,,ANOTIMPURILE” UNIVERSITARULUI
,,Din nordul ţării îmi vine vestea că bunul şi nepreţuitul meu amic, conf. dr. Valeriu Oros, împlineşte, în această vară, opt decenii de viaţă. Sunt sigur că priveşte cu seninătate, detaşare şi umor escaladarea crestelor unei vieţi bogate în toate sensurile. Tudor Vianu spunea cândva că vârsta omului se cunoaşte nu după cutele de pe faţă, ci după cele sufleteşti. Cunoscându-l de aproape patru decenii, îmi pot permite să spun cu deplină sinceritate că lui Valeriu Oros îi lipsesc aceste semne ale senectuţii, el bucurânduse acum, precum în plină tinereţe, de aceeaşi robusteţe fizică şi vioiciune spirituală. Nu cred că am călcat vreodată în Baia Mare, fără să ne întâlnim, după cum nu cred că venit la Cluj să nu-l fi căutat pentru a sta la o masă şi a schimba idei, ipoteze şi proiecte. Niciodată n-am putut epuiza ceea ce ne frământa, verificându-ne reciproc dacă gândim bine şi dacă putem corela ideile cu faptele. Onorând aceleaşi discipline, la Facultatea de Litere din Cluj şi la cea din Baia Mare, era firesc să găsim între noi anumite ,,afinităţi elective” care apropie spiritele şi conferă substanţă dialogului. Schimbul de cărţi, colaborările reciproce la reviste din cele două centre universitare, prezenţa comună la reuniuni ştiinţifice ne-au apropiat şi ne-au creat acel sentiment omenesc şi colegial că nu suntem ,,singuri pe lume”, că ne putem rezema judecăţile şi Valeriu Oros – 80 5 corecta reflecţiile pe cuvântul prietenului şi specialistului, pe cât de sincer, pe atât de critic şi constructiv. Sigur, există în traiectoria oricărei individualităţi o succesiune a ,,anotimpurilor” vieţii, de care fiece om este conştient. Valeriu Oros a fost mai întâi profesor la Colegiul Naţional ,,Lucian Blaga” din Sebeş-Alba şi apoi la Baia Mare, acumulând o experienţă care i-a înlesnit cariera universitară. După acest ,,anotimp” al ,,iniţierii” în didactica procedurală, care i-a confirmat vocaţia de profesor al unei discipline fundamentale, prilej de diagnostificare a învăţământului preuniversitar din deceniul al şaselea al veacului trecut, Valeriu Oros şi-a pregătit şi susţinut doctoratul la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cu o teză de docimologie aplicată, sub îndrumarea prestigiosului prof. univ. dr. docent Ştefan Bârsănescu, membru corespondent al Academiei Române. Aşadar, pe trunchiul solid al pregătirii filologice a altoit o solidă pregătire psihopedagogică, fapt care i-a marcat cariera universitară desfăşurată la universitatea din Baia Mare, de care şi-a legat definitiv numele, înnobilindu-se pe sine şi statornicind, în decursul anilor, două discipline: Didactica limbii şi literaturii române, la care a adăugat cursul special de Docimologie (1994-1996, pentru studenţii filologi, din anul IV şi anul V). Se poate spune că Valeriu Oros a semnat ,,certificatul de naştere” al acestor discipline la instituţia amintită, susţinute prin cărţile şi studiile sale. Maramureşan de baştină, Valeriu Oros este, temperamental, un meridional. Ştie să împace fericit activitatea didactică, prestată cu competenţă şi responsabilitate, cu lectura din bibliotecă şi cabinet, completate cu desele sale peregrinări la felurite sesiuni şi simpozioane naţionale sau internaţionale. Fire dinamică, dânsul face parte din categoria intelectualilor deschişi spre noul autentic şi eficient, confirmat în timp, refuzând ,,noul de dragul noului”, efemer sau circumstanţial, confundat, din păcate, cu moda. La sfârşitul unei săptămâni se află la Sinaia la un Valeriu Oros – 80 6 simpozion internaţional, ca următoarea, să fie la Bruxelles, oprindu-se puţin în Ungaria. Informat în problemele instructiv educative, văzute sub zodia modernităţii, are totdeauna o comunicare sau un studiu carel reprezintă. Este calculat şi econom cu timpul, fapt ce i-a permis să scrie şi să publice cărţile de didactică, de docimologie şi de istorie a învăţământului românesc, la care se aliniază peste o sută patruzeci de studii şi articole publicate în revistele de specialitate sau în volume colective. Acum, la ceas aniversar, nu-i doresc omului şi universitarului Valeriu Oros decât să fie, în continuare, identic cu sine însuşi: să se bucure de aceeaşi sănătate de invidiat, pe care i-a rezervat-o pronia cerească, să rămână cât mai mult timp lângă studenţii săi, fiind acelaşi magistru consultant şi iubit de discipoli, să nu părăsească nici ipostaza de ,,peregrin” spiritual, considerând să creadă că ,,anotimpurile” vieţii se succed (irrepetabile tempus), dar oamenii deosebiţi marchează anumite repere prin care se disting pe pânza vremii fără sfârşit”.
Prof. univ. dr. Vistian GOIA, Universitatea ,,Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu