Povesteam de ”cantina elevilor” din Rodna, care avea 7 abonați sau câți elevi erau, dar nici noi și nici ceilalți copiii nu ne-am îmbogățit odată cu ”transferarea” fabricii la Ilva Mică, ba am putea zice că în foștii angajați a lovit sărăcia.
Apoi Rodna avea
aproape o mie de copii, unii la școală alții pe acasă și americanii dădeau
ajutor tuturor copiilor ”cantina doar la 7”. Ba mai aveam și o mâncare ce s-a
brodit că se făcea chiar în anii în care cam fiecare casă să aibă un copil izolat în
casă că era infectat cu scarlatină, pojar, orion, sau tusa măgărească. Dacă
copilul respectiv era în izolație un
coleg ducea ”bruma de mâncare” acasă. Mâncarea aceasta era o supă de legume (din grădina școlii) sau
supă de oase - niciodată de carne și felul II era un gris pârlit într-un vas
care-i da gust de untură stricată.
Abatorul din Rodna tăia cam până
la o sută de vite zilnic, dar carnea aia nici din greșeală nu nimerea în
farfuriile elevilor. Vagoanele albe frigorifice luau carnea de la abator și pleca
ca ”despăgubire de război” în Rusia. Un elev a întrebat administratorul :”Bade
Larioane, noi în grădina școlii am semănat legume, cărălabe,(gulii), cartofi,
varză și aici ne dați doar gris pârlit
?” Omul l-a terminarea mesei i-a spus lui Ioji : ”Băiete m-ai întrebat unde-s
legumele semănate de voi ? Ei bine le-am vândut ca să cumpărăm harta cu
”România Mică” că nu mai este voie să lucrăm cu România Mare, care nu mai este.
Apoi cărțile
voastre aveau pe prima pagină pe Regele Mihai I și l-ați rupt și l-ați pus pe Gheorghe
Gheorghiu Dej, care va sta mult și bine în cărți, nu cum s-a întâmplat cu
Vasile Luca, Ana Paucher și alții...
Mă iartă bade
Larioane, dar nu am știut că și ăia mănâncă zarzavaturi din grădina școlară.
Vremea a trecut și eram la cantina Nr.2 din viața
mea. Aici, cum era cum nu, Școala era ca ”Rezervele de muncă” și în anul
în care am ajuns eu, a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.
Era bine de știut
că aici nu se comenta și programul elevilor era identic ca în orice cazarmă.
Aici masa, de fapt prețul mesei zilnice pe un elev era de 1,05 lei, pe zi.
Programul efectuat integral, practica - practică și învățătura, nici nu se punea problema. Adeseori ne întrebam cum împart
leul acela pe trei mese, când un ou era
25 de bani dar ne-am gândit că de aia
învață contabilii carte.
Administratorul
școlii de aici era un cu un nume predestinat : BANU...
Adeseori ne
gândeam ca să-l rugăm să-și schimbe numele în
LEU, ce mâncări ne-ar fi dat atunci
și micul dejun nu ar fi fost
întotdeauna 50 g de marmeladă la 150 de grame pâine, cu care stăteam 6
ore în uzină sau mină...
Până atunci
când mi-a sosit dosarul de la Breaza, nu
m-am considerat încă elevul acestei școli și ca să nu se dezmintă poșta, au
trecut aproape 4 luni până a ajuns la Baia Mare. Acum eram elev cu drepturi, că
până acum nu am primit cartelă de masă, mai mâncam și eu dacă mă lua vreun
coleg ce era de serviciu la cantină să-l ajut, școala avea 365 de elevi toți interni chiar și cei din satul Săsar.
Mi-au dat drepturile : haine de uniformă,
bocanci și caiete și m-au anunțat că sunt în clasa I A- mineri și mergeam la
ore, deja profesorii cunoșteau mulți dintre elevi și mă treceau cu creionul în
catalog.
Nu trece o
săptămână, când vine pedagogul Deac, mă ia de după cap și cu tot ce aveam la mine mă duce în clasa I
B-mecanici de mină.
Cine a studiat
dosarul, poate dacă știa de la început de acum 3 luni nu m-ar fi primit la
școală...
Eu fiind născut în noiembrie la terminarea școlii nu mă puteau angaja ca miner fără a avea 18 ani, dar au considerat că le mecanici pot lucra în atelier, sau în echipă, așa că m-am văzut la mecanici...
Toma Gross Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu