NOI, CEI MULȚI

Recent, la Turda, ”Acolo unde voievodul  MIHAI CEL BRAV  a fost ucis” a avut loc o adunare a unor rămășițe nostalgice după apuse vremuri feudale. Reprezentanți ai celor patru religii ”recepte”ale minorității maghiare din Transilvania, au comemorat 450 de ani de la Hotărîrea Dietei nobiliare, ținută la Turda în ianuarie 1568, prin care s-a proclamat libertatea religioasă pentru cele trei confesiuni ungurești, ce luaseră calea reformei religioase: unitariană, luterană și reformată. De la această dată, noile confesiuni reformate urmau să fie considerate egale cu religia romano-catolică, din care s-au desprins, și libere în manifestarea cultică.

Participanții la acest eveniment au ridicat în slăvi acest fel de libertate, de care urmau să se bucure doar cei puțini, opresorii, în timp ce  ortodoxia ” dreapta credință”,religia celor mulți, religia românilor, populație majoritară în Marele Principat al Transilvaniei, nici măcar n-a fost amintită. Iar Hotărîrea prevedea că se acordă libertate de manifestare tuturor confesiunilor religioase. Unii din ce prezenți, dându-se democrați și europeni, au încercat să scuze această omisiune, afirmând că ulterior, Dieta ar fi admis, tacit, ca religia românilor să  aibă statut de religie ”tolerată”.

Așadar, în viziunea participanților la festivitate, noi, românii nu  vom beneficia de libertatea proclamată atunci la Turda. Nu vom fi egali  cu cele patru ”recepte” nici măcar în manifestările religiose. Rămânem în continuare doar cu statutul de ”tolerați”, soartă stabilită de către cei puternici, după înăbușirea răscoalei iobagilor români, de la Bobâlna la 1437. Atunci, minoritățile din Transilvania: ungurii, sașii și săcuii au constituit acel pact Unio Trium Naționum, ”CONTRA PLURES”, legiferat apoi prin Tripartitul lui Werbotzi. Cei puțini dar puternici în epocă se proclamă națiuni, își acordă drepturi și libertăți, mereu refuzate populației majoritare a Principatului Transilvaniei. Legiuirile tiranilor nu acordă niciun fel de drepturi celor mulți. De drepturi și libertăți se bucură numai cele trei religii ”recepte”ale celor puțini. Numai acestea se pot  împroprietări cu pământurile noastre, cu pădurile și apele  munților noștri. Biserica românilor este exclusă, nefiind recunoscută ca subiect de drept.

Dar până unde mergea această toleranță acordată tacit de către tiranii opresori ai evului mediu?. Sau ”barbarii de tirani ”cum sunt numiți în versurile Imnului nostru național.   O spune răspicat chiar un nobil, membru al Dietei, care se laudă cât este el de tolerant cu iobagii: ”Io am grijă de iobagii mei, ca și de vitele de jug, că numai așa îmi pot lucra pământurile”. Deci: toleranță până la puterea de a munci pentru stăpâni, de a fi stors de vlagă, de a cădea pe brazdă alături de animalele de povară. La o atare condiție umană era concepută toleranța acordată nouă, românilor, de către ...„Stăpâni luați din drum” cum îi numește George Coșbuc.

Dacă revenim în actualitate, vom înțelege ce se ascunde sub haina unor asemenea manifestări, menite să ne reamintească, să actualizeze și să reînvie situații din trecut, favorabile foștilor opresori, dureroase și umilitoare pentru noi cei mulți.. Zilnic vedem cum sunt revendicate și acaparate bunuri și valori din avuția noastră națională, de către urmași ai foștilor stăpâni, adesea  în numele celor patru ”recepte” ale minorității maghiare. Sunt revendicate întinse pământuri și loturi agricole, munți întregi cu pădurile respective, monumente istorice, clădiri de patrimoniu și chiar străzi întregi în unele orașe din Ardeal și Banat. Totul se poate pretinde și se obține pe baza unor legi și înțelegeri dubioase, prin care  s-a promis ”restitutio in integrum”, în schimbul susținerii  unor guverne iresponsabile, prin voturile minorităților. Dar până unde se  merge în negura evului mediu cu acest ”restitutio”,valabil pentru minoritatea maghiară,  nu și pentru noi?.

Un exemplu, din miile cunoscute. Satul românesc, Nadăș, din județul Arad a fost revendicat, cu acte false, de o urmașă a unei servitoare credincioasă  ultimei baroane, stăpâna acestor locuri pe la anul 1800. Prezentând aceste acte la judecătoria din Salonta, obține dreptul de proprietate pe mii de hectare de teren agricol, inclusiv  întreaga vatră a satului, cu biserica și cimitirul. Românii din acest sat, proprietari de drept, în urma Reformei agrare a Regelui Frdinand, sunt somați să plece. Urmează un șir de procese, nici astăzi încheiat, ignorându-se faptul real al despăgubirii de către statul român , cu aur, a foștilor moșieri , anterior anului 1918, ”optanții”, cei care au ales să părăsească țara.

Recent, o pretinsă urmașă a contelui Banffy, tot pe baza unor acte dubioase  prezentate la judecătoria Huedin, pretinde mii de hectare de pădure din munții comunei Poieni, din județul Cluj. Mai vrea și toate carierele de ”piatră de Ciucea” și terenurile agricole din defileul Ciucea-Negreni. Culmea tupeului:  revendică și  cetatea Bologa, pe care la 1399 regele Ungariei o recunoște, împreună cu cetatea Bran, ca fiind în stăpânirea domnului Țării Românești, Mircea cel Bătrân. Iată cât de mult înapoi în timp merg unii în propria noastră istorie! Scotocesc adânc, pentru a putea jefui  cât mai mult.

Și cine permite acest jaf, la lunina zilei? Nu trebuie să ne întrebăm prea mult. E suficient să privim, măcar din când în când, la lucrările acestui nemaipomenit Parlament al României. Vedem cocoțat la tribună un reprezentant al minorității maghiare, cum justifică defrișările ilegale din munții noștri. Simplu, cinic: ”Nu-i prost cine cere, e prost cine dă. Noi am cerut Guvernului, pe baza protocolului  de suținere în Parlament, și când au avut nevoie de voturile noastre, au cedat”. Și de la aceeași tribună ni se spune și cine-s proștii: noi. Cine alții? Cine închide ochii? Ce organ de stat s-a sesizat, ori a intervenit să pună capăt  unor asemenea revoltătoare stări de lucruri? Din nenorocire, toate guvernele din acești ani ai ”jafului general”, au făcut apel la voturile minorităților, pentru a-și ascunde abuzurile și nelegiuirile, pentru a fugi de răspundere, pentru a putea comite noi ilegalități.

Cine îndrăznește să vorbească despre aceste anomalii și abuzuri, cu aspect legal, obținute prin șantaj, i se pune în față conceptul ”discriminării pozitive”, pe care tânăra democrație românească, model în Europa, o asigură naționalitătăților conlocuitoare. Cine critică  modul în  care se profită de această politică, este taxat drept ”naționalist”. Iar noi, românii, n-avem voie să fim naționaliști. Alții au. N-avem voie să vorbim despre caracterul național al statului român. Ni se cere chiar să ștergem din Constituție această sintagmă  definitorie. N-veam voie să afirmăm identitatea noastră națională. Astăzi se duce o luptă deschisă, supervizată chiar de Consiliul European, pe tema renunțării la identitatea națonală, în favoarea globalizării. Ni se atrage mereu atenția, de la Bruxelles, că numai astfel ne vom integra  pe deplin în Uniunea Europeană.

Pentru ca acest demers să aibă succes, asistăm la  o campania susținută, externă și internă, de defăimare și umilire a României. Suntem asaltați, zilnic, prin organe de presă și alte mijloace de comunicare,  se scriu studii și cărți în care este falsificat adevărul istoric, sau cel demografic.  Profesioniști ai defăimării merg până la negarea latinitățiii și continuității poporului român pe acest teritoriu, oferind în schimb origini suspecte;  din cumani și ostrogoți. Se caută a se induce ideea că spiritul nostru tolerant este, de fapt, slăbiciune și incompetență. Se emit teorii despre incapacitatea statului român de a stăpâni și administra  economia națională. Se justifica astfel înstrăinarea tuturor capacităților industriale, și chiar și  a solului agricol, sub pretextul ”privatizării”.  O altă formă de jaf.

De mult timp se duc campanii de defăimarea a prestigiului unora din  cei mai iubiți eroi  naționali, precum Avram Iancu- sau poetul emblematic- Mihai Eminescu. În trecutul de luptă pentru libertatea națională al lui Avram Iancu, sau ce-a scris Mihai Eminescu, poezie și scieri politice, se caută  accente de naționalism, pentru a fi blamați din perspectiva integratoare europeană. N-avem voie să-i admirăm ori să mergem pe urmele acestor eroi, ca să nu comiten păcatul  de a fi naționaliști.

Mihai Viteazul, primul unificator al celor Trei Țări Românești, este vizat de o acțiune de mare amploare de contestare și diminuare a măreței lui realizări- Unirea de la 1600. Se vehiculează teoria istoricilor unguri, supărați că ”valahul” i-a învins la Șelimber. Se vorbește numai despre „condotierul”, aventurierul, care a cuprins Ardealul și Moldova prin războaie de cucerie, nu că ar fi fost conștient de unitatea de limbă și credință a românilor din cele trei țări. Se trece cu vederea  faptul că după ce s-a încoronat, la Alba Iulia, ca Domn al Țării Românești, al Ardealului și toată Țara Moldovei, a ridicat Episcopia ortodoxă la rangul de Mitropolie a Ardealului. El răspundea astfel așteptărilor românilor din Marele Principat al Transilvaniei, bucuriei și speranței  trezită la aceștia de  ”un Domn de aceeași lege cu noi”.

Unii istorici susțin că acest moment astral al istoriei noastre- Unirea de la 1600, nu s-a datorat coștiinței naționale a românilor, întrucât  în epocă nu se vorbea încă de ideea unității de neam, sau de națiune. Trebuia așteptat secolul al XIX-lea, declarat ”secolul națiunilor„  Numai că pe noi, pe românii, ne-a unit atunci și ne unește și azi aceeași ”lege românească”, afirmată mai întâi de cronicarii moldoveni și munteni, și justificată apoi științific de corifeii Școlii Ardelene, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Inochentie Micu, prin studii și cărți de istorie și limbă românească. Și astăzi în unele sate românești tradiționale, legea morală românească rezolvă pricinile dintre oameni mai bine decât legiuirile mereu schimbătoare. La această  lege  a făcut apel și Horia, în timpul Răscoalei iobagilor români, de la 1784-85, împotriva latifundiarilor unguri, când a poruncit ca nobilii prinși să nu fie omorîți, gândind cu bunăcredință: ”I-om face oameni, ca și noi; dacă i-om boteza și i-om cununa în legea noastră românească”.

Această lege românească, unitatea de limbă și credință, a fost fundamentul și izvorul redeșteptării noastre naționale, care, în secolul  al XIX-lea, a dus la cristalizarea ideii de națiune.Iar contribuția generației revoluționare de la 1848, din Țara Românească, din Moldova și din Ardeal, a fost hotărîtoare. Ideea unității naționale a românilor nu s-a născut din neant, ori din decrete ale unor cancelarii diplomatice. Ea s-a făurit în lupta dusă de toți românii, de-a lungul veacurilor, și era firesc să fie încoronată, în anul de grație 1918, prin realizarea unității statale a României, hotărîtă de întregul popor român, în Adunări plebiscitare la  Cernăuți, Chișinău și Alba Iulia.

Negarea  astăzi a acțiunii unificatoare a lui Mihai Viteazul, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi, întrucât se vizează negarea unității statului național român. La unele posturi  TV, aici la Cluj, se bate zilnic monedă (se bat câmpii) pe diferența dintre Transilvania și ”Vechiul Regat”. Locuitorii sunt numiți ”transilvăneni”, nu români. Curentul separatist se numește ”transilvanism”. Perspectiva promisă? Ce bine ne-ar fi nouă, aici în Ardeal, să fim separați de București, să fim conduși de cei care știu să conducă, așa cum au arătat înainte de 1918. Pentru aceasta, e nevoie să fie  obținută  o anumită autonomie. Culturală, mai întâi, până nu se observă adevăratele intenții și nu se prind„ proștii”. Apoi, autonomie financiară și în sfârșit autonomie teritorială. Până atunci, să fie șterse, pe cât se poate, urmele locuirii acestei provincii de către români. Eventual, alungați precum românii din Harghita și Covasna. La nevoie, chiar și un mic genocid, ca la lp și Tresnea. Cu ”numai” câteva sute de morți. Ca avertisment. Ca să știe românii la ce să se aștepte.

Mergeți și vedeți cum a fost vandalizat monumentul   lui Mihai Viteazul, ridicat  la Cluj-Napoca, în piața cu același nume. Sau, în același oraș, cum a fost ciopârțită inscripția de pe statuia lui Baba Novac...  Iată că pe lângă vorbe și teorii ”prietenii” noștri comit și fapte:  acțiuni reprobabile și provocatoare .Acesta să  fie modul de a-și manifesta recunoștința pentru discriminarea pozitivă?„.

Să mai reținem, că la manifestarea de la Turda,  cei prezenți, în totalitate reprezentanți ai partidelor și bisericilor maghiare, au elaborat o hotărîre prin care cer ca Guvernul României să ridice un monument, care se va numi „Al libertății religioase”. Ce fel de libertate, știm acuma și din nenorocire știam cam de prea multă vreme... Se revine și se actualizeasă acel „Unio Trium Naționum”, îndreptat de la început împotriva noastră, a românilor. Se validează vechi drepturi și privilegii ale celor puțini, pe care le folosesc astăzi împotriva noastră, a celor mulți. Astăzi, în anul Centenarului Unității Noastre Naționale!. Nu sună  asta a sfidare? A obrăznicie?

VALER POPA, CLUJ NAPOCA, FEBRUARIE 2018