În schimb, nu toată lumea face diferența dintre o măsură
economică de dreapta și una de stânga.
Ne îndoim că PNL, în totalitatea lui, are curajul de a-și
asuma deschis propria doctrină. Datorită alianțelor multiple, a contactelor
repetate cu PSD, și când era cazul și când nu era cazul, PNL s-a molipsit de
toate bolile specifice unui partid de stânga, începând cu populismul și demagogia
plăcută urechilor unui public cât mai larg, definit ca bazin electoral al
stângii.
În secret, dar când este la strâmtoare și pe față, PNL
tânjește la electoratul captiv al PSD. Accesul spre categoriile sociale
defavorizate i-a fost facilitat de alianța cea mai strânsă, de USL.
Așadar, pentru o înțelegere cât mai adecvată a situației
politice actuale trebuie să pornim de la convingerea că, din moment ce PNL nu
este un autentic partid de dreapta, România nu are cum să aibă un guvern de
dreapta.
Elaborarea bugetului confirmă politicile social-liberale
spre care se îndreaptă PNL. Avem la guvernare un fel de USL mascat în culorile
galben-albastre. Ar fi nedrept dacă nu am face referire și la fostul guvern
PNL, condus de Călin Popescu Tăriceanu, guvern minoritar care a reușit să-și
ducă mandatul de patru ani până la capăt cu ajutorul neprecupețit al PSD. Deci
virusarea este și mai profundă decât a reușit să se facă în timpul USL-ului.
Prin urmare, eforturile USR de a împinge guvernul Orban mai
spre dreapta par să fie sortite eșecului. Organizarea alegerilor anticipate,
alegerea primarilor în două tururi, stimularea muncii prin reducerea
ajutoarelor sociale, eliminarea pensiilor speciale, accentul pus pe investiții,
susținerea economiei reale prin măsuri în favoarea agenților economici nu par
să intre în prioritățile guvernului PNL. Ludovic Orban are doar sarcina de a
salva aparențele. De altfel, președintele Iohannis a declarat încă de la
învestire că guvernul Orban este unul de tranziție. Cu alte cuvinte,
președintele ne-a avertizat să nu ne așteptăm la mari minuni din partea lui.
Modul în care a fost elaborat bugetul confirmă că România are un guvern
tranzitoriu. Spre ce? Greu de spus. Spre o guvernare de tip PSD, dar fără
excesele imprimate partidului de Liviu Dragnea? Spre o guvernare
social-liberală autentică, așa cum o visa Crin Antonescu și cum ar fi trebuit
să pretindă și ALDE ca ultim aliat al PSD?
Până la urmă PNL va fi forțat de USR, poate și de PMP și
UDMR, să vireze ușor-ușor spre dreapta pentru ca România să aibă un autentic
guvern de centru-dreapta. Este tipul de guvernare care i se potrivește unei
țări care vrea să se dezvolte, chiar sacrificând o anumită parte a
electoratului, deseori în mod greșit considerată defavorizată.
S-ar părea că PNL mai face și alte greșeli. De pildă acordă
mai multă atenție PSD-ului decât aliaților. Tratează USR de sus, aproape că
ignoră PMP, iar cu UDMR nu prea intră în dialog. Situat mai spre centru-stânga,
nici Pro România nu intră în sfera de interes a PNL-ului. Președintele
Iohannis, la rândul lui, nu dă semnale că ar încerca să adune sub o singură
umbrelă toate partidele de dreapta. În mod inexplicabil PNL se strânge în
propria cochilie, ca o broască țestoasă care are siguranța că luându-se la
întrecere cu iepurașul va ajunge prima la finiș. Pe ce se bazează? Poate pe un
buget improvizat din materialele rămase de la fostul guvern PSD.
Ar fi interesant de văzut cum ar fi arătat bugetul României
croit de echipa Dăncilă-Teodorovici, evident dacă Viorica rămânea în continuare
prim ministru. Nu foarte diferit de bugetul Orban-Cîțu.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informația
zilei de Satu Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu