joi, 13 mai 2021

Schimbarea la faţă

 



 

            Motto:

La vremea respectivă

puţini oameni au avut inspiraţia

să pună semnul de egalitate

între schimbarea la faţă a Domnului

şi cea a lumii...

 

Cu Petru, Iacov şi Ioan,

Iisus urcă pe-un mare munte,

ca sufletul să Şi-l aline

în dialog cu-al Său Părinte.

 

- O, Tată,

(mai la o parte Se ruga

cu-aşa o dăruire că hainele-i albiră

şi El la chip era schimbat),

Tu, ce citeşti în minte gândul

şi-n inimă dorinţa nenăscută,

de-i cu putinţă

de Mine-ndepărtează

paharul suferinţei ce M-aşteaptă!

Dar iarăşi zic:

Nu-i după-a Mea dorinţă,

ci-aşa cum Tu ai hotărât,

deci voia Ta fie-mplinită...

Da, Tată,

în Mine omul se-ngrozeşte

de chinurile-n pregătire

până la moartea-Mi necesară

cum e-n Scripturi adeverit,

şi-acum, înţelegând prea bine

teama din om de-al morţii apetit,

Mă-ncearc-o milă mai aparte

când văd că încă-i indecis

să poarte-n viaţă blându-Mi jug,

ce pace-i dă şi nemurire

dup-al sfârşitului tenace plug.

De-aceea Eu i-am şi trimis

pe ucenici în larga lume,

cum şi Tu m-ai trimis pe Mine

ca parte-n planul Tău anume –

să răspândească-nvăţătura

pe-ntreg Pământul la oricine,

iar Eu cu ei una să fiu

aşa cum una sunt cu Tine.

Mai vreau, Părinte preaiubit,

pe toţi aceştia să-i sfinţeşti

cu-al Tău Cuvânt ce-i Adevărul

şi, în final, să-i răsplăteşti

- după ce-om fi iarăşi împreună –

cu-a Ta iubire atotbună,

etern izvor de apă vie,

din care am băut mai înainte

ca lumii să-i pui temelie.

 

Sfârşind Iisus cu rugăciunea,

un glas din nor s-a auzit:

„Acesta-i Fiul Meu iubit

ce-aduce-n lume mântuirea.

 

Numai prin El e cu putinţă

să fie iar curat Pământul.

Urmaţi-L cu încredinţarea

că moartea nu-i totuna cu sfârşitul!”

 

                                                                                       Greorge  PETROVAI

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu