Schimbare de direcţie

Mai mult decât Liviu Dragnea, cu o nuanţă în plus faţă de orice alt politician, Călin Popescu inaugurează o nouă direcţie în politica externă. Liderul ALDE introduce în dezbaterea publică o temă curajoasă: România nu este o ţară coruptă. Adică nu mai coruptă decât alte ţări.

În parte pe drept, dar şi cu multe exagerări, România şi-a câştigat un loc fruntaş în rândul ţărilor corupte din lume. S-a făcut atâta caz de corupţia din România, de parcă aici s-ar fi răsturnat munţi de bani, iar românii s-au repezit la ei şi i-au şterpelit. S-a ajuns atât de departe încât şi un controlor de bilete din tren, pentru cei câţiva lei daţi la „naşul” a fost trecut în rândul marilor corupţi.

Campania DNA, bună în prima parte, s-a transformat într-o vânătoare de corupţi, reali sau închipuiţi, la grămadă. Cooptarea serviciilor secrete în aşa zisa luptă împotriva corupţiei, pe motiv că flagelul atentează la securitatea naţională, a atins dimensiuni de-a dreptul halucinante.

Cert este că, din cauza zecilor de mii de dosare de la DNA, cele cu adevărat de corupţie s-au diluat din cauza celor făcute de dragul statisticii.

Introducerea „penalilor”, adică a celor care aveau deschise dosare penale, dar nu erau încă definitiv condamnaţi, au concurat la plasarea României pe prima treaptă a podiumului corupţiei nu doar din UE, ci din întreagul mapamond.

În fond, corupţia nu este decât o hoţie învelită în alt ambalaj. Dacă nivelul de hoţie este măsurat în funcţie de lacăte, de zăvoare, cu siguranţă un popor care îşi punea mătura la uşă, semn că nu este acasă, în loc de zăvor, este un semn că poporul român nu are în sânge hoţia.

În aceste circumstanţe istorice, cum s-a ajuns la o acuzaţie de ordin moral atât de gravă la adresa României?

Călin Popescu Tăriceanu, ca posibil candidat prezidenţial, abordează acest subiect. Nu ştim în ce măsură va reuşi. Este uşor să-l faci pe un om hoţ, dar este greu să-l cureţi după ce l-ai murdărit. Pentru o ţară întreagă este cu atât mai dificil.

Ştim cu toţii că una dintre cele mai vizibile graniţe dintre taberele politice este atitudinea faţă de corupţie. Unii îi fac pe alţii corupţi.

Preşedintele Iohannis se află în fruntea taberei care şi-a făcut din lupta anti-corupţie un stindard de luptă politică. Drept răspuns, tabăra pusă la zid, acuză folosirea justiţiei, în speţă a DNA, ajutat de  SRI, pe post de armă politică, folosită pentru eliminarea adversarilor.

Nu doar a celor politici. În nebunia bătăliei, au căzut o serie de oameni de afaceri români. Deci lupta anti-corupţie a avut şi o componentă economică şi socială. Că a fost o strategie, o „conspiraţie mondială, cum se spune, la nivel internaţional, nu vom afla niciodată cu certitudine. Dar că nu au fost o serie de victime colaterale nu se poate contrazice.

A ajuns confruntarea politică pe punctul de a se putea manifesta la nivel internaţional? Combatanţii în răsboiul anti-corupţie au avut susţinători globali. UE, cu toate instituţiile ei, SUA, prin ambasadorul de la Bucureşti, secretarul de stat american, şi nu în ultimul rând mass media, s-au raliat acestei lupte. Cum se va modifica direcţia de atac? Cum vor putea fi lămuriţi aceleaşi instituţii că România nu este cea mai coruptă ţară din lume?

O gură de oxigen s-a primit de la fostul şef al FBI, care recunoaşte că nu este în regulă modul în care a colaborat SRI cu DNA. Se spune că s-ar fi implicat însuşi preşedintele Trump care n-ar mai vrea ca ţara cea mai avansată din flancul NATO, din coasta Rusiei, să fie catalogată drep cea mai coruptă dintr-o Europă care se uită tot mai galeş spre Rusia.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş