Versuri populare NELU DANCI - PLOPIȘ (MM)

                            Vasile BELE şi Nelu DANCI la LSR MM

Fișă biobibliografică

Nelu DANCI

Trăiește în sat Plopiș - Maramureș;

Căsătorit, pensionar;

Activitate literară:

2019

Poezii din Fisculaș, Editura Contraste Culturale, Giurgiu, 2019, ISBN 978-606-9080-08-5, coautori Augustin NEAGA și Vasile BELE;

Publică poezie populară în:

-         revista DIN VATRA SATULUI, Baia Mare;

-         revista CONTRASTE CULTURALE, Giurgiu;

-         revista MOLDOVA LITERARĂ, Iași;

-         blogul MOARA LUI GELU;

în curs de apariție:

-         versuri populare - vol. II;

-         împreună cu Vasile Bele, volumul ,,DIALOGURI LITERARE”, versuri, pornind de la un subiect dat, comentarii pe margine de text;

Nu am irosit timpul, ci mereu l-am privit ca dar de la Dumnezeu. Dacă nu am avut altceva ce face, am scris ... modest, simplu, fără pretenții de poet, fără pretenții în ceea ce privește regulile gramaticale ... doar pentru că modestia îmi e o calitate.

*        *        *        *        *        *        *        *        *        *       

Am scris, simplu și modest, despre sat, biserică, preot, vecini, neamuri, despre oameni ce-au fost, despre oameni ce sunt, despre locuri pe unde am trecut ... pentru că așa am simțit.

         *        *        *        *        *        *        *        *        *        *       

În sfârșit m-am hotărât să public, sau să îmi public gândurile, adunate, așa cum am știut, în versuri, preț de câțiva ani. Dacă la început, am privit otul ca pe o glumă, iată-mă, azi, pus în fața faptului împlinit, ajutat, sprijinit și susținut de prieteni buni, colaboratori, oameni pe care îi știu de-o viață, oameni pe care i-am cunoscut în trecerea anilor.

         Am început a scrie versuri, cu ceva vreme în urmă, și am privit acest lucru ca ,,un joc”. Cu emoție, așa ca și intratul, celor tineri, încă fără experiență, în joc. M-aș bucura dacă ,,pe sfert”, poeziile mele și-ar pune amprenta în sufletul tău, dragul meu cititor. Poeziile sunt rodul unor frământări, sunt rezultatul unor clipe, fapte de necontestat, care ne-au marcat într-un fel sau altul viața. Poeziile, sunt cele care-mi eliberează, și deopotrivă, îmi umplu sufletul cu energie și putere, ajuns fiind în prag de  bătrânețe. Ironiile și glumele nu ar trebui să ne lipsească din viața de zi cu zi.

AM PORNIT …
(Plopiș, 6 noiembrie 2019)

Am pornit la preumblare,
Prin pădurea cea de fag,
Fără bani în buzunare,
Căci așa mi-e mie drag.

În pădurea cea frumoasă,
Banul nu îți folosește,
Doar liniștea sufletească,
Care doar aicea este.

Aici mergi și te gândești,
Cum va fi la primăvară
Și, de singur numai ești,
Când va înfrunzi ea iară.

Și uite așa singurel,
Prin pădure merg cântând
Și nu mi-e frică defel,
Nu mă bate niciun gând.

Vin acasă, relaxat
Și gândesc la ce ar fi,
Pădurea e un palat,
Fărʹ de care n-am trăi.

CINE POATE SPUNE?
(Plopiș, 11 noiembrie 2019)

Cine poate spune, oare,
Că nu e frumos la noi?
Când soare frumos răsare,
Prin pădure, prin zăvoi.

Cum e frumoasă pădurea,
Mai ceva ca și o zână,
Nu-ți vine să pleci din ea,
Chiar nici în această lună.

În care de-amu-i, mai rece,
Nu-ți mai vine ca să pleci,
Tot ai sta și ai petrece
Și-ți mai vine, să mai treci.

În zăvoiul din pădure,
Unde este și izvor,
Mai găsești câteva mure,
Le admiri cu mare dor.

Căci acum în plină toamnă,
Când frunza s-a veștejit,
Pădurea e ca o doamnă
Și tu mure ai găsit.

Stai, privești, la mândru soare,
La izvorul din zăvoi
Și cât e ziua de mare,
Te bucuri de ce-i la noi.

SOARE RĂSARE …
(Plopiș, 10 noiembrie 2019)

Dacă tu privești în zare,
Către culmea dealului,
Vezi un răsărit de soare,
Pentru bucuria ochiului.

Razele sale, parcă aurite,
Se răsfrâng în apa râului,
De toți oamenii iubite,
Spre plăcerea sufletului.

Mesteacănul stă fălos,
Lângă râul liniștit,
Tu să stai la umbră jos
Și să gândești la iubit.

La iubit, la ce-i frumos,
Dar nu la mândruța ta,
La soarele luminous,
Fără el n-am exista.

Să stai bine, să gândești,
Ce-i frumos pe lumea asta,
Dar nu cumva să greșești,
Nu e calul, nici nevasta.

Mai frumoasă ca natura
Și soarele ce răsare,
Nu găsești, numai luna,
Care în zare dispare.

IUBITA MEA …
(Plopiș, 9 noiembrie 2019)

Iubita mea în legănuț,
Îmbrăcată în maramă,
Singură, fără drăguț,
Cu toate că este toamnă.

Frig nu îi este deloc,
Gândul la drăguț îi zboară
Și așteaptă cu mult foc,
Să-l aibă la inimioară.

Că de-o seară și mai bine,
Îl așteaptă în pridvor,
Dar drăguțul nu mai vine,
Nu mai poate de-al lui dor.

Dar așa mai către seară,
Vine al ei bădișor,
Îmbrăcat tot în maramă,
Ca să-i stâmpere din dor.

Și tot lucru merge strună,
După ce a înnoptat,
Cu iubita mea cea bună
Și totul s-a rezolvat.

AI VENIT …

(Plopiș, 8 noiembrie 2019)

Ai venit frumoasă toamnă,
Când te văd îmi dai fiori,
Îmbrăcată ca o doamnă,
Cu strai ca de sărbători.

Lângă apa liniștită,
Te-ai așezat prin copaci,
Tu de mine ești iubită,
Nici nu știi ce să mai faci.

Aici, tu te-ai stabilit,
Nimeni nu te deranjează,
Iar eu am îmbătrânit,
Nimeni nu mă apreciază.

Dar mai sunt și probozât,
De femeile din sat,
Pe care nu le-am iubit
Și amu mi-a fi păcat.

Dar mă duc la spovedit,
La o mândră mănăstire
Și spun tot ce n-am iubit,
Că am fost timid din fire.

RAZĂ DE SOARE …

(Plopiș, 8 noiembrie 2019)

Ce se vede-n depărtare,
În pădurea de stejar?
Este raza de la soare,
Frumuseți așa mai rar.

Dimineața când răsare
Și nu este înnorat,
În pădure este soare,
Frumuseți de neuitat.

Mai frumos ca pe la noi,
Nu găsești pe orișiunde,
În pădure sau zăvoi,
Unde soarele ajunge.

Toate sunt frumoase, tare,
Aici, în țărișoara mea,
Păcat că sunt de vânzare,
Minten nimic nu vom avea.

Doar soarele de pe cer,
Ne rămâne ne vândut,
Pe acela și de-l vor,
Nu îl dăm nici împrumut.

LA PLIMBARE …

(Plopiș, 7 noiembtie 2019)

Sunt acuma la plimbare,
Prin pădure cu mașina,
Cu mândra frumoasă tare,
Chiar acum face cu mâna.

La voi prieteni buni și dragi,
Să vedeți peisaj frumos,
Prin pădurea cea de fagi,
Tot cu omul drăgăstos.

La plimbare am ieșit,
Prin pădurea cea frumoasă,
Nicidecum nu ne-am grăbit,
Ca să ajungem acasă.

Căci pădurea și izvorul,
Îmi sunt prieteni buni la mine,
Aici îmi stâmpăr eu dorul
Și nu mă spune la nime.

Prieten ca și codrul nu-I,
Numai apa și izvorul,
Pe plăcerea omului,
Pe unde mergi cu piciorul.

Dar acum sunt cu mașina
Și cu draga mea nevastă,
Căci s-a ieftinit benzina
Și facem cale întoarsă.

BUFNIȚA …
(Plopiș, 4 noiembrie 2019)

Șade bufnița în pădure,
În scorbura de copac,
Ca cineva să nu-i fure,
Pălăria de pe cap ...

Nu se duce după pradă,
Ziua nu vânează, ea,
Merge noaptea să no' vadă
Ori s-o prindă D.N.A.

Că acei ce fură mult,
Ocrotiți sunt ei de lege,
Ca să fure ne-ntrerupt,
Parcă nimeni nu îi vede.

Ei fură acum de toate,
Nimeni nu îi pedepsește,
Fură ziua și nu-n noapte,
Numai bufnița-i privește.

Îi este frică să nu-i fure,
Scorbura cu casa sa,
Deci, copacul din pădure,
Împreună, cu pălăria.