Am scris câteva rânduri de fiecare dată când a plecat la ceruri un poet. Acum nu sunt în stare să scriu nimic, mi se pare că orice aș spune e fără sens și seamănă cu un anunț de ziar. Astăzi ne-a părăsit Carmen Veronica Steiciuc, la doar 53 ani. O ființă luminoasă, poet cu har, managerul Teatrului Matei Vișniec din Suceava, membru USR, președinte timp de mai mulți ani a Societății Scriitorilor Bucovineni.
O mare pierdere pentru lumea visătorilor inspirați de zeul Apollo. Nu a fost un poet oarecare, a fost un mare talent, care s-a bucurat de recunoaștere națională și internațională. Poezia a fost sufletul ei rătăcitor pe aripi de cuvinte în zborul poticnit spre lumină, căutarea eternă a inimii ei care a stat la taifas cu cititorul pe care l-a venerat și căruia i-a lăsat în dar scrierile sale.
Dumnezeu să te odihnească în veci cu drepții, Carmen! Condoleanțe familiei, colegilor și prietenilor!
Vremuri închise în măști
Vremuri umbroase sapă înfrigurări
vămuindu-ne rănile cu îngenuncheate plecări
sleit de puteri șuieră vântul prin mugurii
arși de înserarea visurilor șterse de paginile neîmplinirii.
Vremuri închise în măști ne intonează căderi abisale
pictându-ne fruntea cu frigul nopții dintr-o stea
cazne ne alungă din veacul asmuțind remușcări
ploile întoarse anunță plecări spre necuprins bântuite de spaime.
Vântul ne piaptănă faldurile grijilor
dezlegându-ne precum statuile reci de strălucirea dorințelor
iluzii de seară sărbătorim la capătul îmbrățișărilor
clipele sărutate de lumânări picură neîndurări peste lacrima vieții.
Limona Rusu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu