Surprinzătoare şi pline de vervă şi lirism sunt noile poeme
– de factură asemănătoare în formă- incluse de poetul şi jurnalistul Ioan Romeo
Roşiianu în volumul de faţă, după o lungă tăcere editorială.
Sunt surprinzătoare cele 69 de poeme din această carte
pentru că relevă un Ioan R. Roşiianu cu totul diferit de cel din volumele
anterioare, un Roşiianu nou şi proaspăt
în expresie, debordând de imaginaţie, cu un discurs aproape liturgic şi cu o
respiraţie amplă şi bine gradată..
Autorul - recurgând
la o fericită formulă şi lirică -
reuşeşte să dea coerenţă şi substanţă textelor, în fapt nişte scrisori de
dragoste/ pretext care-i permit o mare
libertate de exprimare şi o îndrăzneaţă
abordare ideatică. Este vorba de o serie de 69 de poeme-scrisori despre
dragoste, în primul rând, despre „cartea vieţiii şi filele ei, despre frunzele
căzute şi Dumnezeu, despre bogăţia lumească şi sărăcia spirituală, despre
cuvinte şi despre tăcerea dintre ele, despre sânii ei şi palmele sale, despre
surâs, despre o noapte trăită singur şi trist, despre o predică cu demoni şi
sfinţi, despre binecuvântare şi blestem”, etc, etc.
Scrisorile au formule relativ fixe de „adresare”: Iubito....
(când a cântat corul în catedrala înaltă am avut o senzaţie de gol...etc), Mai
ştii(....cât de frig ne-a fost...etc) şi Aşa a fost, iubito,
(...când făceam dragoste şi personajele din cărţi... etc, formule care lasă
liberă calea unor incursiuni subtile şi diverse în relaţia dintre doi iubiţi
prinşi într-o relaţie pe cale de destrămare, în filozofia iubirii, în relaţiile
inter-umane... Este vorba, cu precădere despre
finitudinea iubirii şi a vieţii pământeşti, despre dragoste şi ură, despre
minciună, făţărnicie, urâţenia sufletească, despre trădare şi renunţare, despre
foc şi cenuşă, despre diavoli şi sfinţi, despre gingăşie şi brutalitate, despre
credinţă şi necrredinţă şi despre atâtea altele, într-o spovedanie de iubit
care iubeşte cu disperare şi care se simte obosit şi scârbit de micimea
omenească. Poemele sunt
reconfortante la lectură şi au o ţintă
spirituală înaltă, accesibilă cititorului, scrise parcă în complicitate cu
acesta.
Nu ştiu cât va putea marşa Ioan R. Roşiianu pe această
formulă, evident că după o vreme intervine saturaţia, dar poemele incluse în
acest volum, cu unele scăderi în construcţie,
sunt poeme de substanţă şi cu
impact liric evident, care-l impun ca pe o voce ieşită din corul mare al
cântăreţilor de strană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu