Eram student când, la o cercetare de teren în Ardusat, am
avut bucuria să urmăresc evoluţia formaţiei de dansuri din Mogoşeşti. M-a
impresionat nivelul artistic al echipei cu dansatori, interpretau cu măiestrie
figuri coregrafice unice, care te frapau prin viteza şi perfecţiunea execuţiei.
La cererea publicului, dansatorii au repetat spectacolul.
În 1969, după ce-am devenit redactor al ziarului local, m-am
deplasat la Mogoşeşti dornic să cunosc mai bine această formaţie. Am prins o
repetiţie la care era prezent şi instructorul echipei, învăţătorul Ignaţiu
Borlan, devotat deopotrivă şcolii şi culturii, pe care le-a slujit cu dăruire.
„Dascăl fain – mi-au spus dansatorii – şi priceput la jocurile locale!”
În caietul de reporter, am notat: „Dansurile puse în scenă
reprezintă o inestimabilă avuţie spirituală şi un izvor de frumuseţe, spre
bucuria oamenilor. De aceea trebuie restituite integral iubitorilor de
folclor”. Am reţinut de la instructor că la perfecţiune se ajunge
parcurgându-se mai multe trepte, prin trudă multă: „Nici un dănţăuş
profesionist n-ar putea face figurile din dansurile noastre aşa cum le facem
noi. Sunt atâta de grele şi numa un pic de n-am face deodată şi la fel de iute,
s-ar strica tot dansul. Aşa că la aceste jocuri trebuie să fii iute de picior
ca o scânteie şi să ai o foarte bună coordonare, ca să iasă perfect. A trebuit
să asudăm de-a binelea şi multă vreme până să facem totul la acest nivel”.
Am mai reţinut din discuţia cu dascălul că arta adevărată nu
poate fi imitată: „Au fost pe la noi instructori şi dansatori, au gândit că
ne-or putea fura figurile, dar au ieşit nişte slabe imitaţii. Au gândit că
jocurile noastre-s lapte cu colac…”
Succesele formaţiei au venit de peste tot pe unde au
evoluat, în sate din Codru şi Chioar, dar şi la festivaluri precum în Asuaju de
Sus, la cunoscutul Târg al cepelor, la Stejarul, apoi la concursurile în cadrul
Festivalului „Cântarea României”, fazele comunală, intercomunală, judeţeană,
interjudeţeană şi naţională, la care au obţinut locul II pe ţară.
La faza interjudeţeană „Cântarea României”, dr. Gheorghe
Pop, pe atunci prim-secretar pe Maramureş, a venit în sală, a urmărit formaţia
consătenilor lui, a aplaudat-o, răsplătindu-le truda, apoi a venit la masa
juriului, din care făceam parte, şi a tras cu ochiul la listele de jurizare –
apoi a plecat cu zâmbetul pe buze. Fusese o lecţie de coregrafie. Formaţia de
dansuri din Mogoşeşti a atins apogeul în 1970. Din păcate şi această formaţie,
ca şi altele, s-a desfiinţat. Un coregraf îmi spunea după aceea: „îmi este dor
de figurile şi sincronizarea nemaipomenită a paşilor dansatorilor de la
Mogoşeşti”.
Dacă se va găsi cineva să reînvie echipa de dansuri, oare se
va găsi un instructor precum a fost învăţătorul Borlan? Greu de crezut, dar
nu-i imposibil, deoarece dansul popular din satele chiorene nu se uită!
Text şi
fotografie: Pamfil BILŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu