Dan Puric: „Sinistră și ucigașă ispită ce ne-a ademenit tineretul țării împotriva tradiției acestei țări, a bisericii, a culturii și a părinților lor”

 
Cu o intuiție genială, surprinde această viclenie a speciei răpitoare René de Chateaubriand, în lucrarea sa „Geniul creștinismului”.

„Toate animalele carnivore scot sunete speciale care se aseamănă cu al victimelor lor. Uliul chelălăie ca un iepure sau miaună ca un pisoi; pisica are un murmur care se confundă cu al micilor păsări din grădină, lupul zbiară, mugește sau latră, vulpea gâgâie sau țipă; tigrul are mugetul ca de taur, ursul de mare – un horcăit ca de recif bătut de valurile unde-și caută prada. Uimitoare și teribilă lege! MONȘTRII UMANI adoptă legea fiarelor carnivore. Destui tirani au avut urme de sensibilitate în privire sau în voce, adoptând la vedere limbajul nefericiților pe are, în forul lor interior, se pregătesc să-i ZDROBEASCĂ!”

Acesta este și cântecul de sirenă al lumii noi, ce vine atât de „binevoitor” peste noi. Sinistră și ucigașă ispită ce ne-a ademenit în speță tineretul țării, pornindu-l vehement împotriva tradiției acestei țări, a bisericii, a culturii și nu în ultimă instanță a părinților lor. Și-atunci, nouă, celor rămași pe metereze, ce ne rămâne de făcut, dacă nu reflexul legitim de a ne apăra ultima baricadă care ne-a dăruit forța să dăinuim peste veacuri, CREDINȚA în Dumnezeu! Căci de la ea pleacă paradoxala libertate a poporului român, într-o istorie a țării care numai liberă n-a fost. Libertatea lui cea „măruntă”, cea de aproape, cum magistral a surprins-o profesorul Nicolae Iorga, cea a țăranului moșnean român cu care a traversat toate iobăgiile lumii în care i s-a dat să trăiască.

Spinoza spunea undeva că „libertatea este necesitate cu rost!” Iar rostul este sensul unei făptuiri nu oarecare, ci una legitimată de timp, experiență și, mai ales, de comunitatea care se recunoaște fundamental în ea, ca în ceva organic. Și astfel, ființa unui neam își cristalizează în secole un rost care devine, în timp, matca lui sufletească. Lovind în ea, lovești automat în libertatea acelui neam! De aici putem vedea cum în plină zi și zilnic, acest popor român este lovit în rostul lui, în matca lui sufletească spre a fi deposedat definitiv, după atâtea încercări eșuate, de libertatea lui!

Așa se explică neînchipuita ură, aparent spontană și pentru prima oară cu caracter autohton, împotriva Bisericii, indiferența până la batjocură față de memoria martirilor noștri sacrificați în temnițele comuniste, lejeritatea, iresponsabilitatea și, de ce nu, oportunismul degradant cu care s-a acceptat reîncriminarea lor în mod legal, cultivarea bășcăliei și a atmosferei de derizoriu, față de momentele sacre ale istoriei acestui neam și, nu în ultimul rând, angajarea sinistră a unei părți din populația acestui neam, făcută în numele „libertății” de a-și distruge celula de bază a propriului popor: FAMILIA!

Astăzi nu mai este un mediu propice să crezi în Dumnezeu, în propria-ți condiție de român, în propriile valori, modele, tradiții și-n tot ceea ce-ți putea configura sănătatea poporului tău.

Ca și cum printr-un tunel al timpului ne întoarcem în vremea lui Maiakovski, care, bietul de el, afirma cu mintea contaminată total de ideologia bolșevică, că este o rușine să te consideri: rus, ucrainean, român sau turkmen și că, în același timp, este reacționar să te consideri creștin, în schimb, este total progresist, rețineți termenul, vă rog, „progresist”, care a revenit atât de violent din nou, astăzi, pe buzele tinerilor „revoluționari” ce ne înconjoară, repet, este total „progresist”, afirma Maiakovski, să te consideri cetățean al URSS și mai ales este o mândrie să ai o conștiință proletară. Ai sentimentul halucinant că totul se repetă întocmai. Doar termenii s-au schimbat. Este uluitor cum aceeași tulpină virală s-a reactivat în timp, plecată din același laborator care a produs ideologia comunistă. Căci și astăzi este o rușine să te consideri român. Este retrograd să te consideri creștin, este progresist să te simți cetățean UE și este o mândrie să ai o „conștiință europeană”.

Afirma undeva marele disident rus, Vladimir Bukovski, că această Uniune Europeană nu este decât o nouă URSS ambalată în poleiala „democrației” și a drepturilor omului. Nu mai e nicidecum la modă să ai o conștiință românească, care, în mod firesc și demn, te-ar așeza în concertul european al celorlalte conștiințe naționale. În fond, asistăm la o cumplită operație cu caracter criminal, amputatoriu, de Redefinire a identității, de estompare a diferențelor care ne caracterizau și ne dădeau substanța naturală a coexistenței

Autor: Dan Puric

Sursa: r3media.ro