sâmbătă, 14 septembrie 2013

FOTOGRAFII DESECRETIZATE ŞI DESCOPERIRE COLOSALĂ. TERITORIUL ROMÂNIEI ASCUNDE CEVA CARE A UIMIT LUMEA

Cu ocazia desecretizării mai multor fotografii de spionaj, o echipă de arheologi din Marea Britanie a descoperit ceva care cu siguranţă le va mări prestigiul în domeniul în care activează şi unde, practic, scriu şi rescriu istoria.
Astfel, britanicii au analizat setul de fotografii şi au scos la iveală urmele unei fortificaţii antice romane pe actualul teritoriu al României, conform celor arătate de Huffington Post.
Aşa cum indică specialiştii, zidul a aparţinut Imperiului Roman în secolul al II-lea şi era dispus ca o graniţă, de-a lungul Dunării spre Marea Neagră, pe aproape 60 de kilometri.
În fotografii se mai pot observa doar ruinele rămase, despre care arheologii au aflat încă din secolul al XIX-lea. Cu toate că la momentul respectiv au fost identificate greşit, în prezent lucrurile sunt clare.
"Dacă ne uităm în toate cărţile moderne despre frontierele romane, nu găsim menţiuni despre aceste fortificaţii estice. Au dispărut, cumva", a spus Bill Hanson, profesor de arheologie romană la Universitatea din Glasgow.



                                                                                            C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu