Mioriţa
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.
Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.
Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?
Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?
El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...
Ochilor tăi tulbui pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...
Osteneşti... O clipă numai să te-opreşti.
Odihneşte-ţi ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cereşti -
Şi-auzi glasul tragicei mioare...
De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie...
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit şi mut
Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...
Mama
N-am mai trecut de mult prin sat şi-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Şi c-ai albit, mămucă, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu ştiu cum să cred atâtea veşti,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinereşti.
Circ
Sunt cerşetori în straie de paradă,
Cu pieptul costeliv în faţă scos,
Sunt remuşcări ascunse sub pomadă
Şi comicul devine dureros.
Iar mintea beată-n ei se dă de-a dura
Zadarnică, în scrâşnete de os.
Infernul şi-a deschis într-înşii gura.
Şi comicul devine dureros!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu