La debut, poeta Iuliana Pașca ne propune reflectările ei cosmice

 

Am primit un volum de poezie a Iulianei Pașca numit interesant și incitant ”Reflectările unei molecule” prin grija editorului și scriitorului Ioan Romeo Roșiianu și a editurii ”eCreator” Baia Mare, volum înscris în colecția ”Debut” a prestigioasei edituri. Este de remarcat și aplaudat faptul ca poeta debutantă Iuliana Pașca își traduce singură în limba italiană, franceză și engleză propriile creații, ceea ce nu este puțin lucru.

Și totuși nu ne surprinde atât de tare acest fapt când am aflat că poeta este absolventă de filologie la Cluj Napoca iar actualmente profesează la Barcelona, în Țara lui Federico García Lorca… limba engleză, și ”scoate șarpele dintr-un antic jurnal,/un cimitir albastru încadrează călătoria;//aleargă tinerețea/lăsând în urmă zăpezile, lupii, focurile…//Inedita istorie a unei femei demon/cu pene.”(”Facerea lumii”).

Pune întrebări existențiale, filozofice ca în poemul ”Cosmogonie”: ”Aș vrea să vă spun despre nașterea mea,/dar cum să încep cu neînceputul?/…Mama zicea că m-am născut/înainte de vreme;/nu-mi amintesc,/a trecut mult de atunci,/dar știu că am fost acolo/când și eu am născut-o pe mama”, de unde deducem că este o ”moleculă” a întregului Univers, dar și o ”creatoare” de noi elemente ce sunt apanajul unor artiști, unor firi sensibile, afective, la întrepătrunderea și coexistența cele două lumi în care poeta trăiește: cea terestră și cea cosmică.

Iulia Pașca ne dă aripi și ne conduce în universul stelar și în poezia ”Copiii stelelor”: ”Ne plimbam prin spațiul extraterestru;/eul cu ochelari de soare,/iar sinele-mi desculț.//Împreună cu noi era era întreaga omenire”.

În poezia ”Răzvrătire” poeta chiar asta face, se răzvrătește și încearcă să găsească o cale ca să stăpânească lumea astrală în care dorește să devină atotstăpânitoare: ”De ce mi-ai dat vederea/dacă vrei să-mi iei lumina?//mi-ai ucis străbunii în războaie,/deși mi-ai predicat dreptatea.//Raza albă nu mi-o poți lua,/așa cum ai despărțit pământul de cer/și pe demoni de îngeri./Ea se reflectă-n fiecare/cuvânt/scris cu sângele străbunilor/căzuți  în războaiele tale.//Lumina mea ești Tu/cu toți luciferii tăi/și cu străbunii mei arhangheli;//pe tine însuți nu mi te poți lua”.

În poezia ”Optimism” poeta chiar este în această stare benefică inimii, convinsă fiind că va răsări ca nuferii, deși peisajul descris este unul bacovian: ”Nori negri apasă/sufletul de soare,/îmi umbresc ființa/și mă deprimă.//Nori suri de fier/îmi cuprind sufletul/-prizonier-/exilat pe Pământ…//Mi-aștept apusul/în norii de cenușă/să pot răsări/ca nuferii,/din mine”.

Sugestive imagini și reușite comparații în poezia ”Halloween (sau Bal mascat) din care am să citez prima strofă: ”Luna ca un dovleac/se revarsă în ochii mei roșii./S-a pudrat cu praf stelar/să-și ascundă imperfecțiunile/(își menține latura întunecată strălucind)/ca oamenii cu măștile lor”.

Dorința de a-și transforma visele în realitate se găsește în poemul ”Întemnițat”, un poem ”ars poetica” deoarece ne dezvăluie identitatea poetei: ”în peșteri platonice unde/umbrele cresc nemilos pe ziduri,/iar lumina se vede/doar în ochii celorlalți.//Simt suspinul/reprimat sub coaste și/mă cutremură zbaterea sa.//Au transformat în basme/toate poveștile eșuate./Continui lupta;/voi dărâma omul vechi/prin eliberarea spiritului.//Voi ieși la lumină!”.

În poezia ”Mamei” intuim că pentru poeta Iuliana Pașca mama este ființa cea mai iubită, fiind comparată cu Divinitatea, fiindcă face sacrificii pentru binele copiilor iar poeta se vede datoare să-i ceară iertare: ”Iartă-mă, mamă,/nu m-am trezit când m-ai chemat,/am adormit până mi-au crescut/solzi mohorâți pe aripi./În loc să zbor, mă târăsc/prin noroaie.//Iartă-mă, mamă,/sunt fiul risipitor, care,/încă,/nu se întoarce”.

Interesant și ingenios conceput este poemul ”Reflectare”, poate a unei molecule, a doua strofă reluând versurile primei strofe, unde poeta face referire la copacul gigantic din mitologia nordică, cel care care face conexiunea între cele 9 lumi iar trunchiul arborelui reprezintă axa lumii: ”un atom și o moleculă/două ramuri de Yggdrasil/visurile mele/regăsesc/în celulele tale/infinități de posibilități//infinități de posibilități/în celulele tale/regăsesc/visurile mele/două ramuri de Yggdrasil/un atom și o moleculă”.

M-a impresionat poezia ”Dor”, de altfel acest cuvânt se găsește doar în limba română și nu poate fi tradus decât aproximativ, motiv pentru care am să citez întreaga poezie, fiind atât de tulburătoare prin mesajul transmis: ”Nemărginitul nu mai încape în mine./Sfâșie cu fălci de foc/și colți de cărbuni încins/organele./Sfărâmă coastele/cu un ciocan de dor,/țâșnește peste lume,/inundă casa părintească,/câmpiile, dealurile,râurile,/se odihnește pe un munte,/se uită în urmă/mormântul e gol;/resemnat,/se întoarce în mine și se ascunde”.

Zorin Diaconescu consideră că ”Iuliana Pașca abordează cu curaj temele iubirii, nădejdii și credinței într-o încercare temerară de a ne demonstra, pe viu, cum se formează un poet. Game over! Din acest moment, poeta a semnat pactul cu poezia”.

Îi întrevedem o fulminantă și promițătoare carieră poetică, o văd ca pe o voce feminină care va avea cale proprie și un destin pe măsură. Felicitări!

                                                                        Gelu Dragoș