Mașinăriile lumii

 

                                                                                                 de Gheorghe Pârja

Uluitor cât de repede se schimbă lumea în care trăim! După cum vedeți, cei care mă citiți, nu am înclinații alarmiste, nu mă învecinez cu apocalipsa, nu doresc să răspândesc spaima în jur. Dar nici nu închid ochii la vederea păsărilor negre. Mie mi se par de culoarea cărbunelui, altora li se arată în alte culori. Dar acum este vorba despre acoperișul ființei la care am lucrat o viață de om. Și nu am fost singur, ci o generație, chiar două. Nu ai cum să rămâi indiferent la noile teorii care ne împânzesc cerul sufletului. Câteodată mă gândesc că mai bine ar fi să nu le știu. Aș trăi mai liniștit. Mă bucur, oarecum, de cei care se mai împărtășesc cu farmecul și înțelepciunea snoavelor, se uită la filme cu haiduci, preferă plimbările prin parcuri, adoră pârtiile de schi și chiar jocul de golf.

Cine m-a pus să mă ocup cu scrisul? Știu eu cine, dar nu-i momentul mărturisirii. Așa, din când în când, mă preocupă mașinăriile lumii în care trăiesc. Da, sunt piese pe care nu știu să le demontez, altele se desfac singure, dar nu de puține ori cer sfaturi la cei mai pricepuți. Că omul toată viața învață. Numai că, mai nou, nu prea cunosc personaje care să-mi dezlege complicatele mașinării. Sunt pus în situația de a mă depărta pe tăcute de averea amintirilor. Cui mai folosesc amintirile noastre, când golurile dintre tată și fiu se bat cap în cap? Spre mirarea multora nu mai facem deosebirea între flux și reflux. Trăim într-o societate a minciunii, democrația noastră nu mai este democrație, școlile nu mai sunt centre de educare, presa face propagandă, sistemul de sănătate experimentează vaccinuri.

Guvernele noastre, care se perindă ca mărgelele pe ață, nu au grija noastră și ne lasă pradă șmecherilor care au inventat mașinăria facturilor. Cine se pricepe să o demonteze? S-a făcut apel public să se întocmească facturi pe înțelesul consumatorului, nu pagini de rebus pentru care nu se găsesc cuvinte. Fără exagerare, parcă trăim amurgul unei civilizații. Bună, rea ne-am regăsit în ea, era cutia de rezonanță a sufletului nostru. Generația care se ridică va înregistra doar declinul acesteia, al valorilor tradiționale. Care ne-au fost coloană vertebrală, filosofie de viață, sprijin în vremi de restriște. Cu un prilej m-am declarat conservator, în sensul că apăr valorile fundamentale ale neamului din care fac parte. Am fost repede apreciat ca demodat, că apăr o cauză pierdută.

Aici mă opresc pentru a vă spune că nu voi înceta să valorific pentru memorie datele identitare. Măcar las în urmă umbra unui gând esențial care a făcut o țară. Nu-mi vine a crede că totul se va ruina. Că nimeni nu va mai avea nevoie de o țară. S-a democratizat mâncarea. Acum cumpăr, în orașul meu, roșii din Spania ori Turcia (astea-s cu dichis), cireșe din Chile, ananas din Malaiezia, usturoi din China, ceapă din Grecia și aproape nimic crescut în România. Mai cred că pământul românesc nu-i sortit numai altora pentru rod. Sper să nu mă amăgesc cu aceste cuvinte. Între timp, se subțiază suveranitatea națională, se promovează migrația românilor, care duce serios la destructurarea națiunii.

Nu sunt alarme false, ci realități care se petrec sub ochii noștri. Fac parte din complicatele mașinării ale lumii în care am fost aruncați să trăim. Nu ne facem noi societatea, alții o configurează. Este o grabă a schimbării că ne amețește. Se urgentează o societate controlată digital. Se pun la punct sisteme prin care oamenii să fie identificați după informații biometrice. Am auzit-o mai zilele trecute pe doamna Ursula că insistă pentru sporirea numărului de cipuri. Efectiv, pentru mine, se naște o lume paralelă, la care nu prea am acces. Se încearcă a fi prezentată ca pe o utopie. Nu veți mai deține nimic, dar veți fi fericiți!, scrie pe poarta lumii care se prefigurează cu repeziciune. Noi nu vom mai avea nimic, ei vor avea totul.

Nu uit de unde am plecat în acest text. De la întrebarea: la ce mai folosesc amintirile noastre? Cui le lăsăm? Cine va demonta toate mașinăriile lumii în care am fost azvârliți să trăim? Iar vouă, celor tineri, vă spun o frântură de amintire: cum vă așterneți, așa veți dormi! Că astă lume de ocară, cum a fost, n-a mai fi iară!