Gesturile simbolice ale preşedintelui

 

De ce preşedintele ţării se bucură de cea mai mare atenţie din partea populaţiei? Un prim răspuns ar fi legat de faptul că deţine funcţia cea mai votată din ţară. Dar şi contracandidatul care pierde în faţa preşedintelui ales obţine milioane de voturi şi nu se bucură de niciun prestigiu. Dimpotrivă, este privit ca un pariu. Cel mai recent exemplu este biata Viorica Dăncilă.

Dar nu voturile îi conferă prestanţă. Preşedintele este respectat pentru că este temut. Şi este temut pentru că are putere. Şi are putere pentru că i-o conferă Constituţia. Preşedintele desemnează primul ministru. Deci el decide cine va guverna ţara. După ce se asigură că un partid poate realiza o majoritate parlamentară decide cine va fi primul ministru al României.

Tot preşedintele numeşte şeful SRI. Este comandantul suprem al armatei. Îl numeşte şi pe Procurorul General al României. De fapt, preşedintele are exact atâta putere cât îşi doreşte. Traian Băsescu a avut mai multă putere şi influenţă decât Emil Constantinescu. Ion Iliescu a avut mai multă putere decât toţi preşedinţii la un loc, dar şi-a exercitat-o din umbră.

Câtă putere are actualul preşedinte Klaus Iohannis şi cum şi-o exercită?

Dar nu despre putere dorim să vorbim acum. Înafară de puterea efectivă, preşedintele ţării are o putere simbolică. Un preşedinte rămâne în istorie mai ales pentru gesturile simbolice pe care le face. Ca de altfel, toţi oamenii politici, toţi demnitarii, de la primar la prefect, de la preşedintele de consiliu judeţean la parlamentar, absolut toţi sunt supuşi gesturilor simbolice pe care le fac. De la simpla lor prezenţă în locurile unde se întâmplă o catastrofă naturală, de la amplasarea unei plăci comemorative pe un zid la ridicarea unui monument de artă, de la premierea unor sportivi la banala diplomă acordată unor cupluri la împlinirea unui număr de ani de la căsătorie, toate sunt gesturi simbolice şi au trecere în faţa populaţiei.

Traian Băsescu rămâne în istorie ca preşedintele care a condamnat comunismul. Emil Constantinescu rămâne preşedintele care i-a acordat regelui Mihai paşaportul românesc. Ion Iliescu rămâne în istorie ca preşedintele care nu crede în Dumnezeu.

Încă nu ştim pentru ce va rămâne în istorie preşedintele Klaus Iohannis. Dacă ar fi întrebaţi liderii opoziţiei ar spune că va rămâne ca preşedinte care s-a amestecat în alegeri. Recent preşedintele Albaniei a fost suspendat sub acuzaţia că s-a implicat în alegeri.

Înainte de toate preşedintele Iohannis este omul gesturilor simbolice. Deocamdată multe şi mărunte. A marcat Ziua Bicicliştilor, dar a cam uitat Ziua Libertăţii Presei. Exact acum o săptămână a colorat Palatul Cotroceni în turcoaz de Ziua bolii Batten, o boală degenerativă care se manifestă la copii.  În  aceeaşi zi preşedintele a participat, alături de premierul Florin Cîţu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, la Ziua Eroilor. Preşedintele are, aşadar, şi un rol decorativ.

Gesturile simbolice ale preşedintelui nu cuprind o arie mai largă decât în cazul altor demnitari, dar sunt mai apăsate, mai vizibile din cauza funcţiei. În realitate principala sarcină simbolică a preşedintelui ar fi susţinerea culturii naţionale şi cultului istoriei.

Aici cam toţi preşedinţii au ratat şansa de a rămâne în istorie ca parte a culturii şi istoriei naţionale. Aşa cum şi majoritatea primarilor ratează şansa de a rămâne în memoria locului ca fondatori de instituţii de cultură. Primarul de Baia Mare de acum mai bine de un secol, Oliver Turman, a rămas în istorie susţinând înfiinţarea coloniei şi şcolii de pictură cunoscută ca „Şcoala băimăreană”.

Despre astfel de gesturi simbolice ar fi vorba. În timp, ele îşi multiplică încărcătura simbolică transformându-se în fapte de cultură, în istorie.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş