miercuri, 30 iunie 2021

CIOLOS, CITU SI IOHANNIS INCEARCA SA PUNA ROMANIA SUB STEAGUL CURCUBEU

Drapelul curcubeu se transformă, de la un an la altul, din simbolul mișcării „minorităților sexuale” în simbol al globalismului zilelor noastre. În opinia lui R.R. Reno, drapelul curcubeu „is the flag of our global elites / steagul elitei globale contemporane”. Reno este unul din influenții intelectuali catolici contemporani din America. Afirmațiile lui privind drapelul curcubeu intrigă și sunt bine argumentate. Recomandam să fie citite: Our Rainbow Regime / Regimul nostru curcubeu, publicat pe 24 iunie. [Link: https://www.firstthings.com/.../2021/06/our-rainbow-regime]

O lume noua si globala

După prăbușirea cortinei de fier, Președintele Bush afirma că lumea întra într-o era nouă caracterizată de „open borders, open trade, and more important, of all, open minds / granițe deschise, comerț liber, și, cel mai important, de minți deschise”. Au trecut mai bine de 30 de ani de atunci și prezicerile lui Bush se adeveresc sub ochii noștri. Granițele se deschid în Europa, Canada, și începând din ianuarie, în Statele Unite. Iar mass-media globală caută să ne „deschidă mințile”, dar într-o singură direcție.

În ultimii ani, stânga politică a luat cu asalt capitalismul, statul național și suveranitatea națională. Propune persistent eliminarea vechiului regim fondat pe drepturi tradiționale și democrația tradițională și înlocuirea lui cu o lume nouă fondată pe „toleranță, incluziune, egalitate și dreptate sociala”. Cine s-ar putea împotrivi acestor deziderate? Natural, doar cei cu mințile încă „închise” ori „înguste”.

O lume nouă are nevoie de simboluri noi. Uniunea Europeană a ales simboluri culturale comune tuturor europenilor pentru a se identifica. Dar lumea globală? Stânga politică a făcut progrese enorme înspre globalizare și uniformizarea gândirii și e, deci, nevoie să propună un simbol, un drapel, un steag, o siglă care să reprezinte noua societate globală. De ce, se întreabă tot mai mulți lideri politici, atât de stânga, cât și pretinși conservatori, să nu devină steagul curcubeu, drapelul noii societăți globale?

În opinia unui intelectual de stânga influent din SUA, e nevoie de un steag care să reprezinte „social justice, women’s rights, democracy, civil liberties and secularism / dreptatea socială, drepturile femeilor, democrația, libertățile civile și secularismul”. Citind comentariul lui Reno ne dam seama că drapelul curcubeu aspiră să devină simbolul noii lumi. Conflictul dintre Germania și Ungaria privind afișarea drapelului curcubeu la meciurile UEFA, cât și afirmațiile premierului olandez la adresa Ungariei pe același subiect, constituie o dovadă că în mințile elitei occidentale steagul curcubeu a devenit nu doar un simbol al dezorientării și dezordinii sexuale, ci si un simbol al secularismului hedonist, corupt și anti-creștin.

A devenit și strigătul de bătălie al elitei occidentale care cere excluderea, din acest motiv, a Ungariei din Uniunea Europeană. [Link: https://www.irishtimes.com/.../the-irish-times-view-on...]

Cioloș, Cîțu și Iohannis în ofensivă

Raportul Matic adoptat de Parlamentul European pe 24 iunie a abordat de fapt drapelul curcubeu în Bruxelles. Cu două zile înainte, România a respins drapelul curcubeu prin votul din Senat care a respins legea educației sexuale propuse de dl Iohannis. A doua zi, însă, Cioloș (USR), Cîțu (PNL) și Iohannis (PNL) au anunțat că, vrem nu vrem, drapelul curcubeu va fi plantat în România, cândva, cumva. De cine? De ei. Ne-au informat că începând din 2022 orele de educație (îndoctrinare mai bine zis) sexuală vor fi predate în școlile României. Dacă vor izbuti, vom putea spune că elita politică a României a înfipt steagul curcubeu în pământul României.

România nu are nevoie de un astfel de steag. România deja are simbolurile care îi reprezintă esența: drapelul național și crucea creștină. Recomandam să nu permitem elitei politice să ne „deschidă mintea”. Asta înseamnă îndoctrinare, așa cum au făcut comuniștii. Există o vorbă în limba engleză: „if you are too broad minded your brains will fall out / dacă ești prea deschis la minte îți va pica creierul”. Recomandam să ne păstrăm și să ne protejăm rațiunea și „mintea sănătoasă”, expresia aceasta fiind folosită de Sfinții Apostoli în epistolele lor scrise acum 2000 pentru creștinii de atunci, dar și pentru creștinii din toate timpurile. E important si sa ne trezim, intreaga masa imensa de  crestini.

Creștini din toate țările, treziți-vă!

Secularismul ne reamintește zilnic că este inamicul nostru, că intenționează să ne pună convingerile în afara legii, și că, de fapt, nu ne dorește prezența în cetate. Ne batjocorește în fața copiilor noștri, le confiscă inteligența, îi îndoctrinează în minciuni și imoralitate pe seama banilor noștri. Este vremea să ne trezim. Este vremea să reacționăm.

Un exemplu recent e publicația Tip of the Iceberg: Religious Extremist Funders against Human Rights for Sexuality and Reproductive Health in Europe 2009-2018 / Vârful icebergului: sponsorii extremismului religios împotriva drepturilor omului pentru sexualitate și sănătate reproductivă în Europa 2009-2018. [Link: https://www.epfweb.org/.../Tip%20of%20the%20Iceberg...]

Publicația a fost tipărită luna trecuta de către European Parliamentary Forum for Sexual and Reproductive Rights. Ea descrie, în termeni cât se poate de tendențioși și calomniatori, activitățile a peste 50 de organizații pro-familie și pro-viață din Europa. De 22 de ori documentul folosește cuvântul "fascist" pentru a se referi la aceste organizații, pretinzând că sunt "fasciste".

Termeni similari sunt folosiți și la adresa unor organizații din Statele Unite, cum e Billy Graham Foundation. Organizațiile din urmă sunt numite anti-democrație, anti-drepturile omului, o amenințare la adresa democrației și a drepturilor omului. Țintele principale ale atacurilor EPF sunt Biserica Catolică și grupurile evanghelice din SUA și Europa. Atacuri furibunde sunt făcute la adresa declarațiilor grupurilor neoprotestante care periodic enunță în spațiul public poziții biblice privind sexualitatea, dar care irită extremiștii sexuali și avortiști. Un exemplu de atac susținut este Declarația de la Nashville emisă în 2017 care solicită creștinilor din toată lumea "to oppose all forms of sexuality and gender expressions outside heterosexual marriage / să respingă orice formă de expresie de natură sexuală ori de gen în afara căsătoriei heterosexuale …"

Crestinii Romaniei si ei vizati

Vizați in acest document sunt și creștinii din România, în primul rând cei de confesiune ortodoxă, dar și "the minority Protestant communities / comunitățile protestante minoritare".

EPF, însă, dă dovadă de o ignoranță extremă. Ca de obicei, aceste studii sunt făcute din "auzite", o amestecătura de "copy și paste" din diferite publicații online. Nu sunt rezultatul unor interviuri cu liderii organizațiilor vizate. Ca atare, studiile sunt de o calitate intelectuală proastă.

Atenționările clare, însă, vin și din alte părți. În România, dl Barna nu ne dorește și ne spune acest lucru periodic. La fel dl Iohannis, dl Cioloș, dl Cîțu, dna Gorghiu, printre mulți alții. Iar în Parlamentul European, Raportul Matic solicita țărilor membre, săptămâna trecută, să "combată" pozițiile pro-biblice privind sexualitatea, viața și familia. Nu putem spune că noi creștinii ne aflăm într-o situație avantajoasă ori convenabilă. Dacă nu ne trezim, și asta imediat, viitorul imediat ne va aduce provocări și mai mari.

Creștini din toate țările, treziți-vă!


Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu