Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a declarat,
luni, că "triumfalismul" românilor ar trebui "să fie
ponderat", atunci când este celebrată Ziua Naţională de 1 Decembrie,
precizând că această sărbătoare trebuie să îndemne "la mai puţine
discursuri şi la mai multă acţiune", transmite Agepres, preluat de
Romanian Global News.
"Acum un secol, România exista demult. Înaintaşii
noştri, bine conduşi de elită, au reuşit atunci un act major. S-au adunat cu
toţii sub acelaşi edificiu naţional, aşa cum au făcut cei mai mulţi europeni de
atunci, ceea ce nu este puţin lucru. Prin urmare, când celebrăm Ziua Naţională
de 1 Decembrie, triumfalismul nostru trebuie să fie ponderat, pentru că Marea Unire
n-am făcut-o noi, ci acei mari oameni de stat (...), pe de o parte, iar pe de
alta n-am reuşit încă să le pregătim nepoţilor şi strănepoţilor o Românie mai
bună pentru următorul secol. Sărbătoarea noastră trebuie să ne dea de gândit,
să ne îndemne la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune", a spus
Ioan-Aurel Pop, la deschiderea Reuniunii anuale a diplomaţiei române.
Totodată, preşedintele Academiei a precizat că românii nu
trebuie să aibă complexe de inferioritate şi de superioritate.
"Cum nu există popoare inferioare şi popoare superioare
pe lumea asta, nici noi nu trebuie să avem complexe de inferioritate şi de
superioritate. Am trăit în istorie câteva momente sublime, câteva momente
penibile şi multe momente obişnuite de viaţă derulată tern, cotidian, cu grija
zilei de mâine, cu gândul la coarnele plugului şi la sabie, la copii şi la
părinţi, la vreme şi la vremuri. N-avem motive, prin urmare, să ne victimizăm
şi nici să ne credem idoli", a subliniat Pop.
Potrivit acestuia, în prezent, România este "o ţară de
ţări", românii fiind risipiţi "până în California şi în
Australia".
"Când vom urma exemplul acelor bărbaţi de stat şi femei
- căci Regina Maria a fost unul dintre acei bărbaţi de stat între ghilimele,
care a ştiut să-şi joace rolul în istorie -, când vom urma exemplul acelor
bărbaţi de stat şi când vom avea frescele vieţii românilor din toate ţările mai
mici ale românilor, (...) atunci vom putea încerca reconstituirea frescei celei
mari a anului 1918 la români, adică la românii văzuţi în ansamblul lor şi ce
frumos se vor rândui atunci toate din trecut şi din prezent pentru a ne face un
viitor şi cum vor înceta vrajbele şi cum se va potoli furtuna", a mai
afirmat Ioan-Aurel Pop.
Preşedintele Academiei Române a participat, luni, la
Reuniunea anuală a diplomaţiei române, care este organizată de Ministerul
Afacerilor Externe, în perioada 27 - 29 august. Tema ediţiei din acest an a
evenimentului este "Diplomaţia - un pilon al României Centenare".
RGN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu