miercuri, 30 iunie 2021

Moment poetic - Elena BORCUTI

 


Porți numele ei!

Pentru Margareta

 O margaretă,

Din iarba verde de acasă

O simt și-o văd mereu cu mine,

E floarea câmpului aleasă

Ce poartă a curățeniei vrajă

Și harul zilelor frumoase și senine!

 

Înnobilează-n alb ogorul,

Deschide vara cu a ei culoare,

E floarea ce dă fond iubirii

Și se distinge,e aparte,

Printre macii roși și cicoare.

 

Poleită-n razele de soare,

În zbor de fluturi

Și zumzet de albine,

Zâmbește lanul cu priviri de floare,

În farmec de incantații și culori divine.

 

Porți numele acestei flori

Și te asemeni vrerii ei

Magia sufletului este bunătatea,

Iubirea pentru oameni,

Pui trăiniciei temei.


 Din muguri de april

Din muguri de april

Se naște primăvara,

Cu-atâta întârziere

Dar zâmbetul viril!

 

Destul a stat posomorâtă,

Din letargia iernii se ridică,

O așteptăm oricând

Să vină nu-i târziu!

 

Recuperează nostima trăire

Al păsărilor vesel cânt,

Al fluturilor revenire

Al dragostei uitat avânt!

 

O zi de lumină și soare,

Schimbă a naturii culoare

Pomii frunzele își descrețesc,

Florile îmbobocite înfloresc,

Bondarii zumzetul îl șlefuiesc!

 

În tufe de forsiție e-mpodobită

A parcului alee,

Și galbenul ales ne dă speranță

Că viața purcede la tot pasul

Contrar a timpului intoleranță!

 

O primăvară-n roz

Își va urma destinul!

Întinerind natura ponosită,

Schimbând durerile și chinul

Și haina neagră în jale peticită!

 

 Nu simt iubire!

Discret parfumul de narcise

Pădurea vrăjit o trezește,

Pe-o frunză de iris într-o baltă

Destinsă o broscuță orăcăiește!

 

Și broaștele încep concertul!

Iar mâțișorii aprinși de floare

Treziți din somnul nopții blânde,

Se-nchină răsăritului de soare!

 

Din depărtare cucul singur

Își face dornica chemare,

Dintr-un străfund de codru,

Cântecul ei răsună tot mai tare!

 

Ecoul vocii lor se-aude

Plutind din depărtare

Ca un balsam plin de simțire

E nupțiala iubirii provocare!

 

E plină natura de iubire,

Viața e triumfătoare!

Deschid cortina sufletească

Simt rana ce acut mă doare!

 

De ce doar oamenii

Cu bogăție prea îndestulătoare

Nu simt iubire, opulență,

Omenie și întristare?

 

Neîndreptățit! De remușcări izolați,

Semenii- și lasă muritori de foame,

De ce la ceruri se mai roagă oare?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu