S-a dus fabrica, s-au dus și mijloacele de trai, dar și ”ajutorul american”... care era zilnic o lingură de ulei de pește, o chiflă echivalentul a unei baghete de pâine ce o fac francezii, dar era neumplută și din aluat de cozonac, din care se hrănea un om și lunar un kg de lapte praf. Mama distribuia acest ajutor zilnic.
Veniți înapoi la Rodna, deja am mers și eu la școală și primeam, probabil să uităm de americani, o bucată de prăjitură 4/5cm de mălai, un pahar cu lapte și cu aceiași lingură, ce nu era din argint, uleiul de pește...
Prăjitura de mălai nu era rea dar dacă nu aveai o anumită calitate la făină și nu știai ”mersul focului” la coacere găseai în curtea școlii ”prăjitura” aruncată de copii. Când era coaptă cum trebuie era un deliciu. Dar nu și-au făcut mari probleme că în clasa a doua nu s-a mai dat nimic...
Ca să nu bulverseze populația, școala a primit un lot pentru grădinărit sub cimitir, unde am pus legume, care vor fi folosite la ”cantina școlii”. Unitate care avea ”Abonați” elevii interni din Valea Vinului și șase sau șapte copii care erau cei fără de venituri dintre noi, printre aceștia mă număram și eu și de atunci și până m-am însurat în 1965 tot la cantină am mâncat. Sora mea era mai mare și mai aveam un frate mai mare, dar criteriile de alegere au fost determinante de faptul că eu eram printre premianții școlii. Mamei i-au găsit slujbă la IPEIL ca referent II, unde se preocupa și problema culturală și festivități la zile festive.
Nu au fost lucruri de remarcat, doar de ”Ziua femeii” în primii ani după 1950 s-a organizat un bal, care era foarte bine venit pentru toată lumea. Dar nu toată lumea se îmbată la fel și se pare că domnul contabil șef, bine băut agresa sexual femeile. Cum s-ar spune acuma și violența lui a dus acolo că la mama chiar i-a rupt o bucată de rochie. Mama a venit acasă, acel bărbat, care trebuia să fie cel puțin dat pe mâna miliției.
Tata om mândru și-a făcut bagajul și a plecat la soră-sa lăsându-ne pe toți mască. Ba l-a luat pe fiul cel mare și l-a dus la Reghin de ucenic strungar, la școala profesională. Soră-mea a reușit admiterea la Liceul din Năsăud. Cei doi frați aveau aceleași clase terminate împreună deoarece diferența dintre ei era de un an și pe Kosma l-au dat la 5 ani la școală să nu stea singur în casă.
Că ai necazuri, că nu ai, vremea trece și ne trezim la sfârșit de an școlar cu doi repetenți acasă...
Nu i-am întrebat cum au reușit repetenția ci: ”De ce nu au mers la tata, unde stătea la soră-sa ?
Așa a fost, dar mătușa nu dădea mâncare la cine nu lucrează pentru ea, așa că dimineața era doar o cană de ceai, apoi tata nu zicea nimic? El trecând prin perioada aceea când venind de la Gheorghe Gheorghiu Dej medicamentele și banii, l-au stabilizat și arăta a om, nu a cadavru..
Dar aici s-a apucat de tâmplărie și tot ce a pus pe el în 3 ani în grija mamei s-a topit.
Asta aveam să le aflăm de la o mătușă, care a fost solicitată de tata să-i dea scrisorile mamei...
Ea, mătușa ca soră mai mare a considerat că a chinuit-o destul pe mama și nu i-a dat scrisorile tatei...Totuși, într-o dimineață a venit cu scrisorile.
Mama le-a citit, a dat drumul la fluviul lacrimilor și pe loc s-a decis : - Mă duc să-l aduc acasă lele Maria... dar na-m bani. Mătușa a scos banii cu care venise pregătită, dar a apărut poștașul cu o telegramă : ”Veniți urgent, Kosma-i mort”, Florica!!!
Ne-am dus și l-am îngropat...
Peste 2 ani am terminat și eu cele șapte clase. Prima ofertă ce mi s-a făcut a fost de cioban, că nu v-am spus cazarea și hrana surorii mele pe lună era de 404 lei și să-și ducă așternuturi. Bani ce nu-i aveam...
Mama s-a luptat și a angajat-o printr-un noroc la bibliotecă, pe celălalt repetent l-a angajat de strungar la atelierul minei.
Eu am fost prevenit că nu pot face liceul, nu era vorba de învățat, ci de bani.
A mai fost întâmplarea nefericită de la Breaza...
Într-o zi vedem din târnaț un om dezorientat, care nu era localnic. O întreabă pe mama :
- Doamnă aveți un copil care a terminat 7 clase ?
-Ăsta de lângă mine.
- Putem vorbi puțin ? și-i explică mamii că mina a avut multe accidente umane din cauza lipsei de calificare a muncitorilor, așa că s-a decis să trimitem la Baia Mare, să ne avem meseriașii noștri, care să știe cum să lucreze nepericulos.
Eu foarte bine dispus i-am spus că n-am dosar că l-am lăsat la Breaza.
Omul era deosebit, atunci el era președintele de sindicat al minei. Ne-a spus că asta este treaba lui, școala este gratuită și eu eram al 14-lea candidat, care plecam de aici, la acest Grup Școlar Minier din Baia Mare.
Am plecat cu trenul de la ora 2, chiar în acea noapte.
Cu drag Toma Gross Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu