În Austria are loc pe 4 decembrie repetarea turului II al prezidențialelor, iar favorit este euroscepticul Norbert Hofer.Candidatul eurosceptic în alegerile prezidențiale din Austria, Norbert Hofer, vede în victoria lui Donald Trump dovada că și el se află pe calea cea bună.
El avertizează: „Dacă elitele se îndepărtează de alegători, acele elite vor fi îndepărtate de la putere.”
Ca și președintele ales al Statelor Unite, Hofer, în vârstă de 45 de ani, candidat al Partidului Libertății, spune despre el că este un naționalist care recunoaște îngrijorările oamenilor de rând, ignorați de sistemul politic.
„O comparație ar fi că și Trump a avut multe obstacole în cale și cu toate acestea a câștigat alegerile din Statele Unite”, spune Hofer într-un interviu pentru Reuters.
Victoria lui Trump și votul pentru Brexit din iunie au dezlănțuit un adevărat tsunami, pe care criticii îl numesc peiorativ „populist”.
Alegerile prezidențiale din 4 decembrie, l-ar putea face pe Hofer primul lider eurosceptic din Uniunea Europeană. Alte alegeri care ar putea promova lideri eurosceptici vor avea loc anul viitor în Olanda, Franța și Germania.
NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu