De
data aceasta început atipic. Prilej de bucurie pentru unii sau de tristeţe
pentru alţii; important este faptul că Dumnezeu ne-a ajutat şi până aici!
Încătușată în
realul meu tomnatic, la ceas final de soare obosit, am ajuns de linia de
sosire! De azi, voi sta „pe margine”! Voi lăsa în urmă draga mea menire, iar
școala nu-mi va mai fi “acasă”. Strâng pleoapele să nu curgă lacrimi, numărând
toamnele în care mi-am pregătit “ghiozdanul” cu: câte un manual de
profesionalism, unul cu devotament, altele cu prietenie, omenie, blândeţe,
răbdare, calm, şarm şi unul mare cu dragoste împărțită în mod egal. În ele
aveam și cuvinte care ceartă, dar învață și cuvinte de laudă care îndeamnă la
perfecționare. Am dorit să-i cresc frumos. Pentru noi, dascălii, fiecare copil
nu este doar un elev, ci o ființă umană complexă cu necesități unice. I-am învățat cât am știut, nu numai lecții
din manuale ci și cele pregătitoare pentru viață.Tot ce trece cu noi, prin noi,
devine rutina vremii-temniță fără ziduri, din care doar înaripatul gând
evadează. Și acum?! Am sentimentul că nu știu încotro? Foaia albă plină de
potențial și sentimentul de nerăbdare care vrea un răspuns imediat! Poate că am
de-a face cu o energie a sfârșitului, a renunțării și eliberarea de povara
dintre presiuni externe și nevoi interne, între muncă și timpul petrecut cu cei
dragi, un vertigo de energii și emoții care te pot epuiza uneori, dar este
totodată și despre un nou început și ancorarea într-o nouă etapă.Poate fi vorba
de o conectare cu adâncurile nesondate
ale ființei. Îmi conserv energia surâsului..am intrat în senectute și visez că
mă voi tupila undeva în liniște.
Mantra mea va fi : “În mine se așază liniștea și
bucuria simplității!” Ei, asta-i ca o linguriță de zahăr în amarul cafeneizat
al vieții!(de cel “tras pe dreapta”)!
Voi învăța să
am încredere în curgerea firească a vieții, să am credință că înțelepciunea
universului îmi va deschide alte porți și oportunități noi, îmi va reaminti să
fiu generoasă, altruistă și plină de compasiune nu doar față de ceilalți, dar
și față de mine. un an școlar în care noi, profesorii și părinții să le dăm
copiilor cea mai frumoasă lecție - cea a creativității, a gândirii pozitive, a
cooperării și a întrajutorării! Și la sfârșitul căruia să aruncăm la coșul de
gunoi al istoriei toate măștile - simbol al fricilor și al resemnărilor noastre
și să ZÂMBIM recunoscători, cu zâmbetul întreg și luminos!
Dragi copii și dragi colegi, vă doresc bucurii,
reuşite, roade bogate şi multă putere de muncă pentru a le vedea împlinindu-se!
Prof. pensionar Emilia POP
Mireşu Mare, 12 septembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu