Iubirea de patrie

 

                                                                                             de Gheorghe Pârja

Trăim o vreme în care sentimentele mele, și ale multora dintre noi consolidate prin educație și cultură, începute în cuibul părintesc, sunt luate și trase pe roată. Fel și fel de teorii vin să-ți spună că nu mai ești în pas cu lumea nouă, care are alte principii, sfidând lecțiile tale de viață, formatul tău sufletesc, prețuirea părinților, a pruncilor, a familiei. Ți se sugerează un fel de jenă de ce ai ajuns, să-ți prețuiești patria! Unii spun să ne pară bine că mai vorbim despre patrie. Că s-ar putea să fie și mai difuz. S-a șubrezit sentimentul patriotic la români? Pentru mulți, locul nașterii, care este un dat al destinului, nu mai are aceeași vibrație, semnificație, ori ritual. Te-ai născut în Desești, te-ai școlit aici, ai primit mana părintească a pâinii, și te-ai strămutat în Irlanda. Cu opțiune definitivă. În suflet mai adie starea de dor.

Dar pruncii tăi, Maria, sunt legați, prin venirea pe lume, de alt univers. Se mai întâmplă și reîmpământeniri, cum sunt vecinii noștri, Luca și Alex. Lumea în care am ajuns să trăim și-a schimbat norma și dogma. Mă încumet să cred că sentimentul locului nu se pierde atât de ușor. Un om poate avea în viață mai multe țări în care să trăiască, dar patrie nu poate să aibă decât una. Academicianul Ioan-Aurel Pop ne reamintește că popoarelor cu solidă conștiință istorică, și țara, aidoma patriei, le este unică. Ce vă mai spune sentimentul patriotic? Eu cred că patriotismul nu se strigă, ci se trăiește și se trudește în spiritul lui. Și când este nevoie, te ridici și-l aperi cu ce poți. Eu acum am arma cuvântului. Mi-au rămas de referință două repere: patria la Pindar și Eminescu.

De la ei, dar și de la alții, am învățat că patria nu este numai locul în care am venit pe lume, și am trăit, ci și tărâmul pe care s-au perindat și sunt îngropați strămoșii. Ce ne facem atunci când sentimentul sfânt al iubirii de țară este pe cale de a fi confiscat pentru scopuri neguroase? Din păcate, și istoria noastră, din veacul trecut, a avut parte de asemenea deturnări. Care au dus la dezastre sufletești și la moarte pământească. Pe fondul izgonirii teoretice a iubirii de patrie din cetate, de emisarii globalizării, au apărut falșii salvatori, care practică zgomotos retorica patriotică. Îți pun întrebări în stradă, dacă ești patriot. Dacă nu spui cum vor ei, îți califică punctul de vedere drept trădare națională.

Am învățat în viață că nu numai românii sunt patrioți, ci și alte neamuri. Am decupat din multe filme străine replici care vorbesc despre cauza patriotică. Mai ales în timp de război. Însemnele patriotismului american sunt peste tot, dar, paradoxal, nu par ostentative. Căutând să argumentez că patriotismul nu este un sentiment nou, am întâlnit o mică antologie de citate, făcută de Andrei Pleșu, din mari scriitori români și străini, exasperați, prin vreme, de abuzul fățarnic al patrioților de ocazie. Reiau câteva citate, care ne pot lămuri. Mark Twain: „Patriot: persoana care răcnește cel mai tare, fără să știe ce anume răcnește.” Albert Schweitzer: „Ce este naționalismul? Este patriotism care și-a pierdut noblețea.” Thomas Jefferson (al treilea președinte al Statelor Unite, autor al Declarației de Independență, 1775): „Deosebirea de opinie este cea mai înaltă formă de patriotism.” Charles E. Jefferson (cleric american): „Patriotismul este asemenea religiei: este cel mai bun atunci când este cel mai puțin ostentativ.”

Avem și noi cugetătorii noștri. Ion Heliade Rădulescu: „Patriotul cel bun nu este fanatic, el este iubitor de oameni și știe că natura nu cunoaște neamț, englez, francez, grec sau român, ci numai om.” Îmi aduc aminte și de spusa romancierului Nicolae Breban, care a trăit episoade crispate din istoria recentă: „Când patria mea este în primejdie, atunci devin bun român.” Inventarul acestor definiții este lung și lat. Fiecare își poate alege vorba care i se potrivește. Eu am fost educat în spiritul iubirii de valorile naționale. Dar am constatat, vorba filosofului, că, încăput pe mâna proștilor, infractorilor, șmecherilor, patriotismul este un mod la îndemână de a face rău țării. Demnitarii, ajunși în fotolii înalte, ne pot fi de folos nouă, nu prin vorbe sforăitoare, ci prin proiecte de țară.

Eu țin minte ce a spus Tudor Vladimirescu: „Patria este norodul. Nu tagma jefuitorilor”. Dar și Nichita Stănescu: Limba Română este patria noastră. Alegeți-vă drumul între slava deșartă și lauda omenească, cu bogăția, cu faima neamului, cum spunea unul dintre părinții fondatori.