De criză, de dor şi de fiţe mi-a venit ideea să tai porc de
Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la ţară, în Moldova. Bine, ai mei nu
îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavând răbdare şi
nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.
După ce mi-am ascuţit cuţitele pe gresia de la baie şi am
procurat doi baloţi de paie, decor, uitaţi de un vecin în faţa casei încă de la
Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunţ pe internet că doresc
să achiziţionez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 130 de
kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i
plac ideile mele şi, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulţi! Eu
cred că toţi nebunii au fugit din lume şi s-au ascuns pe internet!
Dar divaghez! Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă
ştiu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioşi că ce vreau să fac cu el,
că face mizerie multă. Când le-am spus că vreau să-l tai de Crăciun, au făcut
ochii cât cepele şi m-au luat la rost că de ce?! Ca să-l mănânc, de-aia, le-am
răspuns, moment în care şi ultimele rămăşiţe de simpatie, toleranţă şi
înţelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut.
Cum să omori un animal şi să-l manânci, aşa, ca un barbar?!
Eh, cînd am văzut eu că ăştia sunt gata să sune la Protecţia
Animalelor, am început să le descriu în amănunt operaţiunile specifice,
insistând pe secţionarea carotidei şi colectarea sângelui într-un lighean, de
preferinţă cu smalţul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării
sângeretelui şi mai ales a borândăului. N-am ştiut eu cum se zice în engleză la
borândău, la fel cum nu ştiu nici în româneşte, dar le-am explicat că e un fel
de mămăligă din făină de porumb cu sânge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai
simţitori, aşa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strânsese
tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau când cu milă, când
cu dezgust. Apoi, zic, pârlim şoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la
bloc, şi tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puţină sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conştient că un alt
moment în care să mă asculte oamenii cu atâta atenţie nu o să mai prind, poate,
niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl despicăm cu
securea sau toporul, ce ne vine la mână, şi scoatem organele, pe care le
fierbem împreună cu capul, în vederea preparării caltaboşului. Ştiţi, bănuiesc
le-am zis eu degajat , că pentru caltaboş se foloseşte intestinul gros, spălat
facultativ şi opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a
plecat cu grupul după fraza asta, şi am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de
înger şi de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu
pricepe engleză şi stă toată ziua cu căştile pe urechi, dar se alătură oricărui
grup şi dă din cap aprobator la orice discuţie.
Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cârnaţi,
grătare şi sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem şi o oală
de jumări, aşa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că au
scăpat ieftin totuşi, pentru că dacă m-aş fi apucat să le povestesc cum se fac
„hot dogii” şi parizerul pe care le înfulecă ei la „lunch”, băgam toată firma-n
spital!!!
VeDeL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu