marți, 20 octombrie 2020

IN MEMORIAM dr. AUREL POP

 

Duminica aceasta, 18 octombrie 2020, a fost o zi tristă pentru comunitatea CeNeI-știlor. Domnul dr. Aurel Pop, un ilustru absolvent și devotat colaborator al școlii noastre, a trecut la cele veșnice. Domnia sa a absolvit liceul nostru în 1972. Făcea parte din acea generație grupată la începutul anilor ’70 în jurul revistei liceului, „Muguri”. S-a afirmat ca poet, critic literar, publicist și editor. Era licențiat în istorie, jurnalism și psiho-pedagogie și doctor în istorie al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române cu teza: „Românii din Sătmar în revoluția de la 1848-1849”. Era cunoscut și ca director și fondator al Editurii „Citadela” și a revistei omonime (ambele cu sediul în Satu Mare). Odată cu încetarea apariției revistei „Citadela”, a înființat revista „Mărturii culturale”, cu apariție trimestrială. A scris peste 20 de volume de poezie, istorie, critică și istorie literară și a fost coautor la alte peste 30 de volume. Era membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România, al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (Canada). A publicat în multe reviste culturale românești și în câteva publicații din străinătate, precum: „Atheneum” (Vancouver), „Conexiuni” (New York), „Pagini românești” (Noua Zeelandă). De-a lungul prodigioasei sale cariere a fost distins cu peste 40 de premii și distincții pentru merite literare și culturale. În urmă cu trei ani ne-a sprijinit în procesul de editare a monografiei colegiului nostru, iar anul trecut ne-a susținut (inclusiv financiar) pentru a putea organiza semicentenarul revistei „Muguri” și a publica astfel o mică monografie a acestei reviste, printre ai cărei fondatori se numără (domnia sa fiind, de altfel, și coautor al acestei lucrări). Acum, s-a ridicat la Ceruri să întregească legendarul cenaclu literar al liceului nostru, alături de Ioan Baias, Ion Bledea, Emil Matei și mulți alții. SIT TIBI TERRA LEVIS! Dumnezeu să-l odihnească în pace și să îl pună în rândurile Drepților!

VIOREL CAMPAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu