Un gândac privit prin lupă

                                                                                                  de Gheorghe PÂRJA

Traversăm o perioadă în care se manifestă presiuni din toate părțile. Multe stări agitate sunt provocate de acest virus, care a pus stăpânire pe cotidianul nostru. Fiecare caută o alinare sufletească. Unde? Eu mai caut modele, nu pentru profesie, ci leacuri pentru liniște. Sunt sătul de sfaturi fără soluții, de îndemnuri televizate pe un ton agresiv. Apoi se numără morții. Recent, am fost pansat de o mărturisire a profesorului Mircea Miclea, la televiziunea clujeană. Da, este vorba despre cunoscutul psiholog, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, fost ministru al Educației. Care, într-un articol recent, spunea că s-a scurs un an școlar compromis, încheiat cu aplauze. Atrăgea atenția asupra unei realități, despre care nu se vorbește: între copiii din sate și cei de la orașe este o prăpastie care se adâncește. Nu ne cunoaștem, dar mi-a lăsat impresia unui ministru cu viziune, pragmatic și demn.

Când nu i s-au dat sumele cerute pentru învățământul românesc, și-a dat demisia. Și a întemeiat Școala psihologică cognitivă din România. Așa, este un bun cunoscător și al psihologiei sociale. Pe acest fond sugerează presei să se focalizeze pe rezolvări, cu marje de siguranță. Să comunice și soluții nu numai alerte. Ne spune cum să ne purtăm în orice confruntare cu o situație dramatică. Să ne asigurăm echilibrul psihic prin dezvoltarea variantei spirituale. Fiecare după înclinații. Domnia sa se refugiază în logică. Deoarece logica te face orgolios, și dacă o studiezi serios faci operații cu lumi posibile. Și așa așteaptă până îl ajunge sufletul din urmă. Nu durează mult așteptarea.
Întrebat dacă a fost tentat să rămână în străinătate, nu a negat. Chiar a avut două stagii scurte la două universități din Europa. Unde a fost rugat să rămână definitiv. Dar profesorul Miclea a început să viseze peisaje de acasă. A mai fost și un alt motiv. L-am notat. „Eu sunt un om demodat – a spus ironic profesorul. Sunt patriot. Cred că, aici în România, se pot face lucruri cu sens. În străinătate te poți afirma, în mare parte, prin locuri de nișă. Aici se pot face lucruri fundamentale, care în străinătate s-au făcut.” Și a fondat Școala psihologică cognitivă din România. Mi-a reținut atenția exprimarea lejeră, aptă de comparații, care duc spre limpezirea unei idei. Vorbind despre iluzia focalizării, despre prudențele pe care să le avem față de realitatea amăgitoare ori agresivă, să fim conștienți că este ca un gândac privit prin lupă. Această deformare ne provoacă suferință. Mai ales când ne dăm seama ce distanță este între realitate și lumea virtuală.
Profesorul ne aduce aminte de călugării iezuiți, care atunci când erau cuprinși de o apăsare sufletească, erau sfătuiți să se plimbe prin natură și să privească departe, în zare. Să înțeleagă că durerea lor e mai nimic față de lumea asta mare. Că bucuriile simple fac muzica vieții. Are încredere în generația din ziua de astăzi. Deoarece fiecare generație și-a rezolvat problemele cu care s-a confruntat. În contextul lumii în care trăiește. Ne sugerează să nu trecem realitatea ca o notă la subsolul vieții. Dar nici să nu privim gândacul prin lupă. Ca în opera lui Kafka. Să fim lucizi că lumea reală are alte constrângeri. Dacă nu o stăpânești, te exclude. Spuneam la început că nu-mi mai plac sfaturile fără soluții. Am reținut, totuși, îndemnul unui kantian de fiecare zi.
Să ne mângâiem cu cerul înstelat de deasupra noastră și legea morală din noi. O soluție pentru împăcarea cu sine. Așa am ajuns la sfârșitul acestui text, urmând gândurile unui intelectual care știe cum să ne povestească lumea în care trăim. Și cum să ne ferim de rele. Eu m-am liniștit. Și am învățat să nu privesc gândacul prin lupă. Ci direct, cum urcă pe trunchiul pomului.