Aforismul nu este doar unul inspirat și plin de ironie, dar ultima perioadă de timp îl consacră drept un veritabil adevăr filosofic.
Până la un punct, „corectitudinea politică” este o chestiune care ține strict de bunul-simț și constă în a nu-ți bate joc, fie ca om, fie ca societate, de cel care este alcătuit, crede, are obiceiuri, sau se comporta altfel decât tine, cu condiția ca vreuna dintre caracteristicile de mai sus să nu provoace vătămare celor din jur. Astfel, în România, dezincriminarea homosexualității, scoaterea ei din rândul faptelor penale, a fost privită ca o chestiune absolut firească. La fel de firesc, orice părinte întreg la minte și la suflet își învață copilul să-și trateze semenii, pe toți, ca pe ființe umane aidoma lui, și îi formează reflexe de precauție și apărare împotriva răului, nu împotriva culorii părului, a epidermei, a unui picior mai scurt, sau a preferințelor de tot felul. Altminteri, copilul ar fi dezarmat. Atent la culori sau gusturi, nu la pericolele reale, s-ar așeza într-o certă postura de victimă.
Lucrurile au ieșit, însă, din zona bunului-simț, moment din care și butada reprodusă mai sus a devenit dintr-un soi de banc, amuzant pentru unii, un aforism încărcat de adevăr. Asta nu doar în România, și nu doar în problema homosexualității, ci pe peste tot în lumea civilizată și în multiple alte privințe. Momentul a fost acela în care a început să se dea un negru asalt asupra grădinițelor și școlilor, asupra copiilor, asupra minților lor crude, asupra sufletelor lor curate. Nemernicia aici a început! Nu voi intra în detaliile abominabilului atac. Ziarul nostru a făcut-o pe larg, o va face și în continuare. Așezarea țintei în această zonă, cea în care se formează viitorii adulți, are o explicație simplă: ceea ce nu se poate reuși cu maturul de astăzi, greu sau imposibil de îndoctrinat, se poate reuși cu adultul de mâine, copilul de astăzi. Mai mult decât în alte părți ale lumii, școlile din nordul Europei, Canadei și Statelor Unite au devenit veritabile scene ale unui teatru absurd, ale unor scenarii demne de pana autorului romanului „1984”, George Orwell. Normal, copiii de pe acolo au părinți, părinți educați într-un sistem de valori durat și verificat la scara istoriei, unul în care s-au format națiunile cărora le aparțin copii și părinți, deopotrivă. Acești părinți, cea mai mare parte a lor, au reacționat în fața absurdului malign în care și-au vazut scufundați copiii, unde?, exact în locul în locul în care îi trimiteau pe banii lor, ca să fie educați, la școală. S-au trezit că puii lor învață de la dascăli să nu mai foloseasca pronumele personale „el” și „ea”, pentru că sunt greșite, îi jignesc pe cei care nu sunt nici „el” și nici „ea”, că propoziția „Ana are mere” poate deveni oricând o palmă freudiană care, în mințile bolnave, este dată subliminal unor Ane care ar vrea să-și schimbe sexul, ocazie cu care și-ar înlătura chirurgical și „merele”.
Lista inepțiilor care nu fac altceva decât să distrugă mințile unor generații de copii, prin inocularea patologicului sub eticheta „corectitudinii politice”, poate astfel continua. Și la noi s-au făcut simțite, sub presiunea organismelor UE, a ONG-urilor și a ambasadelor occidentale de la București, aceleași tentative de alterare a minților copiilor, a tinerei generații. Reacția socială a fost, însă, una uimitor de rapidă. Coaliția pentru Familie a strâns trei milioane de semnături pentru modificarea Constituţiei în sensul definirii familiei ca uniunea între un bărbat şi o femeie. Să recunoștem, actuala formulare din Constituţie nu este una șchioapă, imputabilă autorilor ei. Doar că acelora nu le-a dat prin cap să legifereze definind mai jos de nivelul de intelegere numit „la mintea cocoșului”. Revenind, 3 milioane de semnaturi, dintre care 150 le-am strâns doar eu, singur, într-o seară și dimineața următoare, fără a folosi nici cel mai vag argument biblic, religios, ci doar argumente juridice.
Klaus Iohannis, președintele unei parți a românilor de pe Facebook, a unei părți din SRI și STS, și a cancelarului german Angela Merkel, vrând-nevrând, a trebuit să spună și el ceva pe subiect. Și a spus: „Deşi a fost o temă ridicată cu aproximativ trei milioane de semnături şi are susţinători importanţi, nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească.” Este foarte greu să-ți alegi cuvintele potrivite ca să comentezi așa ceva, să eviți niște epitete care îți vin firesc pe buze, la adresa unei minți în stare să debiteze o asemenea inepție, cum că 3 milioane de adulți cu drept de vot, din vreo 12-13, câte or mai fi prin țară, nu dau măsura „penetrării sociale” a unui fenomen. Să fie doar prostie în formă pură? Cu siguranță! Dar mai este încă ceva pe lângă prostie: tentația negării evidențelor neplăcute. Consecința acestui tip de negare, a unei anumite stari de lucruri supărătoare, nu face ca acea stare să dispară, ci doar să-i amâne deznodământul, unul mult amplificat la data scadentă, tocmai prin amânarea abordării la timp, prin ignorarea existenței și cauzelor sale obiective.
Dar trec peste consternare, ca să închei într-o notă veselă: dacă președintele Klaus Iohannis nu a simțit încă penetrarea de care a pomenit, sigur o va simți pe cea prilejuită de alegerile parlamentare care se apropie dar, mai ales, de ceea va urma după ele.
Autor: Mirel Curea
Sursa: Evz.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu