Comitetul
Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș s-a reunit în ședință
extraordinară vineri, 11 noiembrie 2016, sub conducerea președintelui,
prefectul Sebastian Mihai Lupuț.
Ordinea
de zi a fost una bogată, printre principalele puncte numărându-se luarea
măsurilor ce se impun pentru realizarea planificării și consolidării
Registrului Național de Capabilități prin aplicația RO-RISK asociat funcțiilor
de sprijin la nivelul fiecărei instituții.
Autoritatea
responsabilă cu rol principal în managementul tipurilor de risc, definite
potrivit dispozițiilor Hotărârii de
Guvern nr. 557 din 3 august 2016 privind managementul tipurilor de risc, la
nivelul județului Maramureș este Inspectoratul Județean pentru Situații de
Urgență Maramureș, iar acesta va organiza activitatea astfel încât toate
tipurile de capabilități umane și materiale să fie introduse în aplicația
RO-RISK până la data de 31.12.2016
De
asemenea, S.G.A. Maramureș, prin domnul inginer șef Stelian Ivașcu a informat
CJSU Maramureș cu privire la actiunea de verificare a stării tehnice și
funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva
inundațiilor în județul Maramureș, fiind menționate verificări ce au avut loc
în perioada 9-11 noiembrie 2016, la cei peste 70 km de indiguire a cursurilor
de apă și la Barajele de grad A, B,C și D, fiind în atenția delegației în
special râurile Vișeu și Tisa.
A
fost prezentată situația investițiilor în curs și a obiectivelor promovate spre finanțare în
anul 2017 în cadrul discuțiilor purtate de prefectul județului cu SGA
Maramureș, ABA Someș Cluj și Ministerul Mediului.
Având
în vedere acțiunea de verificare a stării tehnice a utilajelor de dezăpezire, a
stocului de material antiderapant, a marcajelor de semnalizare pentru sezonul
rece 2016 – 2017, pentru drumurile naționale și județene din Maramureș,
informarea prezentată de reprezentantul Instituției Prefectului – Județul
Maramureș a scos în evidență o situație de ansamblu cu multe deficiențe și
neconcordanțe la toate bazele de dezăpezire verificate atât la nivelul
drumurilor județene cât și la nivelul drumurilor naționale.
Din
cele 7 baze de dezăpezire la nivelul drumurilor județene, au fost verificate 5:
Baia Mare, Ardusat, Lăpuș, Cavnic și Ferești iar la momentul verificărilor au
fost identificate utilaje care acoperă maximum 50% din necesar. Ținând seama de
ordinele de intrare în baze a utilajelor de dezăpezire s-au verificat și 4 din cele 7 baze pentru drumurile naționale
dar s-a constatat o pregătire precară pentru sezonul rece care urmează.
Pentru
a evita intrarea în sezonul de iarnă în aceste condiții, Instituția Prefectului
– Județul Maramureș a dispus măsuri de urgentare a achizițiilor de materiale
antiderapante pentru drumurile naționale și de respectare a ordinului de
intrare în baze a utilajelor de dezăpezire și a parametrilor tehnici
corespunzători. De asemenea, s-a înaintat o adresă societății care reabilitează
tronsonul DN 18 în pasul Gutâi pentru instalarea parapeților de semnalizare
rutieră.
Pentru
drumurile județene, s-a înștiințat societatea care le administrează cu privire
la problemele întâmpinate în anii anteriori și riscul de a se repeta și în
acest an dacă nu sunt luate măsurile necesare.
Instituţia Prefectului -
Judeţul Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu