Moment poetic - Mircea Dorin Istrate

 

LUMILE   DIN  MINTEA  NOASTRĂ

 

Înfinitu-i de la mine, înapoi  și înainte            

Și îl lături cât cuprinde nesfârșita veșnicie,  

E afundul fără margini, e înaltul în tărie,

Necuprinsul, ne-nțelesul, din puțina noastră minte.

 

Noi, setoși de-a ști mai multe despre lumi ce ne-nconjoară

Tot scrutăm cu-luare-aminte afunzimile cerești,

Și din ce ghicim pe-acolo, încropim mereu  povești

Despre lumi nebănuite și-a lor taine bunăoară.

 

Și așa aflăm ce mare-i lumea-n lung și în lățime

Și că dânsa-n nici-o parte n-are  țărmuri mărginite,

Și că noi, și poate și-alții din străfunduri adâncite,

Suntem doar cât o nimica, dar cu-n sâmbur de gândire.

 

Și-uite-așa, în boaba minții ținem lumile cerești,

Și-apoi taine ce acuma  încă bine-s ferecate,

Greu le dezlegăm cu-ncetul, pas cu pas, până ce poate

Vom avea, la fel ca alții, mari puteri dumnezeiești.

 

Ei, și-atunci, în cele vremuri, peste ani, poate o mie,

Cărări-vom lumea asta până dincolo de zare,

Să vedem ce-i mai departe peste-ntinsa ceea mare

De luceferi și de stele din întinsa galaxie.

 

Cu regret, vom da uitării lumea noastră pământeană,

Cuibul care ne-a fost Raiul înseratelor povești,

Despre zei ce țin în mână înălțimile cerești,

Despre lumi îndepărtate, dincolo de-a zării geană.

                                  *

 De ne-om coborî vre-odată din ceresc pe-o altă humă,

Ce vor spune oare ceia ce vor face fețe, fețe?

Că suntem dumnezeirea ce-a venit ca să-i învețe

Din ceresc, ca să le facă fericită viață bună?

 

Cum să-și rânduiască viața, fie-le mereu mai bine?

Cum să facă fapte bune în iubire și-n iertare?

Cum un Rai le fie totul la mai toți, de fiecare

Vace-vor ce nu făcut-am noi, așa cum se cuvine?

                                **

Îmi vedeți? suntem aceași, noi de noi, cu-aceleași chipuri,

Important e numai dară ce avem în astă țeastă,

Cum visarea și-apoi gândul ne deschide o fereastră

Înspre lumi din astă minte,  ce îmi sunt din alte timpuri.

 

    ACEASTĂ  VARĂ  CARE  VINE

 

Se coc cireșele de mai,

Iar crângu-ntins e tot o floare,

Se-ntrec în cântec zburătoare

Și toate parcă-ți spun: No hai!

      Să fii părtași la sărbătoare.

 

Să-ți bucuri sufletul și gândul,

Să fii scăldat în strălumină,

Să crezi c-a Raiului Grădină

Te-a-nfiorat, și-ți ține rândul

      La clipa ceea, ce-o să vină.

                       **

De-acum vom da în lunga vară

Și-ncet topi-ne-om iar sub soare,

Ne vom ruga de-o dulce boare,

Și toate-n noi  visa-vor iară,

      Izvorul sfânt, cu-a lui răcoare,

 

Și umbra poalei de pădure,

Și-o scaldă-n lenevoasa vale,

Frăguța dulce din cărare,

Iar în poiene, neagra mure,

     Și-un somn sub stele, în vsare.

                   ***

Vă bucurați de tot și toate

Cât încă sufletul vă-ncântă,

Cât clipa vieții încă-i sfântă,

Și cât simțim de-acum că poate,

     Această vară, ne încântă.

 

              Mircea Dorin Istrate