miercuri, 30 iunie 2021

Zi liberă pentru cei care se vaccinează

 


Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat marți un proiect de lege care prevede acordarea unei zile libere pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID.

Proiectul a fost adoptat cu 263 de voturi „pentru”, 30 „împotrivă” și patru abțineri.

Astfel, art.211 alin. (1) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19 prevede că persoanele care se vaccinează beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:  câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;  câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;”câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și a soldaților și gradaților profesioniști.

Proiectul, inițiat de 30 de deputați și un senator USR PLUS, merge la președinte pentru promulgare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu