Sala de
festivități de la Gran Gala din Baia Mare a devenit neîncăpătoare pentru sutele
de elevi și profesori prezenți la ”Gala olimpicilor maramureșeni”, eveniment
organizat și în acest an sub egida Consiliului Județean Maramureș, în
parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Pentru distincțiile, medaliile și
premiile speciale obținute la olimpiadele și concursurile școlare județene,
atât cei 409 elevi, cât și cei 315 profesori care i-au pregătit au fost
recompensați cu suma totală de 200.000 de lei.
Olimpiadele
și concursurile județene pentru care s-au acordat stimulente financiare au fost
propuse de către Inspectoratul Județean Maramureș, care a înștiințat unitățile
școlare cu privire la perioada depunerii dosarelor, după care a centralizat
informațiile primite de la unitățile de învățământ și a stabilit importanța și
relevanța olimpiadelor și concursurilor școlare județene pe discipline. Tot ISJ
a fost cel care a propus cuantumurile stimulentelor financiare, făcându-se
mențiunea că premiile acordate cadrelor didactice care s-au ocupat de
pregătirea elevilor au avut aceeași valoare cu stimulentele acordate
olimpicilor, iar în situația în care un elev/ cadru didactic a obținut premii
la mai multe concursuri s-a acordat un singur stimulent, cel cu valoarea cea
mai mare.
Președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședintele Ioan Doru
Dăncuș, consilierii județeni Teodor Ardelean și Anișoara Mihali, dar și inspectorul
școlar general, Anca Costin-Hendea au fost cei care au oferit diplomele celor
prezenți la acest moment festiv. Cuvântul de bun-venit a revenit șefului
administrației județene, care i-a felicitat pe toți pentru rezultate
extraordinare obținute la diferitele competiții școlare.
”Potrivit
tradiției fiecărui final de an premiem, astăzi, excelența în educația,
recompensăm performanța unor copii minunați ai Maramureșului, dar și pe
profesorii care i-au pregătit la clase. Acesta este momentul din viață în care
elevii acumulează cunoștințe care vor fi folosite mai târziu, în viață.
Societatea are nevoie de o nouă generație de tineri foarte bine pregătiți care
să aducă schimbarea de care toți avem nevoie și pe care toți ni-l dorim pentru
România. Avem însă speranța că noua generația care vine din urmă va face mult
mai mult decât am făcut noi și cei care au fost înaintea noastră. Mă bucur că
la nivelul Consiliului Județean Maramureș am reușit, în ultimii ani, să
sprijinim fiecare cerere de finanțare a Inspectoratului Școlar Județean și vom
face acest lucru și în continuare, asigurând noul inspector general de întreaga
noastră susținere și disponibilitate. Le mulțumesc consilierilor județeni că au
sprijinit în acești ani executivul Consiliului Județean și toate proiecte
propuse, dar mulțumesc și Consiliului Județean al Elevilor Maramureș și
Asociației Elevilor Maramureș, pentru parteneriatele pe care le-am derulat
împreună. Am reușit și în acest an să alocăm resurse financiare mai mari pentru
premiile elevilor olimpici, însă oricât de mult ar fi, este puțin în raport cu
nevoia de răsplătire a performanței”, a declarat președintele Consiliului
Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Inspectorul
școlar general, Anca Costin-Hendea a mulțumit administrației județene pentru
sumele alocate în vederea premierii excelenței în educația maramureșeană.
”Astăzi este despre munca susținută în educație, despre munca suplimentară
depusă acasă, în timpul liber, despre zilele și nopți acordate performanței,
care se face pornind de la programă și clădind continuu, în fiecare moment. De
data această observăm că acest efort intelectual al nostru este răsplătit și
chiar dacă începuturile au fost modeste, Consiliul Județean s-a organiza tot
mai bine de la an la an, iar în 2019, premiile sunt aproape duble față de anul
trecut”, a precizat Anca Costin-Hendea, inspector școlar general.
Ioan
Doru Dăncuș, vicepreședintele Consiliului Județean a subliniat faptul că se
dorește ca, de anul viitor, această manifestare să aibă loc la Casa Tineretului
din Baia Mare, pentru ca această clădire emblematică a Maramureșului să fie cu
adevărat redată tinerilor.
Un
cuvânt de apreciere au avut și consilierii județeni Teodor Ardelean și Anișoara
Mihali, care au felicitat, din adâncul sufletului, performanța tuturor celor
care au fost recompensați în cadrul acestei gale. ”Nu este nimic mai frumos pe
lume decât să fii dăruit de la Dumnezeu cu aceste capacități intelectuale care
reprezintă partea noastră superioară, pentru că omul cunoscător are întotdeauna
averea la el. Să vă bucurați mereu de averea aceasta și să o transmiteți
moștenire copiilor voștri”, a declarat consilierul județean, Teodor Ardelean.
”Și eu
vreau să felicit toți acești copii minunați și acești elevi deosebiți și să
mulțumesc Consiliului Județean, care a făcut posibil ca acest eveniment să fie
o reușită prin care cinstim elevii și profesorii de elită ai Maramureșului”, a
arătat și Anișioara Mihali, consilier județean.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu