipirea de divinitate, care, la unii... devine explozie de lumină. Creație înseamnă și ”slovă făurită”,
elaborată, lucrată, îndelung șlefuită și cizelată, precum un făurar sau un
meșter artizan se apleacă asupra obiectului muncii și ostenelilor sale.
Homo artifex, Radu
Botiș se dedică ardent Creației,
într-o strânsă împletire cu vocația sa de teolog. Sălăjean din obârșii, clujean
de formație intelectuală (licențiat al Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Teologie), maramureșean, în cele din
urmă, părintele Botiș preia din cele trei zone cunoscute, mental, intelectual,
spiritual, frânturi de trăire și de emoție. Acest lucru transpare în mod
evident în versurile sale, în limbaj, în modurile de manifestare. Poeziile cu
tematică religioasă, până la apariția acestui volum remarcabil, au fost
publicate în diverse reviste, printre
care Credința ortodoxă (Episcopia
Romanului), Cruce și Înviere
(București), AloPlus (Cluj-Napoca),
dar și într-un volum antologic, publicare ce i-a adus în anul 2000, locul II,
la Concursul Literar de Inspirație
Spiritual-Creștină, de la București.
Participarea
sa la emisiunile religioase oferite de TV
Cinemar, respectiv de Radio Galaxia,
Baia Mare, îl recomandă pe preotul Botiș ca pe un activ teolog, care știe să
facă din vocația sa, teologică și artistică deopotrivă, un apostolat. Menirea
sa, de altfel, evidentă prin modul său de desfășurare - activ, implicat,
dăruit, jertfelnic (ca adverb),
pasionat, este Creația sa, și,
desigur, călăuză pe calea noastră, a tuturor, spre mântuire. Cuvântul său,
rostit ca preot, ca duhovnic, ca tată (fiii săi duhovnicești sunt cu miile,
părintele Botiș reușind cu mare ușurință să acceadă în străfundurile inimilor
credincioșilor de toate vârstele, tineri, adulți, bătrâni, chiar și copii), ca
scriitor, ca poet, mai cu seamă, este extrem de grăitor.
Deși
simplu, a la o privire superficială, cuvântul
devine depozitar al multiplelor și complexelor semnificații. Pentru cine
intuiește profunzimi dincolo de o simplă înșiruire de litere, de cuvinte și de
versuri, cuvântul părintelui Botiș are extrem de multe de spus. Într-o rostire
cu ecouri maramureșene - evident, pentru cine are urechi de auzit - versurile,
dar și textele celelalte, proză în toată autenticitatea sa, eseistică,
interviu, oricum le-am încadra, transmit vii și nealterate mesaje.
Astfel,
spicuim din ”dezbateri”, clădite pe scrieri ortodoxe, prezentând adevărul
Bisericii Dreptmăritoare, ”atât de bogat expus în cărțile noastre creștine”, cu
situarea la loc de cinste a Sfintei Scripturi, Cuvântul lui Dumnezeu, câteva
afirmații percutante, cu ecou de sentință: ”Copilul este rodul dragostei în
familia creștină, este o binecuvântare de la Dumnezeu”, în cadrul emisiunii Copiii și caracterul, de pe postul TV Cinemar, Baia Mare, realizator Daniel
Cornea. Din aceeași perioadă, 1999-2001, sunt sintetizate câteva teme de larg
interes, precum lupta spirituală, bătălia acerbă ce se duce, în vremuri
tulburi, de o instabilitate alarmantă, pentru apărarea Cuvântului lui Dumnezeu.
”Singurul care poate rezolva problema sufletelor noastre este Domnul Iisus
Hristos” (Emisiunea Bătălia pentru
suflet, Biblia și Sfânta Tradiție), discuții pe marginea celei de-a treia
porunci din Decalog, în același scop
ala apropierii de straturile adânci ale Cuvântului divin, ”dătător de viață la
toată făptura”.
De asemenea, ultimele pagini vorbesc despre rugăciune - ca
modalitate la îndemână, pentru cel ce vrea..., de a intra în comuniune cu
”inima plină de dragoste a lui Dumnezeu, care este gata să binecuvânteze pe
credincioșii Lui” (Emisiunea Despre
rugăciune). Volumul se încheie cu o poezie de o extrem de fină
sensibilitate și suplețe, semnată de prof. Zamfira Deac, Templul nezidit, care ține loc de postfață. În viziunea poetului
Botiș, suntem datori ”să ridicăm spre ceruri, în căinți/ Fierbinți dorințe de-a
primi iertare” (Nu voi să mă căiesc la
greul vieții).
”Unii
acceptă totul, alții într-o oarecare măsură. Dar: ori totul, ori nimic, la
Dumnezeu nu merge cu jumătate de măsură. Iar totul înseamnă fericirea eternă.
Iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele ar trebui să ne caracterizeze, ar
trebui să excelăm în aceste direcții. Când vom ajunge să iubim pe Dumnezeu cu
tot ceea ce avem, iar pe aproapele ca pe noi înșine, vom fi foarte, foarte
aproape de desăvârșire” (Gândind, mereu,
mereu). ”Anotimpurile se succed greoi, împletind în jurul lor istorii
uneori necunoscute, alteori de neînchipuit. Punem speranțe, făurim idealuri și
totul depinde de acest licăr de viață din noi. Dacă ne-am cunoaște apusul
zileleor, haosul ar fi de nestăpânit” (El,
Mântuitorul preamilostiv). ”Ce-s fără Tine, Bunule Domn?/ Pulberea zilei în
vânt/ O adiere înspre pământ/ Gând fără noimă” (Lacrimi n-ajung să mă bucur de Tine), ”A rămas pentru omenire/
Gândul bun spre a nemuri/ Crezul sfânt în mântuire” (Lumea întreagă Te cinstește).
Traducerea
în limba engleză, inspirat realizată de către Liviu Ivan sporește profunzimile
de gând, de sentiment, de emoție și de trăire. Această nouă perspectivă aduce
un plus de lumină ideilor enunțate, fie în versuri, fie în rânduri de proză -
care posedă, înlăuntrul lor, eleganța și muzicalitatea specifică versurilor,
dovadă de netăgăduit că, și în expuneri, în îndrumări morale, părintele Botiș
rămâne sub mantia sa de... poet.
În
încheiere, rămânem în același cadru al subtilității și al rafinamentului
expresiv, notând câteva elemente definitorii, menite să schițeze un portret:
acela al maestrului Radu Botiș, teolog devotat chemării sale apostolice,
talentat mânuitor al cuvintelor, și, în aceeași măsură, poet înzestrat cu har,
șlefuitor în cuvinte, precum bijutierul în pietre prețioase. Astfel, unul din
aspectele ce se cer imperios amintite este acela al construcției, al
eșafodajului poetic: simplu și discret în aparență, extrem de elocvent și d eplin de substanță, în esență.
Imaginile
artistice abundă în elemente ce țin de o sensibilitate cultivată, figurile de
stil nu se pierd în volute ostentative, dar atrag atenția prin noblețea
mesajului pe care îl compun. Comparațiile, epitetele, enumerațiile,
repetițiile, inversiunile, invocațiile, interogațiile și exclamațiile retorice
se numără printre podoabele cele mai valorificate. Sintaxa frazei curge lin,
fără căderi sau opriri bruște, printr-o grație a scrisului care îl recomandă pe
părintele Radu Botiș ca pe un fin și rafinat poet.
Prof.dr.Mihaela
Rotaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu