Consemnată în documentele ungurești încă la 1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor,
vestiți militari, ambasadori (la înalta
Poartă și la Veneția), guvernatori, scriitori, pictori,
muzicieni etc, precum Fay Andras (1786-l864), Ștefan
Fay, clasic al literaturii maghiare și
ilustrul Joseph (Iosif) Fay fiul lui Ștefan
Fay, asupra căruia vom stărui în rândurile ce urmează.
Joseph (Iosif) Fay este autorul „Declarației” de adeziune a secuilor la Unirea cu
România din Parlamentul României din 1918. Discursul sau a emoționat o țară
întreagă la acea vreme. De altfel și
celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric român N. Iorga.
Declarația prin care
se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu România a fost expusă în Parlamentul
României Mari în februarie 1919. Documentul este considerat unul excepțional, dar ignorat de istorici, scrie Nicu
NEAG într-un amplu și documentat
material istoric publicat pe adevarul.ro, alba.comisarul.ro, historia.ro și preluat de romaniabreakingnews.ro
Joseph (Iosif) Fay a fost doctor în drept internațional, specialist în istorie și poliglot, a ajuns deputat al secuilor în
primul parlament al României Mari („), prieten politic cu Octavian și Eugen Goga, Oct. C. Taslăuanu s.a., a
devenind ulterior ambasadorul României la Tokio și
Bruxelles. Soția acestuia cobora din
spița lui Ioan Kemeny, general și principe al Transilvaniei (1660-l662).
Este și autorul unor Memorii faimoase
(publicate în 1856 de Academia Ungară), o excepțională
cronică a Transilvaniei pentru o perioadă de treizeci de ani. Tradiția s-a continuat prin căsătoria lui Ștefan Fay (fiul) cu Voica Bogdan,
descendentă mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan, Cantemir,
Sturză – și strănepoată a lui Grigore
Ghika, ultimul domn al Moldovei.
Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay răzbate
idea că secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea
Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite
că secuimea va deveni un factor important în consolidarea și dezvoltarea României Mari.
Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay răzbate
idea că secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea
Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite
că secuimea va deveni un factor important în consolidarea și dezvoltarea României Mari. Prezentăm mai
jos, declarația deputatului secui,
reprodusă în „Dezbaterile Adunării Deputaților
nr. 41/1919-1920“:
Dlor, înainte de toate vă rog să iertați greșelile
cuvântării mele, deoarece în românește
numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul
secuilor.Vreau să vă atrag atenția
asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca interesele sale vitale
vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu liniște și
cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite).
Domnilor deputați,
de multe secole – 1500 (sic) de ani – secuimea trăiește strânsă într-un colț
în munții Ardealului. În acest enorm
timp partea cea mai mare a vieții, secuimea
a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viața tradițională
separată a acestui popor a căzut jertfa tendințelor
maghiare de unificare șoviniste,
aproape tot așa ca și existența
altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze umanime,
strigări de bravo.)
Cât de dezvoltată a
fost conștiința existenței separate a
secuilor fată de orice alt popor și
chiar și fată de fratele său maghiar
este destul să o dovedesc cu indicația
declarantului fapt istoric că oștirile
secuiești au luptat pe la 1600 la
Unirea cu oștirile lui Mihai Viteazul.
(Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de fapt piața națională
a secuimii exista și când deosebirile
de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au
dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-și
cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost șterse.
Cât de dezvoltată a
fost conștiința existenței separate a
secuilor fată de orice alt popor și
chiar și fată de fratele său maghiar
este destul să o dovedesc cu indicația
declarantului fapt istoric că oștirile
secuiești au luptat pe la 1600 la
Unirea cu oștirile lui Mihai Viteazul.
(Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de fapt piața națională
a secuimii exista și când deosebirile
de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au
dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-și
cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost șterse.
„Poporul secuiesc va
fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari“
Chiar și în timpul
cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanța secuimii ungurești, într-atâta chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la
1867 încoace, așa zicând numai această
regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o rețea de diferite de oarecare valoare și fără instituții
culturale, la înălțimea nivelului
modern, așa ca funcționarii maghiari trimiși în teritoriul secuiesc considerau numirile
în acest teritoriu ca o dizgrație, aș putea zice ca o deportație. (Aplauze)
Domnilor deputați
prin hotărârea Conferinței de Pace,
România a devenit stăpâna țării
secuilor și prin aceasta îndreptarea
neglijențelor a trecut ca o problemă
asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca
sa înșirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu considerație și
bunăvoință mult ar contribui și la buna stare a secuimii si la înflorirea
ei, dar și la ridicarea culturii și cinstei statului. (Aplauze)
Dintre problemele care așteaptă
soluții le vom pomeni numai (pe) câteva
din cele mai însemnate. După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de
construire a rețelei de cai ferate,
care sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze
prelungite.)
Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este
sigur ca și până aci interesele vitale
ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) și
ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase,
grele de umblat, trecură cu carele lor și
Carpații ca să-și satisfacă trebuințele
lor.
D-lor deputați, tot
atât de însemnat aș socoti și sprijinirea eficace din partea statului, a
bisericilor și a școlilor, deoarece din cauza neglijării
seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare sa-și susțină institutele
de cultura cu succes, și numai din
propria putere. De mâna întâi ar fi și
chestiunea funcționărimii secuiești. Într-o nație
atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel
mai înalt al statului să existe o întocmire care și
în administrație și în justiție
ar fi favorabilă existenței în masă a
elementului secuiesc, sârguincios și
politicește element de încredere.
Însă dacă susținând
unitatea statului român, poporul secuiesc și-ar
putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluțiune
a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a
mai bunei înțelegeri, care ar lipi pe
secui de statul căruia ar avea sa-i mulțumească
renașterea vieții sale tradiționale.
(Aplauze)
Ca cetățean
credincios al statului român și ca
secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin seama de acea teroare nestăpânită a
societății cu care răposații conducători au voit să silească pe secui
să se bată cu mori de vânt. (Aplauze) Noi am adus cu noi încredere și ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze)
D-lor deputați,
părerile dv. nu trebuie sa le întemeiați
pe aparență, trebuie să vedeți, să cunoașteți poporul secuiesc, muncitor, cu suflet
cinstit, de aceea zic: ajutați-ne ca
armele agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veți privi la noi ca învingătorul la învins, ci că vă veți întoarce ca prieten la prieten (aplauze
prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit și care este vrednic de o soartă mai bună. Făcându-se astfel, eu
sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai
sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite și îndelung repetate) „Secuii în cea mai mare parte sunt vechi
frați ai noștri români“
După declarația
deputatului secui, a luat cuvântul Nicolae Iorga.
„Domnilor, mulțumesc
în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în
numele secuilor, care și alături de Ștefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în
1475 pentru apărarea Moldovei și a
românismului, și care în cea mai mare
parte sunt vechi frați ai noștri români care și-au pierdut limba lor. Îi mulțumesc
pentru încrederea ce o pune în statul român, care va ști să prețuiască
această încredere”.
Istoricul Ion Coja susține
că Declarația deputatului de Odorhei,
Joseph Fay, citită în primul Parlament al României Mari, este un document excepțional, dar ignorat sau ocultat de istorici.
Atât de cei români, cât și de cei
maghiari. Coja apreciază că pentru ultimii este de înțeles, dar pentru primii nu.
„Ar fi de recomandat ca acest text să apară și în manualul de Istorie a secuilor, dacă
acest manual este scris cu un minim de respect pentru Adevăr”, susține istoricul.
Adeziunea secuilor la
o conviețuire demnă și pașnică
în cadrul statului național unitar
român este susținută și de prof. univ. dr. Ioan Bojan.
„O poziție de sine
stătătoare, favorabilă Unirii Transilvaniei cu România, au adoptat și secuii. La începutul anului 1920, baronul
Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a făcut următoarea declarație în Parlamentul României:
«Secuii, avînd nădejde că interesele lor viitoare vor fi
ocrotite în sînul noului stat, au primit cu încredere și liniște Unirea
Transilvaniei cu România»“
Despre Joseph Istvan Fay vorbește,
într-un interviu publicat în Ziarul Financiar, și
nepotul acestuia scriitorul Ștefan Fay:
„Bunicul meu după Tata, Iosif de Fay, s-a nascut în
Transilvania și s-a căsătorit cu
Gabriela Kemeny, descendentă din Ioan Kemeny. A fost mai intâi Capitan de
Fagaras, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se tragea din familia
Micula de pe Somes cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la indemnul
insistent al lui lui Octavian si Eugen Goga, al lui Octavian Tăzlăuanu si al
altor mari patrioți români, a fost
deputatul secuimii din Odorhei în Parlamentul României, iar discursul sau în
română pe care abia o învățase pentru
acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai că a fost ovaționat, dar și
remarcat de Nicolae Iorga, pe atunci președintele
Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea în diplomație. A fost numit responsabilul Legației Române de la Tokyo și, învățând
pe lângă alte 13 limbi și japoneza, a
fost ales de ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia să țină discursul la aniversarea Mikado-ului.
Apoi a ajuns prim-secretar de ambasadă la Bruxelles unde se pare ca a fost
asasinat. În orice caz, a fost găsit fără viață,
în condiții neelucidate. Pentru
meritele sale, a fost decorat cu Coroana României, Steaua României și Ordinul Soarelui Răsare al Japoniei”.
Publicat de
romaniabreakingnews.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu