Ce fel de viață ducem noi între cristelniță și cimitir, dacă nu ne rămâne timp să stăm, să privim, să vorbim? Nu mai avem timp decât pentru anumite lucruri după ce ajungem într-un punct al vieții, în vreme ce lumea ne privește ca pe niște aroganți, fără să știe că am început să omorâm timpul în timp ce el ne omoară pe noi.
Abia acum începem să realizăm câte idei și fapte încap în capul nostru, de i-ar trebui o imensitate de timp lui Dumnezeu dacă ar fi dispus să asculte câte am avea de spus. Cunoaștem trecutul, l-am trăit oricum, dar poate că am avea sfaturi pentru mai târziu. Asta dacă se gândește cumva că mai merităm să avem viitor.
Cineva spunea că viața e la fel de simplă ca o rețetă de supă nepretențioasă: câteva pahare cu apă, un praf de sare, mai arunci niște boabe de piper și toate celelalte. Cred că dacă ar fi așa, toți oamenii ar încerca să trăiască cât mai onorabil pentru ca la bătrânețe, gândindu-se la trecutul parcurs, la lumina care au lăsat-o în urmă, de fapt ar mai trăi o dată.
Numai că nu e așa. Lumea în care trăim are o complexitate extraordinară, omului îi este tot mai greu să o înțeleagă, ori cât s-ar strădui. Mai la îndemână ne este să credem că fiecare avem un rol și un rost pe tabla de șah unde stă poziționată întreaga omenire.
Antoine de Saint-Exupery spunea că viața nu e nici simplă, nici complicată, nici limpede, nici mohorâtă, nici contradictorie, nici coerentă. Este - și atâta tot!
Grigore CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu