duminică, 25 februarie 2018

Sărbătoarea Dragostei şi a Poeziei la Cenaclul din Satulung



 Sâmbătă, 24 februarie 2018, la Căminul cultural „Ioan Buciuman Spiridon” din Satulung, într-o atmosferă de sărbătorire a Dragobetelui Dacic Românesc, a avut loc şedinţa Cenaclului literar „Petre Dulfu” din localitate, şedinţă moderată de către profesorul şi jurnalistul Gelu Dragoş împreună cu dl. Mihai Zmicală, directorul aşezământului cultural.
Au fost prezenţi 37 de persoane, iar unii dintre participanţi, scriitori cu un Curriculum Vitae impresionant, au oferit cărţi celor noi veniţi la cenaclu. Dr. Mihai Ganea, vicepreşedinte al Ligii Scriitorilor din România a filmat activitatea culturală pentru „Porţile Nordului”, afirmând că totul se va putea viziona intrând pe frecvenţa potrivită a site-ului începând cu Satulung, Lucăceşti, Londra până în... Canada’n zilele următoare. Eseista, profesor universitar Virginia Paraschiv ne-a ţinut o lecţie de istorie şi s-a întrebat, spre final: „Vorbim de Centenar şi Unire dar  ne gândim doar la chefuri şi lucruri mărunte”?, Şi continuând în aplazele celor prezenţi se întreabă retoric „Totuşi, unde sunt copiii noştri?!”
La şedinţă au participat scriitori maramureşeni valoroşi precum Carmena Felicia Băinţan, poeta cărţilor pentru copii, Aurelia Oancă, valorosul prozator Milian Oros, îndrăgitul cântăreţ de muzică populară Nicolae Sabău, poeţii Claudia Tomescu, Bianca Georgiana Bele, Vasile E. Lupşe, Ioan Ardusădan, Ion Profeanu ş.a.
Au răspuns invitaţiei două tinere interprete de muzică populară din Lucăceşti, Amalia Remeţean acompaniată la vioară de fratele ei, Ionuţ Remeţean şi Andreea Cristian, fiind apreciate şi răsplătite de cei prezenţi prin aplauze şi cu multe cuvinte de bine din partea maestrului Nicolae Sabău şi etnologului Pamfil Bilţiu.
Protagonistul principal al întâlnirii, poetul Vasile Bele, membru U.S.L.R.M., a recitat poezii şi balade patriotice  care a venit însoţit de fiica Bianca Georgiana Bele, dar şi de rapsodul popular Mariţa Grigor, pentru care s-a aplaudat mult.
Moderatorul întâlnirii Gelu Dragoş a citit din creaţiile neobositului profesor patriot Ilie Lazăr din Purcăreţ, membru LSR MM şi a elevei Daria Maria Fărcăşan din Mireşu Mare.
A fost o şedinţă la care au participat dintre oficialităţile locale consilierii Mihai Zmicală, directorul Centrului cultural din Satulung şi Augustin Remeţean, consilier P.N.L., dar şi bunic al solistei Amalia Remeţean. La următoarea întălnire se aşteaptă să vină şi Şcoala inspre cultură şi poezie, poate că aşa vor fi sensibilizate şi oficialităţile, făcând referire strict la Primăria Satulung!


A consemnat Ioan Ardusădan, secretar al Cenaclului Literar „Petre Dulfu” Satulung




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu