America se indreaptă către o REVOLUȚIE

 

Avem mai multe în comun cu Germania pre-nazistă și Rusia pre-sovietică decât credem.

În 1951, la șase ani după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, filosoful politic Hannah Arendt a publicat Originile Totalitarismului, în încercarea de a înțelege cum ideologiile radicale, atât de stânga, cât și de dreapta, au cucerit atât de multe minți în secolul douăzeci. Cartea lui Arendt a fost pentru mult timp un punct de referință pentru cursurile de istorie și teorie politică predate în facultăți. Dar după ce au trecut treizeci de ani de la Războiul Rece, cine mai vorbește astăzi despre totalitarism? Aproape nimeni – iar dacă se vorbește, se discută despre nazism, nu despre comunism.

Fără vreo urmă de surpriză, tinerii americani sunt profund ignoranți față de ceea ce a fost și ceea ce este comunismul. Fundația Memorială a Victimelor Comunismului, o organizație non-profit dedicată educației și cercetării fondată de Congresul Statelor Unite, aplică anual un chestionar americanilor, pentru a stabili atitudinea acestora în general față de comunism, socialism și Marxism. În 2019, rezultatele chestionarului au indicat că un număr uluitor de americani născuți după Războiul Rece sunt favorabili radicalismul de stânga, și că doar 57% dintre Mileniali consideră că Declarația de Independență oferă o mai bună garanție „a libertății și egalității” decât Manifestul Partidului Comunist.Unii dintre emigranții care au copilărit în societățile dominate de Uniunea Sovietică trag un semnal de alarmă cu privire la scăpările pe care le are Vestul, îndreptându-se către o lume asemenea celei din care ei au scăpat la un moment dat. Aceștia o simt instinctual. Să o citești pe Arendt pe fondul acensiunii extraordinare a politicilor identitare de stânga și al crizei democrației liberale înseamnă să te confrunți cu un adevăr profund înfricoșător: cei care s-au refugiat din calea comunismului ar putea să aibă dreptate.

Ce au în comun Statele Unite contemporane cu Germania pre-nazistă și Rusia pre-sovietică? Analiza lui Arendt a relevat o serie de condiții sociale, politice, și culturale care au pregătit terenul celor două națiuni pentru a primi semințele ideilor otrăvitoare.

Singurătatea și atomizarea socială

Arendt susține că mișcările totalitare sunt „organizări în masă ale unor indivizi atomizați, izolați”. Ea continuă: „Ceea ce pregătește omul lumii non-totalitare pentru dominația totalitară este faptul că singurătatea, cândva o experiență periferică asociată unor caracteristici sociale marginale precum vârsta înaintată, a devenit o experiență de zi cu zi a maselor mereu în expansiune ale secolului nostru.”

Teoreticiana politică a scris aceste cuvinte în anii 1950, o perioadă pe care acum o privim ca pe epoca de aur a coeziunii comunitare. Astăzi, singurătatea este general considerată de oamenii de știință ca fiind o problemă socială și chiar medicală critică. În anul 2000, cercetătorul politic Robert Putnam a publicat un volumul intitulat „Singur la Bowling”, un studiu apreciat care documentează alterarea bruscă a societății civile începând cu jumătatea secolului douăzeci, drept urmare, atomizarea Americii.De când a fost publicată cartea lui Putnam, suntem martori la expansiunea platformelor de social media, care oferă o copie a sentimentului de conectare. Și totuși, devenim constant mai singuri și mai izolați. Nu este o coincidență faptul că Milenialii și Generația Z sunt simultan caracterizați de un nivel mult mai crescut al singurătății decât americanii mai în vârstă și de susținerea mult mai puternică a socialismului. Este ca și când aspiră către politici care să țină locul comunității din care și-ar fi dorit să facă parte.

Mai devreme sau mai târziu, singurătatea și izolarea vor genera efecte politice. Potrivit lui Arendt, masele care susțin mișcările totalitariste s-au format din „fragmentele unei societăți foarte automizate, a cărei structuri competitive și singurătăți simultane a indivizilor au fost ținute sub control doar de apartenența la o clasă”.Un stat plin de indivizi alienați, care nu au sentimentul că fac parte din aceeași comunitate și că au același scop, cărora le lipsește încrederea în societatea civilă, este o țintă ușoară pentru ideologiile și liderii totalitari, care promit solidaritate și sens. 

Pierderea încrederii în ierarhii și instituții

Analizând scena politică din Germania anilor 1920, Arendt a observat o „înfricoșătoare solidaritate negativă” între oameni din clase diferite, uniți de ideea că toate partidele politice sunt pline de inapți. În mod similar, în Rusia imperială târzie, marxiștii radicali au câștigat într-un final teren în rândul clasei de mijloc în momentul în care guvernul țarist a eșuat total în încercarea de a gestiona foametea catastrofală din anii 1891-92.Suntem astăzi chiar atât de diferiți? După datele colectate de Gallup*, încrederea americanilor în instituții – politice, de media, religioase, legale, medicale, corporatiste – se află la un minim istoric. Doar armata, poliția și afacerile mici mai au parte de încrederea puternică a mai mult de 50% dintre americani. Normele democratice se află sub amenințare în multe țări industrializate, având din ce în ce mai puțin susținerea principalelor partide de stânga și de dreapta.

În Europa anilor 1920, susține Arendt, primul semn al totalitarismului ce avea șă vină a fost eșecul partidelor deja formate de a atrage membri tineri, împreună cu disponibilitatea maselor pasive de a lua în calcul alternativele radicale ale partidelor existente discreditate.Pierdera încrederii în democrație este un semn al unei instabilități mai profunde și mai cuprinzătoare. În timp ce individualismul radical a devenit mai des întâlnit în cultura noastră consumeristă, oamenii au încetat să mai caute în afara lor surse tradiționale de autoritate care să le ofere sens, așa cum este religia.Dar acest lucru pune o presiune psihologică îngrozitoare supra individului. Mulți oameni vor căuta să se elibereze de aceasta la fel cum au făcut-o masele alienate ale Germaniei și Rusiei pre-totalitare: prin certitudinile și solidaritatea oferite de mișcările totalitare.

Dorința de nesupunere și de distrugere

Generația de scriitori și artiști de după Primul Război Mondial a fost marcată de glorificarea și predilecția către actele și filosofiile anti-culturale, ca un mod de a-și demostra disprețul față de ierarhiile, instituțiile și felurile de a gândi existente până atunci. Arendt spunea despre unii dintre scriitorii care glorificau voința de putere că „Nu îl citesc pe Darwin, ci pe Marchizul de Sade”.Ceea ce susținea Arendt este că acești autori nu se bazau pe teorii intelectuale respectabile pentru a-și justifica nesupunerea. Ei se coborau la ceea ce este mai josnic în natura umană, privind asta ca pe un act de eliberare. Critica adusă de Arendt elitelor interbelice care se deziceau fără menajamente de ceea ce era respectabil poate fi adusă cu ușurință și celor care, în zilele noastre, dau la o parte principii liberale precum fair play-ul, neutralitatea rasială, libertatea de exprimare și de dreptul la liberă asociere, privindu-le ca pe obstacole în calea egalității. Arendt scria: „Membrii elitei nu au avut nimic împotriva prețului ce a trebuit plătit, anume distrugerea civilizației, pentru a vedea cum cei care au fost în trecut injust excluși se chinuie să revină înapoi în civilizație.”

Te poți gândi la actualii rectori ai universităților și directori de presă care au abandonat standardele profesionale și valorile liberale de modă veche pentru a îmbrățișa „antirasismul” și alte cauze de stânga la modă. Unii politicieni de stânga sau alte elite progresiste au încurajat protestele maraton pornite de la cazul lui George Floyd ori, ca primarul din New York, Bill De Blasio, au stat deoparte în timp ce mulțimile furioase au jefuit și au dat foc magazinelor în numele justiției sociale.În ceea ce privește transgresiunea sexuală ca un bun social, aceasta nu a fost o inovație a revoluției sexuale. La fel ca Vestul contemporan, Rusia imperială târzie era sufocată de ceea ce istoricul James Billington numea „o preocupare față de sex fără paralel în cultura anterioară a Rusiei”. În rândul elitelor sociale și intelectuale, aventurismul sexual, celebrarea perversității și toate formele de manifestare a senzualității erau comune. Și nu doar în rândul elitelor: masele muncitoare, singure în oraș, fără vreo biserică ce să le împovăreze conștiința cu vină sau zvonuri sătești care să le rușineze, s-au refugiat în sex.Sfârșitul cenzurii oficiale, survenit după revoltele din 1905, a deschis larg porțile pentru literatura erotică, o prefigurare a revoluției pornografice alimentate de tehnologia din secolul nostru. „Senzualitatea epocii era într-un sens foarte intim demonică”, scrie Billington, detaliind cum figura Diavolului devenise un erou al Romantismului pentru artiști și muzicieni. Aceștia admirau avântul demonic în stare să nu se oprească la nimic până când dorințele personale nu sunt satisfăcute și voința pusă în practică.

Propagandă și disponibilitatea de a crede în minciuni utile

Heda Margolius Kovály, o comunistă cehă deziluzionată al cărei soț a fost executat în 1952 după un proces-spectacol, reflectează asupra disponibilității oamenilor de a întoarce spatele adevărului în numele unei cauze ideologice.Nu este dificil pentru un regim totalitar să țină oamenii în ignoranță. Odată ce îți cedezi libertatea de dragul unei „necesității înțelese”, pentru disciplina de partid, pentru conformitate cu regimul, pentru măreția și gloria Patriei, sau pentru oricare dintre substitutele care sunt oferite atât de convingător, îți cedezi dreptul la adevăr. Încet, încet și sigur, viața se scurge din tine ca și când ți-ai fi retezat încheieturile; te-ai condamnat de bună-voie la neajutorare.Poți renunța la responsabilitatea morală de a fi onest din cauza unui idealism prost înțeles. De asemenea, poți să renunți la aceasta urându-i pe ceilalți mai mult decât iubești adevărul. În statele pre-totalitare, scrie Arendt, ura îndreptată către „societatea respectabilă” era atât de îmbătătoare, încât elitele erau gata să accepte „intervenții monstruase în istoriografie” menite să riposteze împotriva celor care, în viziunea lor, „i-au exclus pe cei neprivilegiați și oprimați din memoria omenirii”. De exemplu, mulți dintre cei care nu au acceptat de fapt, interpretarea revizionistă a lui Marx asupra istorie –văzută ca o manifestare a luptei de clasă – erau totuși gată să o susțină, deoarece era o unealtă utilă pentru a-i pedepsi pe cei pe care îi disprețuiau. Gândiți-vă la laudele generoase cu care elitele au întâmpinat „Proiectul 1619” al publicației The New York Times, o încercare rezivionistă viguroasă de a face din sclavagism principala realitate a fondării Americii.În ciuda faptului că asumpția de bază a proiectului (care susține că patrioții au luptat în Revoluția Americană pentru a păstra sclavia) a fost riguros demontată, elita jurnalismului a considerat potrivit să o premieze pe coordonatoarea proiectului cu un Premiu Pulitzer pentru contribuția adusă.În acest sens, propaganda are rolul de a schimba lumea prin crearea unei false impresii despre cum este aceasta de fapt. Arendt scria: „Forța propagandei totalitare […] stă în abilitatea de a rupe masele de lumea reală.”

În 2019, Zach Goldberg, un doctorand în științe politice de la Institutul Tehnologic din Georgia, a ajuns la concluzia că într-o perioadă de nouă ani rata știrilor scrise în jargon progresist asociat teoriilor critice de stînga și conceptelor justiției sociale a explodat. Canalele populare de media definesc felul în care publicul general întelege știrile și evenimentele, ghidându-se după ceea ce până recent era considerată o ideologie foarte radicală, limitată doar la nivelul elitelor intelectuale de stânga.

O manie pentru Ideologie

De ce sunt oamenii atât de dispuși sa creadă minciuni demontabile? Explicația se află în disperarea oamenilor alienați de a găsi o poveste care să dea sens propriei vieți și care să le spună ce să facă. Pentru un om disperat să creadă, ideologia totalitară este mai prețioasă decat însăși viața.„Omul ar fi chiar capabil să se persecuteze singur și să își hotărască sentința la moarte, atât timp cât statutul său de membru al mișcării rămâne neatins”, scria Arendt. Într-adevar, dosarele arată că proceselor Staliniste din anii ’30 sunt pline de false confesiuni ale unor comuniști convinși, care erau mai pregătiți să moară decât să recunoască impostura comunismului. Asemănător, sub înfățișare unei pregătiri antirasism, corporații americane, instituții și chiar biserici își târăsc angajații prin cursuri în care albii și alți defavorizați ideologic sunt determinați să își denunțe „privilegiile”. Unii o și fac, cu entuziasm. Una dintre frazele des folosite ale progresivismului contemporan – ceea ce este personal este politic – captează spiritul totalitar, care urmarește impregnarea conștiinței politice în toate aspectele vieții. Într-adevăr, ideologia de Stânga este împinsă din ce în ce mai adânc în sfera privată, lăsând tot mai puține aspecte ale vieții de zi cu zi necontestate. Acesta, ne avertizează Arendt, este un semn că societatea se îndreaptă spre totalitarism, pentru că în esență acesta este totalitarismul: politicizarea totului.La începutul erei Staliniste, N.V. Krylenko, un comisar Sovietic (ofițer politic), s-a impus asupra jucătorilor de șah care ar fi vrut să lase politica în afara jocului.„Trebuie să terminăm odată pentru totdeauna cu neutralitatea șahului”, spunea el. „Trebuie să condamnăm odată pentru totdeauna fraza «șah de dragul șahului», la fel ca formula «artă pentru artă». Trebuie să organizăm brigade de șoc împotriva jucatorilor de șah, și să aplicăm imediat un Plan Cincinal pentru șah.”

O societate care pune mai mult preț pe loialitate decât pe expertiză

„Aflat la putere, totalitarismul înlocuiește invariabil toate talentele de prim rang, indiferent de simpatiile lor, cu trăzniți și creduli, a căror lipsă de intelect și de creativitate este cea mai bună garanție a loialității lor”, scria Arendt.

Toți politicieni pun mare preț pe loialitate, dar puțini o privesc ca pe cea mai importantă calitate în guvernare și și mai puțini ar recunoaște acest lucru. Dar președintele Donald Trump este noncoformist în multe feluri. El a declarat odată: „Prețuiesc loialitatea mai mult decât orice – mai mult decât intelectul, mai mult decat determinarea și mai mult decât energia.”Faptul că Trump laudă exaltat loialitatea personală în defavoarea expertizei este compromițător si corupt. Dar cum ar putea să se plângă liberalii? Loialitatea față de grup sau față de trib este miezul politicilor identitare de stânga. Asta fundamentează „cancel culture”, pe care cei care o încalcă, indiferent cât de puțin, sunt aruncați în obscuritate.Trecând peste „cancel culture”, care înseamnă reactivitate, instituțiile introduc în sistem teste ideologice pentru a îndepărta dizidenții. La anumite Universități din California, spre exemplu, profesorii care vor să aplice pentru un post de titular trebuie sa își afirme angajamentul față de „justiție, diversitate și incluziune” – pe care trebuie să îl fi demonstrat, chiar dacă nu are nimic de-a face cu domeniul lor.De facto, testele care măsoară aderența față de ideologia diversității sunt des întâlnite în America corporatistă, iar acum au pătruns în facultațile și publicațiile STEM, și chiar și în medicină.Un cadru medical american născut în Uniunea Sovietică mi-a spus – după ce am fost de acord să nu îi dezvălui numele – că ideologia justiției sociale forțează medici la fel ca el să își ignore pregătirea medicală și propria judecată când vine vorba de sănătatea persoanelor transgender. Acesta mi-a spus ca nu este permisibil ca în instituția sa pacienții cu disforie de gen să fie sfătuiți să nu ia tratamentele pe care și le doresc, chiar și în situația în care medicul crede că acestea nu sunt în interesul sănătății acelui pacient. 

Intelectualii sunt clasa revoluționară

În epoca noastră populistă, politicienii și vedetele polemiste pot mobiliza o mulțime denunțând elite. Cu toate acestea, în majoritatea societăților, elitele culturale și intelectuale determină direcția pe termen lung.„De-a lungul istoriei, factorul cheie nu este geniul individual, ci mai degrabă rețelele și noile instituții care derivă din acele rețele”, scrie sociologul James Davison Hunter. Deși o idee revoluționară ar putea porni de la mase, „aceasta nu prinde avânt până când nu este îmbrățișată și promovată de către elite”, care reușesc să o promoveze “prin intermediul rețelelor lor bine dezvoltate și instituțiilor puternice”, susține Hunter.Din această cauză, urmărirea discursului intelectual este de o importanță critică. Arendt atrăgea atenția asupra faptului că experiența totalitară a secolului douăzeci demonstrează cum o minoritate motivată și abilă poate să preia controlul asupra uneo majorități indiferente și neimplicate. În zilele noastre, majoritatea oamenilor nu acordă atenție nebuniei corectitudinii politice a radicalilor din campusuri, numindu-i în glumă „fulgi de nea” sau „războinici ai dreptății sociale”.Aceasta este o mare greșeală. În radicalizarea clasei mai largi a elitelor, războinicii dreptății sociale (RDS) joacă un rol istoric similar cu cel jucat de bolșevici în Rusia pre-revoluționară. Rândurile acestor „războinici” sunt pline de tineri din clasa de mijloc, seculari, educați, zguduiți de vină și anxietate din cauza propriilor privilegii, alienați de propriile tradiții și disperați să se identifice cu ceva sau cu cineva care să le dea sentimentul împlinirii, sentimentul că au un scop.

Pentru aceștia, ideologia dreptății sociale – așa cum este ea definită nu de cateheze religiose, ci de adepții teoriei critice din universități – funcționează ca o pseudo-religie. Departe de a se limita la campusuri și la anostele publicații intelectule, idealurile „războinicilor” transformă instituții de elită și rețele de putere și influență. „Războinicii” mărșăluiesc către instituțiile societății burgheze, cucerindu-le și folosinudu-se de ele pentru a schimba lumea. Spre expemplu, când cauza LGBT a fost adoptată de corporațiile americane, victoria finală a fost asigurată.

Fatalism Futuristic

Desigur, nimic din toate acestea nu înseamnă că totalitarismul este inevitabil, însă indică faptul că slăbiciunile societății americane contemporane se potrivesc unei etape pre-totalitare. La fel ca în Rusia imperială, noi, americanii, s-ar putea să trăim în ceața unei amăgiri privind stabilitatea propriei noastre țări. Nu este nevoie decât de un catalizator, precum un război, o criză economică, o pandemie sau oricare altă criză severă și îndelungată, pentru ca legitimitatea democrației liberale să fie pusă sub semnul întrebării.După cum Arendt avertiza cu mai bine de jumătate de secol în urmă: „Există tentația de a explica superficial ceea ce este intrinsec incredibil prin intermedul raționamentelor liberale. În fiecare dintre noi pândește un astfel de liberal, care ne amăgește cu glasul bunului simț. Drumul către dominația totalitară trece prin multe etape intermediare, pentru care putem găsi numeroase analogii și precedente… Bunul simț și «oamenii normali» refuză să creadă că orice este posibil.”

Dacă totalitarismul se va instala, cu siguranță nu va fi o formă de Stalinism 2.0, cu gulaguri, poliție secretă și un stat atotputernic. Nu va fi nevoie. Puterea tehnologiei de supraveghere, a capitalismului woke și frica de a pierde confortul și statusul burghez vor fi probabil suficiente pentru a-i face pe majoritatea să se supună. Cel puțin la început, va fi un totalitarism ușor, mai apropiat de modelul din Minunata lume nouă decât de modelul din 1984 – dar tot totalitarism va fi.Un imigrant ceh în Statele Unite, angajat al Academiei, mi-a spus că asta „nu ar trebui să se întâmple aici” – dar este posibil.

„De fiecare dată când încerc să explic evenimentele curente și însemnătatea lor prietenilor mei sau cunoștințelor, sunt întâmpinat cu priviri goale sau pur și simplu cu aberații”, spune el. Însuși fiul său, un tânăr născut în America și îndoctrinat în sistemul public de școlarizare cu ideologia politică a identității, crede că tatăl său este doar un alarmist. Poate cineva să îl condamne pe acest om pentru că a ajuns la concluzia că americanii vor învâța despre răul totalitarismului pe calea cea grea?

*Gallup: companie americană de analiză și consultanță cu sediul în Washington, D.C. Fondată de George Gallup în 1935 (nota traducătorului)

 

Fragmentul tradus face parte din cartea „LIVE NOT BY LIES”, de Rod Dreher, care a fost publicată pe data de 29 septembrie 2020 la editura Sentinel a grupului Penguin Publishing Group, parte din Penguin Random House LLLC. Copyright © 2020 by Rod Dreher.