Dacian Cioloş, o demisie exemplară, dar nu de onoare

 

Fost comisar european, fost prim ministru, invitat să se înscrie în PNL, văzut ca o mare personalitate capabilă să scoată ţara din criză, Dacian Cioloş pare să fi ajuns la finalul parcursului său de om politic.

Încă de când era prim ministru a întrezărit o portiţă prin care să impună un nou tip de a face politică. Înfiinţează PLUS.

Puţină lume ştie ce se ascunde după cele patru litere, care luate ad litera induc ideea de adunare, de plus valoare. Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate. Cele trei concepte nu au reuşit niciodată să se concretizeze într-un proiect coerent, concret.” Unitatea” îşi va dovedi şubrezenia după fuziunea PLUS cu USR. După câteva luni cele două bucăţi lipite artificial se desfac prin demisia preşedintelui. Dacian Cioloş se vede nevoit să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al USR. Motivul? Nu prea clar. Ca preşedinte Cioloş şi-a fi dorit să conducă partidul cu o mână forte. Dan Barna şi în general useriştii s-au opus. „Unitatea” şi „Solidaritatea” s-au fărâmat în faşă, înainte de a se concretiza măcar la nivelul partidului.

Despre USR-PLUS se pot spune multe. Ca orice partid a avut urcuşuri şi coborâşuri. Dincolo de mai micile sau mai marile greşeli, nimeni nu poate contesta că, la un moment dat, de această formaţiune politică s-au legat foarte multe speranţe.

USR părea să fie partidul viitorului. În primul rând prin faptul că era partidul unei noi generaţii de politicieni. În al doilea rând prin poziţia pro-europeană. În al treilea rând s-a afirmat ca un partid justiţiar, prin iniţierea dezbaterii publice „Fără penali în funcţii publice”.

Născut în stradă, la fel ca AUR, cu un puternic avânt civic, în comparaţie cu PSD şi PNL, partide obosite, USR promitea să fie partidul cel mai conectat la problemele la zi, cea mai europeană formaţiune politică din România.

Câtă vreme a fost la guvernare alături de PNL şi UDMR, s-a străduit să demonstreze că este cel mai reformist partid. S-a supărat ca văcarul pe sat după ce primul ministru Cîţu a dat afară doi miniştri incompetenţi. S-a încăpăţânat să ceară imposibilul, adică formarea unui guvern fără preşedintele PNL, fără Florin Cîţu.

Buturuga mică poate răsturna carul mare, dar buturuga nu poate decide ce cai trebuie puşi să tragă căruţa.

Cel care ar fi insistat pe această idee o fi fost Dacian Cioloş? Nici Dan Barna nu părea mai rezonabil, mai cu picioarele pe pământ. Drept consecinţă, USR a trecut în opoziţie, şi de acolo a început prăbuşirea partidului.

Realizând că partidul se află în impas, Dacian Cioloş şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al USR. Provenind din aceeaşi localitate cu Iuliu Maniu, la prima vedere ai fi tentat să crezi că merge în direcţia consăteanului său, marele om politic care a fost Iuliu Maniu. Nu odată acesta şi-a dat demisia din fruntea PNŢ, sau ameninţa că-şi dă demisia.

Am avut ocazia să-l cunosc personal pe domnul Dacian Cioloş. Am stat de vorbă, am dezbătut probleme stringente. Avea o idee cât se poate de clară despre ce trebuie făcut în România.

Părea să aibă şi pregătirea şi capacitatea intelectuală de a pune în practică un program coerent, concret. De ce nu a reuşit? Aş spune pentru că nu a avut o echipă bine pregătită, nu a adunat în jurul său oameni dedicaţi, gata să se sacrifice pentru o idee.

Înţeleg că exact din acest motiv şi-a dat demisia. A cerut un lucru simplu: să-şi formeze o echipă. S-au opus cei care ocupau poziţii importante în partid.

Aceasta este drama tuturor preşedinţilor de partid. Sunt înconjuraţi de o clică, de personaje dubioase care nu-şi urmăresc decât propriile interese. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul tuturor şefilor de instituţii, al primarilor, al preşedinţilor de consilii judeţene, al miniştrilor şi mai ales al primului ministru. În jurul decidenţilor se creează o caracudă, un zid de nepătruns, o clică de oportunişti care, practic iau toate deciziile.

Cu siguranţă, Dacian Cioloş este victima acestui sistem corupt, iar demisia lui ar trebui să le dea de gândit tuturor celor care au impresia că ei iau deciziile. În realitate deciziile majore sunt luate de grupuri restrânse, unite prin interese oculte.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş