CONCURS NAŢIONAL
ROMÂNIA, TARA
MEA – Ediţia a XI-a
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE NAŢIONALE 2020
Poziția 36, Anexa 1 la OMEC
nr. 5.597/2019
ARGUMENT
De 11 ani,
Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița marchează Ziua Națională într-un mod aparte,
prin Proiectul național “România, ţara mea”, un proiect transcurricular care
presupune implicarea copiilor în acţiuni care să le trezească şi să accentueze
sentimentul patriotic. Se regăsesc elemente care aparţin domeniului
cultural-artistic - arte vizuale şi literatură – precum şi atitudini specifice
educaţiei civice. A determina copiii să
vadă frumuseţile României şi să le reprezinte este o cale cu şanse mari
de succes în ceea ce priveşte sensibilizarea acestora şi aprecierea locurilor
în care trăiesc. Cum la vârste diferite se impun tehnici diferite, îi oferim elevului de liceu ocazia să descrie în cuvinte
şi imagini felul în care vede viitorul lui în România, dar și șansa de a face
aprecieri cu privire la situația actuală. În acelaşi spectru, al destăinurilor,
se încadrează şi oportunitatea pe care simpozionul naţionalDascălul, de profesie român o oferă cadrelor didatice de a exprima
gânduri, idei şi sentimente pe care le trăieşte un dascăl în România de azi. Perioada pe care o trăim acum este una
specială. Prin urmare, prin activitățile proiectului dorim să evidențiem
atitudini, trăiri și sentimente ale tuturor actorilor educaționali implicați în
procesul instructiv-educativ, în perioadă de pandemie.
SCOPUL
PROIECTULUI
Dezvoltarea
sentimentului patriotic şi crearea unei atitudini pozitive faţă de valorile
româneşti prin exersarea competenţelor artistice şi literare
INIŢIATOR: Şcoala Gimnazială Nr.7
Reşiţa
PARTENERI
Inspectoratul Şcolar
Judeţean Caraș-Severin
Casa Corpului Didactic Caraş-Severin
Palatul Copiilor Reşiţa
Muzeul Banatului Montan Reşiţa
Societatea pentru Cultură ”Metarsis” Reșița
Asociaţia Învăţătorilor Caraş-Severineni
Asociaţia de Părinţi a Şcolii Gimnaziale Nr. 7 Reşiţa
Asociaţia “Prietenii Munţilor” Reşiţa
Biblioteca Judeţeană “Paul Iorgovici” Caraș-Severin
Presa cărășeană
GRUPUL ŢINTĂ: preșcolari,elevi
ciclul primar, elevi ciclul gimnazial,
elevi ciclul liceal, cadre
didactice
SECŢIUNI
DESEN - România,
țara mea –
ciclul preșcolar
FOTOGRAFIE – Clasele
pregătitoare – a XII-a
·
Locuri de poveste din țara mea – ciclul
primar
· Școală în situații speciale – ciclul gimnazial
· Cu mască, fără mască… - ciclul liceal
· Ducem istoria mai departe – ciclurile primar, gimnazial, liceal
ESEU – LICEAN
ÎN ROMÂNIA
SIMPOZION NAȚIONAL DASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN– secţiune
dedicată cadrelor didactice
REGULAMENTUL
CONCURSULUI
DESENELE PREȘCOLARILOR vor fi
realizate pe hârtie format A4 și vor fi lipite pe un passepartout de 3 cm. În
partea dreaptă, jos, pe passepartout, se vor scrie, pe o etichetă: titlul
lucrării, numele şi prenumele copilului, grădinița, cadrul didactic
coordonator.
Lucrările înscrise în
concurs la secţiunea Locuri de poveste din țara mea vor ilustra
peisaje sau obiective turistice reprezentative pentru România. Recomandăm
orientarea și spre locuri mai puțin promovate și evitarea transmiterii spre
jurizare a unor fotografii care ilustrează obiective foarte bine ccunoscute,
tocmai pentru a scoate în evidență și alte locuri ascunse privirilor
turiștilor, dar care merită vizitate.
Pentru secțiunea Școală
în situații speciale, elevii vor trimite fotografii realizate în
perioada pandemiei, în perimetrul școlar. Fotografiile pot fi realizate în sala
de clasă, în curtea școlii, în timpul lecțiilor sau în pauze.
Cu
mască, fără mască... este secțiunea la care
liceenii vor trimite fotografii realizate în perioada pandemiei, în diverse
locuri. Fotografiile vor ilustra modul în care se respectă regulile de
protecție împotriva infectării cu noul coronavirus. Fotografiile pot ilustra,
de asemenea, portrete de copii sau de adulți purtând mască de protecție.
Ducem
istoria mai departe este secțiunea prin care ne dorim evidențierea unor obiective istorice
importante, dar insuficient îngrijite (cetăți, obiective cu lacătul pe ușă,
exponate prăfuite, muzee necunoscute, inedite etc.).
Juriul
va urmări calitatea fotografiei, claritatea imaginii, centrarea obiectivelor,
echilibrarea imaginii, luminozitatea, iar instantaneele vor reprezenta un
avantaj în faţa pozelor de grup.
Fotografiile
vor fi realizate pe hârtie fotografică
și vor avea dimensiunile 15 cm/21 cm. O
SINGURĂ FOTOGRAFIE va fi lipită pe un carton colorat A4 (central). În
colțul din dreapta, jos, va fi lipită o etichetă pe care se vor scrie
următoarele: secțiunea, titlul lucrării, locul în care s-a făcut
fotografia, numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, cadrul didactic
coordonator.
LICEAN
ÎN ROMÂNIA este secțiunea
care provoacă tinerii să scrie un eseu în care să exprime ideile, gândurile,
sentimentele sau stările lor în legătură cu perioada pe care o trăiesc. Textul
va avea un titlu sugestiv, iar conținutul
va cuprinde, printre altele: o privire de ansamblu asupra școlii
românești (păreri personale referitoare la școală, profesori,
sistemul de învățământ, colegi etc.);ce înseamnă școala online pentru elevii de astăzi, dar și felul în care se realizează ea;avantajele
și dezavantajele sistemului online; comportament,
atitudini, felul în care înțeleg perioada de pandemie; experiența online; dacă
au un model (cine este, explicarea faptului pentru care îl consideră un model);
felul în care își văd viitorul şi în care se regăsesc în societatea românească
de astăzi.Titlul textului va fi scris cu Times New Roman (14, bold, central).
Sub titlu se va scrie, în partea dreaptă, numele și prenumele autorului, clasa,
școala și cadrul didactic coordonator.
Textul va fi scris cu Times New Roman (12, aliniat stânga-dreapta,
distanțare la 1 rând) și va avea o pagină, format A4 (nu mai puțin!). RUGĂM CADRELE DIDACTICE
COORDONATOARE SĂ VERIFICE ORIGINALITATEA LUCRĂRII, PENTRU A EVITA SITUAȚII
ÎNTÂLNITE ANUL TRECUT, CÂND AM PRIMIT LUCRĂRI COPIATE DE PE DIVERSE SITE-URI!
Simpozionul naționalDascălul, de profesie româneste o
invitaţie lansată cadrelor didactice de a descrie EXCLUSIV experiențe
personale, situații speciale întâlnite în activitatea didactică, felul în care un cadru didactic care
profesează la ora actuală în România este sau nu mulțumit de munca lui, impactul
pe care activitatea didactică îl are asupra copilului sau asupra familiei,
modul în care se percepe și se realizează școala online, ce a însemnat
implementarea sistemului de învățământ online pentru cadrele didactice din țara
noastră. Titlul textului va fi scris cu Times New Roman (14, bold, central).
Sub titlu se va scrie, în partea dreaptă,
numele și prenumele autorului (pe un rând), școala și județul (pe al doilea). Textul va fi scris CU DIACRITICE, caractere
Times New Roman (12, aliniat stânga-dreapta, distanțare la 1,5 rânduri) și va
avea cel puţin o pagină (dar fără să
depăşească două pagini format A4).
Note
·
Fotografiile
nu vor fi copiate de pe internet, ci vor reprezenta imagini
imortalizate de copii.
·
O lucrare va fi coordonată de un singur cadru
didactic.
· Pe fotografie nu va apărea data realizării ei.
· Aspectul general al lucrărilor este foarte important. Nu vor fi jurizate lucrările îndoite și cele care nu respectă dimensiunile menționate în regulament.
· Fotografia va fi lipită central pe carton A4, aşezat în poziţie landscape (orizontal).
· La fiecare secţiune se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni, conform Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, școlare și extrașcolare, aprobat prin OMENCTS nr 3035/10.01.2012. Evaluarea se va face pe secţiune şi pe nivel preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.
· Lucrările cadrelor didactice au o tentă exclusiv personală. Nu se vor accepta lucrări copiate de pe internet sau referate din ediţiile anterioare ale simpozionului.
· Cadrele didactice participante la simpozion vor primi publicaţia cu ISSN DASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN. Acestava cuprinde REFERATELE care respectă criteriile menționate.
· Pentru publicare, referatele cadrelor didactice vor fi trimise la adresa romaniataramea.scoala7@gmail.com, până la data de 15 noiembrie 2020. Materialele care nu ajung până la această dată pe adresa de e-mail menţionată nu se vor regăsi în carte.
· Numele e-mailului va avea forma: nume și prenume autor, titlul lucrării. În același e-mail, se va menționa și numărul de telefon al autorului lucrării (nu în lucrare, în mail).
· Fișierul va fi denumit, de asemenea, cu numele și prenumele autorului, urmate de titlul lucrării.
· Într-un fişier va fi o singură lucrare.
· Taxa de participare va fi exclusiv achitată de cadrele didactice.
§ 6 lei/lucrare la secțiunile dedicate elevilor
§ 30 lei/lucrare la secțiunea dedicată cadrelor didactice
·
Pentru toate secțiunile se va
trimite la școala organizatoare un plic A4 în care se pun:
§ Lucrarea – fotografia, desenul,
eseul sau referatul cadrelor didactice;
§ Protocolul de parteneriat în trei exemplare, semnat și ștampilat;
§ Fișa de înscriere;
§ Un plic autoadresat și timbrat (6
lei);
§ Taxa de participare.
·
Fiecare cadru didactic va trimite plicul
cu materialele elevilor pe care îi coordonează.
·
Termen limită de
trimitere a plicului: 15
noiembrie 2020.
·
Plicul va fi trimis pe adresa şcolii (Şcoala Gimnazială
Nr. 7 Reşiţa), cu menţiunea
“Pentru Concursul naţional ROMÂNIA, ŢARA MEA”:
ADRESA ŞCOLII:
Şcoala Gimnazială Nr.7
Reşiţa
Str. Progresului, Nr.6
320135 REŞIŢA, Jud. Caraş-Severin
·
Fiecare cadru didactic participant va trimite PROPRIUL plic (nu se pun într-un
plic materialele mai multor cadre didactice). La simpozion vom scoate un volum
tipărit și nu se pot pune două cărți (sau mai multe) în același plic. Acesta
este motivul pentru care insistăm ca fiecare cadru didactic să trimită propriul
plic, atât cu lucrări, cât și pentru a primi materialele de la noi. Insistăm,
de asemenea, să vă scrieți adresa pe plic și să puneți timbrele.
·
Jurizarea va avea loc în cursul lunii decembrie. Din
juriu vor face parte fotografi,
oameni de cultură, cadre didactice ale şcolii organizatoare.
·
Fotografiile înscrise
în concurs nu se restituie,
ele devenind de
drept proprietatea şcolii
organizatoare.
·
Până
în luna februarie 2021, școala organizatoare va trimite, în plicul autoadresat,
adeverinţe de participare, diplomele pentru premii, un protocol ștampilat și
semnat, cartea DASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN (în cazul cadrelor didactice care au
participat la simpozion).
·
Alteinformaţii se pot primi latelefon 0734935948
– prof. Cristina Ardeleanu (zilnic, între orele 14.00 – 17.00).
FIŞA DE ÎNSCRIERE
PROIECT NAŢIONALROMÂNIA,
ŢARA MEA – ediţia a XI-a
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR
EDUCATIVE NAŢIONALE 2020
Poziția 36, Anexa
1 la OMEC nr. 5.597/2019
NUMELE ŞI
PRENUMELE CADRULUI DIDACTIC:
Școala:
Județul:
Specialitatea:
Telefonul cadrului
didactic:
Adresa de e-mail a
cadrului didactic:
CONCURS
Nr. crt. |
Numele şi prenumele elevului |
Clasa |
Secţiunea |
Titlul lucrării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SIMPOZION
Titlul lucrării:
Observație:
Se poate participa la ambele secțiuni sau la una singură.
Şcoala Gimnazială Nr. 7 Reşiţa Caraş-Severin Str. Progresului, nr. 6 Telefon: 0255/251826, scoala7resita@yahoo.com NR. 579/5/12.10.2020 |
Unitatea şcolară parteneră: Judeţul: Adresa: Nr. telefon unitate școlară: Nr. înregistrare unitate școlară: |
PROIECT NAŢIONAL ROMÂNIA,
ŢARA MEA
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE NAŢIONALE 2020
Poziția 36, Anexa 1 la OMEC
nr. 5.597/2019
ACORD DE PARTENERIAT
1.
Părţile contractante:
A) ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢA, reprezentată prin: director
prof. ILEANA POMOJA,director adjunct, prof. IONUȚ GÂRTOI, coordonator proiect,
prof. CRISTINA ARDELEANU, în calitate de APLICANT
şi
B)ŞCOALA..................................………………………............................................…....., JUDEŢ................................... ....................................... reprezentată prin DIRECTOR, prof. ......................................................... şi prof.coord. activităţi în cadrul şcolii, ...................................................... telefon personal ......................................, în calitate de PARTENER
2.
Obiectul contractului:
Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre aplicant şi partener în vederea organizării şi desfăşurării de activităţi extraşcolare în cadrul proiectului naţional ROMÂNIA, ŢARA MEA.
3.
Obligaţiile părţilor:
A) Aplicantul se obligă :
o să informeze şcolile despre organizarea concursului;
o să organizeze expoziţia cu fotografiile elevilor;
o să jurizeze responsabil lucrările participanţilor;
o să respecte calendarul de activităţi al proiectului;
o să emită şi să distribuie diplomele participanilor.
B) Partenerul se obligă să respecte următoarele condiţii:
o să mediatizeze concursul în comunitate;
o să pregătească elevii pentru activitate;
o să selecteze materialele elevilor care doresc să participe la concurs;
o să respecte regulamentul de desfăşurare a concursului;
o
să
informeze elevii despre rezultatele obţinute;
o
să evite orice situaţie care ar
putea influenţa negativ
imaginea concursului.
4. Durata acordului:
Acordul intră în vigoare la data semnării acestuia (octombrie 2020) şi este valabil în perioada OCTOMBRIE 2020 – DECEMBRIE 2021.
5. Clauze finale ale acordului:
Concursul naţional ROMÂNIA, ŢARA MEA face parte din categoria
activităţilor extraşcolare şi urmăreşte dezvoltarea sentimentului patriotic şi crearea unei atitudini pozitive faţă
de valorile româneşti prin exersarea competenţelor artistice şi literare. Se intenţionează înscrierea lui în Calendarul Activităţilor Educative
Naţionale 2021, drept pentru care se încheie prezentul protocol de parteneriat.
ŞCOALA
GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢA - APLICANT
Director, prof. Ileana Pomoja
Coordonator proiect, prof.Emilia
Cristina Ardeleanu
......................................................................................-
PARTENER
Director, prof.
................................................................................
Coordonator activităţi, prof. ................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu