Legături de colaborare și oportunități economice prin SBC Korea de
Sud
Asociația
Culturală și de
Business Open Bridge Consortium din Cluj Napoca, prin reprezentantul acesteia,
Park Lae Weon, precum și Directorul Centrului de business Corean din Frankfurt, Hyunsu Ku s-au
întâlnit cu autoritățile județene și locale pentru a analiza oportunitățile de colaborare pe plan
economic în regiunea de Nord Vest.
Întâlnirea a avut loc la Palatul Administrativ din Baia Mare, fiind
prezenți
Prefectul Județului
Maramureș,
Sebastian Mihai Lupuț,
Primarul interimar al Municipiului Baia Mare, Marinel Rob și Directori ai compartimentelor
de specialitate din cadrul celor două instituții.
Fiind vorba de prima vizită în județul Maramureș pentru domnul Hyunsu Ku, discuțiile au fost principiale, având loc
o prezentare de ansamblu a județului, a situației
prezente și direcțiile de dezvoltare economică și turistică.
Prefectul Județului Maramureș și-a arătat disponibilitatea
pentru colaborări în diverse domenii în interesul ambelor părți, arătând deschiderea și buna cooperare la nivel
internațional
cum ar fi cu Ucraina.
Pe de alta parte, delegația Coreană a menționat că în programul anului 2017 vor fi cuprinse noi întâlniri la
nivelul județului
Maramureș, fiind
vizate în special întâlnirile directe între oameni de afaceri sudcoreeni și investitori locali. De
asemenea a fost menționată
intenția unor
astfel de întâlniri cu mediul de afaceri maramureșean, atât în Frankfurt cât și în Corea de Sud.
SBC(Small & Medium Business Corporation) este asociația întreprinderilor mici și mijlocii din Corea de Sud și oferă o gamă diversificată de
servicii, precum politicile financiare, consultanța de business, suport tehnic de specialitate,
marketing, cooperare internațională și pregătirea
resurselor umane, pentru a-și atinge potențialul global de competitivitate.
Open Bridge Consortium este persoană juridică română, fără scop
lucrativ, apolitică, nonguvernamentală şi nonprofit formată dintr-o reţea de
persoane fizice şi juridice, alte organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale
şi are drept scop sprijinirea dezvoltării activităţilor economice, culturale,
turistice, de mediu şi sănătate între România şi Coreea de Sud, şi în principal
dintre Regiunea de Nord-Vest şi Suwon.
Open Bridge Consortium îşi propune să faciliteze companiilor din aceasta
zona accesul la tehnologia şi materiile prime pe care le are de oferit economia
coreana. Acest proiect este important prin faptul că permite crearea unei
platforme prin care un număr mult mai mare de companii romanesti să aibă acces
la informaţii, date, legături şi contacte cu potenţiali parteneri de afaceri
din Corea de Sud.
Instituția Prefectului Maramureș,
Str. Gheorghe Şincai nr. 46, RO- 430311 Baia Mare, tel. 0262
215001; fax 0262 213241
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu