marți, 29 septembrie 2020

INVITAŢIE

 

CONCURS NAȚIONAL DE POEZIE ȘI PROZĂ SCURTĂMemorial Alex Parolea-Moga” , prima ediție

Mălaia-Vâlcea, 2020

Tema: „Elemente tradiționale ale satului românesc” Se adresează tinerilor creatori cu vârste cuprinse

între 20 și 30 de ani

 

           În perioada  28 septembrie - 18 octombrie 2020, inclusiv, timp de 21 de zile, tinerii creatori de literatură, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani,  pot trimite lucrări pentru Concursul Naţional de Poezie și Proză scurtă „Memorialul Alex Parolea-Moga”, prima ediție, Mălaia - Vâlcea, 2020.    

            Concursul, organizat de revista pentru literatură, artă și civilizație „Rotonda valahă” și Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea”, în parteneriat cu Primăria Comunei Mălaia din județul Vâlcea, are ca scop menţinerea în memoria creațiilor literare și a tineretului a trăirilor autentice din universul satului românesc.

            Toate lucrările literare (ortografiate corect și cu diacritice) se vor trimite pe adresa de e-mail: concurs@accv.ro

            Celor trei poezii sau prozei, concurenții vor atașa o fișă care va cuprinde: un scurt CV (numele și prenumele, data și locul nașterii, profesia, adresa de domiciliu, nr. de telefon, adresa e-mail)

            Concurenții de la secțiunea poezie vor trimite, fiecare, maxim trei poezii (de mărimi potrivite), iar cei de la secțiunea proză scurtă vor prezenta în concurs doar o singură lucrare de circa 2000 de cuvinte. Poeziile și proza vor fi trimise într-un fișier atașat, tehnoredactate în word, TNR 12.

            Oricare concurent poate participa cu producții literare la ambele secțiuni.

            Relaţii (strict necesare) la telefon: 0722-338.158 sau 0350-407.600 (zilnic, numai între orele 11.00 - 14.00).

         Juriul,  alcătuit  din personalități literare din mai multe județe ale țării, autori consacrați ai revistei „Rotonda valahă”, va selecta cele mai reușite lucrări pentru atribuirea următoarele premii:

·       Trofeul „Alex Parolea-Moga”, din partea Primăriei comunei Comunei Mălaia;

·       Premiul I, II, III,  atât la poezie, cât și la proză;

·        Câte un  premiu special al juriului pentru fiecare secțiune.

·       Creațiile literare ale primilor zece clasați din fiecare secțiune vor fi publicate într-un volum, care va apărea sub egida Editurii „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea (director, Ioan Barbu).

·        Toţi concurenții vor primi diplome de participare, iar cei premiați și câte o Diplomă de excelență.

            Rezultatele concursului vor fi publicate pe site–urile și blogurile revistei „Rotonda valahă”, în revista din trimestrul IV 2020,  în cotidianul „Curierul de Vâlcea”, precum  şi în reţelele de socializare partenere.

            Jurizarea se va face în perioada 19 - 23 octombrie 2020, iar Comunicatul de presă cu rezultatele  concursului va fi publicat duminică, 25 octombrie 2020.

            Faza finală a concursului literar va avea loc duminică, 1 noiembrie 2020, când se va comemora un an de la trecerea în lumea celor drepți a reputatului scriitor de veșnică pomenire Alex Parolea-Moga. Premiile – în bani și cărți – se vor înmâna la Pensiunea Alpina din Malaia, situată într-un decor montan de poveste.

 

Comitetul de organizare

Ioan Barbu

Iustin Parolea-Moga

Primarul Comunei Mălaia

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu