Prima
carte a Domniei sale, din colecţia „Debut” a prestigioasei editurii „eCreator”
Baia Mare, se numeşte „Stihuri vechi şi versuri noi” iar Nicolae Dumitru ne propune
un număr de 163 de poezii, cartea beneficiind la ilustrare de picturile
cunoscutei artiste plastice Carmen Mihaela Coca.
Temele
abordate sunt diverse, dar se desprinde cu uşurinţă pentru cititor, experienţa
de viaţă a autorului, trăirile intense ale acestuia, fiindcă „Dalta
iubirii/scobeşte pe unde/mireasma cuprinde” (Durere şi extaz).
Sunt
convins că acest debut a lui Nicolae Dumitru va avea ecouri favorabile fiindcă
poetul este un perfecţionist inclusiv în poezie, iar din poemul „Autoportret”
aflăm că: „Am foarte bune păreri/despre mine./Unii spun: nu e bine/Sunt grave tăceri,/cu atât mai mult/vocile grave
ascult,/adierile scăpate/se-adună toate./Nu găsesc că ar fi norme/ori prea
simple, necugetate vorbe,/doar caut, în joacă/un sunet ascuns într-o toacă,/ori
în clopotul arămilor/ecou prelung restituit zorilor,/ori sprijin în umărul
stâng/pe care pe lună nouă să plâng”.
Poetul
încearcă cu fiecare poem să transmită un mesaj, o trăire, iar în unele poezii
cum ar fi „Dilemă” îşi permite să se joace: „Într-o zi/aş putea scrie/cinci
poezii./Cine ştie?/Într-o zi/Aş putea rupe o floare,/că poate nu moare./Într-o
zi caut/sunet de flaut/trimis de tine/cu ţepi de albine/şi cu miere/şi cu
ceară/lăsată afară./Într-o zi,/a patra,/sură ca piatra,/statuie te-aş
face/pentru dragoste şi pace”.
Poeziile
de dragoste sunt bine reprezentate, iar registrul diferă de la o poezie la
alta. Exemplific: „Stau la cafea singur/şi totuşi cu tine./Otravă cu miere de
albine./caut sunetul/Zâmbetului tău absent./Alunecă-n sânge strident./Probabil
sunt imparţial/şi totuşi cu tine./Iubirea tot vine, vine,/Val după val.”
(Cugetare) sau „Mi-e-ntins pasul/către tine, iubito,/e un veac de când,/stăpână
pe gând/ai întins viclean/laţul pe geam/şi umerii goi ascunşi în trifoi.”(Laţ
stăruitor).
Plină de
lirism este poezia „Mama”, citez: „M-am cutremurat/când mama/propria mea
mamă,/mi-a sărutat mâna,/mâna stângă/.../Nu se va şterge/numai când lumea
aceasta/va rămâne în următoarea sărutare/va fi încrustat/în sufletului fiului
siderat”.
Pentru
Poezie, poezie cu „P” mare, poetul Nicolae Dumitru trece peste orice, se roagă
Creatorului, ascultă sfaturi (vezi poezia „Sfat”), citeşte mult din marii poeţi
ai lumii, se autoperfecţionează: „Mă rog la Tatăl Ceresc/să mă facă-un
Eminesc/şi-un Călin nebun, smintit/bun de primit pe la schit.” (Rugă).
Timpul,
ca pentru noi toţi este neiertător, nepăsător, ireversibil. Iată cum vede
Nicolae Dumitru timpul: „Şi te-ai ascuns/între limbile unui ceas/bătrân, urât,
trecător şi gras,/ecouri punând/să mă măsoare/din rece-nchisoare” ori „Eu măsor
timpul/începând/de când/m-a născut mama.//În fiecare an/am adunat clipe
-/precum spicele -/începând/de când/m-a născut mama/şi mi-a pus tata nume/şi
mi-a dăruit locul în lume.” (Ceas).
Aceste
„stihuri vechi şi versuri noi” au ceva din poeziile înaintaşilor gen Ienăchiţă
Văcărescu, din catrene şi fabule nu numai pentru că unele se apropie accestui
gen literar, ci pentru că autorul este un talentat epigramist şi versificator
şi nu doreşte să se dezică de acest fapt: „Când scriu poezie/îmi pare/că
aproape,/în zare/zâmbeşte o floare,/aşa ca o adiere,/ca un titlu de
poem/desprins din firul de ghem”(Când) ori „Rău de mare,/rău de mic./Vai de cel
ce nu-i în stare/să facă nimic!//Rău de mic/şi rău de mare,/hai, treziţi-vă un
pic!/S-a stins focul sub căldare.” (Mic şi mare).
În toate
poeziile se observă uşurinţa cu care poetul Nicolae Dumitru jonglează cu
cuvintele. Poeziile au vână, ritm şi rimă. Sunt muzicale, uşor de citit, în
care descoperim jocuri de cuvinte şi limbaj, dar sunt şi confesionale, ceea ce
sporeşte valoarea lor intrinsecă.
Editorul
Ioan Romeo Roşiianu consideră că: „Nicolae Dumitru propune o poezie desprinsă
dintr-o bogată experienţă de viaţă, tăietura lui în vers este făcută cu dibăcia
artizanului meticulos, iar trecerile de la poemele fulguraţii de gând la cele
de respiraţie o face c-o naturaleţe dezarmantă, fără a afecta fiorul liric pe
care-l evidenţiază. Beneficiind de-o imaginaţie luxuriantă poetul propune
inclusiv teme aşa zis mai nepoetice, paleta lingvistică acoperind luminos
spaţiul şi timpul creaţiei sale”.
A doua
carte, „Scripturi caricaturale”, colecţia „Poesis”, aceeaşi editură „eCreator”
Baia Mare îţi stârneşte interesul chiar de la început prin fabulele propuse de
Nicolae Dumitru dar şi prin caricaturile celebrului Leonte Năstase, cooptat de
editorul Ioan Romeo Roşiianu la acest demers literar.
Pe
ultima copertă, Ioan Romeo Roşiianu scrie: „Condeiul său ascuţit conturează un
chip de hâtru român, iar textele astfel născute acoperă o paletă largă,
(pe)trecerea de la parodie la fabulă venind c-o naturaleţe dezarmantă, trădând
harul cu care-a fost investit semnatarul. Lectura e o mare provocare şi face cu
uşurinţă din cititor un complice la actul liric”.
La
final, pentru descreţirea frunţilor vă propun fabula „Freamăt”, semnată Nicolae
Dumitru: „Poeţei şi poeţele/ronţăind la sărăţele/îşi aşteaptă cuminţi
rândul/să-şi exprime toţi cuvântul.//Un minut, ori poate două/curge literatură
nouă,/ochii şi urechile/mestecă talentele/din fiţuici, din telefoane/se
comentează romane,/se recită poezie/pentru o antologie”.
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu