ÎNTRE 16 ŞI 17 OCTOMBRIE 2013 SUNT CELE MAI MARI ŞANSE CA
EVENIMENTUL SĂ SE ÎNTÂMPLE ÎN ROMÂNIA !!!
În acest moment se ştie că un satelit de peste o tonă,
lansat pentru a studia gravitaţia, se va prăbuşi în curând pe Terra, dar nu se
ştie încă locul impactului.
Din cauză că a rămas fără carburant, satelitul GOCE, lansat
în 2009, va ceda în faţa forţei de atracţie exercitată de planeta noastră şi se
va prăbuşi în săptămânile viitoare pe Pământ, întrucât a rămas fără carburant.
Conform Agenţiei
Spaţiale Europeane (ESA), GOCE pluteşte la o altitudine de doar 260 kilometri,
pentru a cartografia câmpul gravitaţional terestru şi pentru a furniza
oamenilor de ştiinţă date legate de evoluţia climei şi a seismelor.
"Sistemul de propulsie electrică care permite acestui
vehicul spaţial să zboare la această altitudine foarte joasă va înceta să mai
funcţioneze între sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii noiembrie, data
cea mai probabilă fiind situată între 16 şi 17 octombrie", a precizat unul
dintre cercetătorii angrenaţi în proiect.
Cea mai mare parte a satelitului se va dezintegra şi va arde
atunci când va ajunge la o altitudine cuprinsă între 75-80 kilometri, dar
potrivit calculelor efectuate de ESA, circa 250 de kilograme din acest satelit
vor supravieţui în urma intrării sale în atmosferă şi se vor prăbuşi pe Terra
sub forma a "40 sau 50 de fragmente" disperate pe o distanţă de 900
de kilometri.
Conform Mediafax, este imposibil să se determine această
traiectorie cu precizie, întrucât revenirea satelitului GOCE pe Terra nu este
controlată de operatorii săi.
Abia în 2008, după ce GOCE fusese deja construit, un acord
internaţional a intrat în vigoare pentru a constrânge producătorii de
sateliţilor ştiinţifici să îi înzestreze cu un sistem de propulsie care să îi
facă să se prăbuşească în mare la încheierea misiunilor lor.
Coordonatorul misiunii GOCE a precizat că EFA a avertizat
deja guvernele lumii, inclusiv cel român în legătură cu evenimentul care
urmează să se producă. Sursa http://www.libertatea.ro//detalii/articol/intre-16-si-17-octombrie-sunt-cele-mai-mari-sanse-pericol-iminent-satelit-romania-prabusire-463189.html
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu