vineri, 7 mai 2021

Blestemul ursului Arthur


Dintr-un regat micuț, cât un șopron,

Ușor să-l sări, dacă te joci șotron,

Malefic prinț veni în țara noastră,

Crăpa-i-ar pipota albastră!

El tot venea rostogolind mangoți,

Peste mișei și sluți fanarioți

Și poposi pe crestele Vrâncioaei

Să-l ardă veșnic, focul Ghionoaiei!

Având fitil mai greu de-aprins

Și-un sloi în piept, palidul prins,

Grozav de trist că s-a gripat pendula,

Pușcă pe ursul Arthur, la Ojdula.

Sus Luna, cearcăn, sfert dintr-o potcoavă,

Jos Arthur, cel vândut pe o carboavă,

Simțind în carne plumbii cum îi mușcă

Răpus cu derogarea lui Molușcă.

Cutremur se iscă, chiar replici,

Unda porni către complici,

Arginții zornăiră-n buzunare,

Doar codrii fremătau a răzbunare!

Prin lacrimi, bolta îi părea aproape,

În spate, lași cu ochii morți sub pleoape,

Căzu mirat, cu spatele la pușcă,

Urs liber ce nu cunoscuse cușcă.

În agonie, Arthur blestema:

”Braconieri haini, cu-albastre mațe,

Cerul s-arunce anatema

Și tête à tête, trofeu să vă agațe!”

                   Doia Popescu-Brăila

  

Un comentariu:

  1. Pai, ungurii au tras sforile, mama lor de migratori! Dar si PENELISTII ASTIA PENALI sint de vina ca dau tara pe mana urmasilor lui Atilla! Sforile au fost trase de spurcatii lui Barna TÁNCZOS, nu i-ar mai rabda pamantul!

    RăspundețiȘtergere