MEDALION LITERAR - BAKI YMERI

 

Baki Ymeri - Poeme pufoase (I)

 

BUSOLA SUFLETULUI

 

CÂNTEC POPULAR

 

Prin Rai alergând,

Coborând,

Pe asternutul de vânt,

Sânii tăi tremurau.

Undele lor mã loveau,

Mã trânteau la pãmânt.

 

PASTEL

 

Scoica sânilor tăi

Era sfăntă ca luna

Culoarea lor albă

Era precum spuma

La marginea mării.

 

FRICĂ

 

La cincisprezece ani

Furi primele mere -

În sâni le ascunzi.

Bagă vecinii de seamă.

La şaptesprezece ani

Văd şi eu

Că ţii ascunsă în sân

Privirea vecinilor.

La optesprezece ani

Mergi la piaţă :

Nu vinzi acolo nimic,

Dar te întorci bogată acasă.

Bogăţia ta aspră

Ne umple de frică.

 

POEM PUFOS

 

Revoluţia se face

În numele unui ideal pufos

Într-o legalitate pufoasă.

Lupta miroase a moarte pufoasă          

Şi iubitei mele i-se înmoaie picioarele

După o bătălie pufoasă.

Fericirea devine o realitate pufoasă

În aşternutul pufos.

 

Până aici e totul simplu    

Ca într-un roman.                                     

Fericirea începe                                       

Când se deschide Poarta Raiului

Pentru un vulcan setos

Ca o surpriză pufoasă                               

Şi foarte pofticioasă.   

 

PERLA PLĂCERII

 

Parcă eşti un deşert

De şoapte-nsetate!

Tu aprinzi focul sacru

În clipele

Rugăciunilor reci.

Vii şi-mi arăţi

Perla plăcerii

Strălucindu-ţi la sân.

Din bătrânele nopţi

Se furişează

Din nou tinereţea.

La marginea mării.

 

PUTEREA IUBIRII

 

Cu pielea ta luminezi stelele,

Cu gasul tău sorbi izvoarele,

Cu buzele tale încălzeşti iernile,

Cu gura ta rosteşti rugăciunile,

Cu ochii tăi orbeşti zorile,

Cu numele tău albeşti zilele.

Cu sângele tău înroşeşti rodiile,

Cu sânii tăi străpungi nopţile,

Cu pântecul tău roteşti soarele,

Vezi?!

Cu pântecul tău roteşti soarele!

 

CINA DE DRAGOSTE

 

Spune văzduhului,

Florilor, păsărilor şi viselor,

Să treacă pe sub fereastra mea,

Cutremurător de aproape

Pentru a simţi mireasma

Unei cine de dragoste!

 

TAINA IUBIRII MELE

 

E compusă doar de un vers

Care zboară în univers:

De tine nu mă pot sătura!

 

SUFLETUL VERII

 

Hai să privim în amurg

Disperarea

Şi marea-n ruină,

Pădurea care şi-a apus

Cununea de crengi.

De câte ori ne-npăcăm,

Suntem mai aproape de Dumnezeu.

Hai, vino în sufletul verii –

Vom fi

Precum doi inşi

Aplecaţi tare departe

Şi adormiţi...

 

MIERE

 

De ce mă vrei?

M-ai întrebat.

Pe buzele tale

Erau polen şi nectar.

Nevăzute albine

Îţi desenau pe buze o inimă.

De ce mă vrei?

M-ai întrebat.

Nevăzute albine

Se trudeau să poarte prin aer

Tremurul inimii tale.

 

BLESTEM CU MIRESME

 

Numai zeiţele se pot lăuda

Cu acelaşi cutremur

Al sânilor

Atunci când păşesc!

O, ce vârtej

De dorinţe şi magice arte

Ale descopcierii

Diafanului veşmânt de mătase

Ce cade la picioarele tale!

Nici un blestem

Nu-i mai puternic

Decât al miresmei

Cu care mă-nfăşoară

Golul tău trup!

 

EROTICĂ

 

Cum să te laud, Femeie

Când te alinţi pe divan

Te răsuceşti ca o cheie

Şi te-apleci ca un lan

Şi te-arunci în oglindă

Şi te-neci tot mai goală

Nimeni nu-i să te prindă

În agrafa din poală

Părul tău greu ca o beznă

Tremurând lăngă gleznă.

 

SĂRUTUL

 

Spune-mi, armâno,

Maică-ta cu ce te-a alăptat,

În ce odăi te-a încuiat

De miroşi atât de frumos

A mângâieri pustii

Şi a trup legănat?

 

De unde furi oare pofta

Pe care ţi-o simt

Pe sânul sărutat

De norul descopciat

La cămaşa lui de bumbac?

 

Buzele tale sunt fragi?

Ah, armâno,

La amiază când a fulgerat,

De la fulger s-au înmiresmat.

 

SĂRUT

 

Prima oară, prima oară

Erai pui de caprioară

Miroseai a domnişoară

Mai încolo, către seară

Erai zână

Când la margine de lună

Un cercel se furişa

Cu un zâmbet în fântână.

 

DOMINAREA SPAŢIULUI

             ŞI A SUFLETULUI

 

A zbura înseamnă a domina

Spaţiul.

De aceea adevărul meu

Este un vultur

Iar adevărul minciunii tale

Este o cioară (vopsită).

Amândouă aceste înaripate domină

Sufletul.

         

VECHI CÂNTEC DE DRAGOSTE

 

Dunărea e foarte tulbure şi rece,

Tu eşti foarte frumoasă şi caldă.

Dacă printre mâinile mele ai trece,

Cămaşa mi-ar prinde să ardă.

 

Dunărea bice de gheaţă îndură.

Tu eşti arşiţa în floare -

Doar ochiul meu e măsură

Bobocului coapselor tale.

 

Dunărea tot vine şi trece.

Ca smirna tu arzi cu miresme -

Cămaşa mea rămâne mai rece;

O piatră m-aţine de glezne.

 

CÂNTEC NAIV

 

Când pe trupu-ţi

Setos ca o plajă

Arsă de secetă

Se pune miza cea mare

Anii, casa şi averile toate

Cum să mai pot ajunge la tine

Gingăşie care în sânu-ţi ascunzi

Fructe divine

 

FLOARE

 

Din cap şi până-n picioare

Ea este o floare

Care ca focu-nfloreşte.

Buzele ei rumenite de vânt

Sădesc în aer miresme,

Care stârneşte furtuna în soare,

Ea mă învaţă cum se greşeşte

Trăind zi de zi pe pământ.

 

COMPLIMENTE

 

Îmi plac cuvintele tale

Înfăşate

Într-o sfântă pânză-a luminii

Tu eşti un făcător

De pace literară

Mâine vei mai veni la Boema

Întreabă Mona

Care-şi topeşte noaptea şi viaţa

În grota manelelor

 

BUZE ÎNFLORITE

 

Floare tăcută erai -

Florile mor dacă tac!

Lujerul tău de multă vreme ştia

Cum buzele mele repetau sărutările:

Până şi ele ameţeau

Când înfloreai.

 

Floare tăcuta erai -

Simţeam lipsa ta

Chiar şi atunci când dragostea ta

Din nou se-închidea în boboc

Şi venea clipa aceea

De care ne temeam amândoi.

 

VECINI LUMINII

 

Vino, iubito

Sã devenim vecinii luminii!

Tu nici nu ştii

Cã în faţa ta

Existã biblioteci neguroase!

Vino, am şoptit.

Deschide aceste antice cãrţi

Şi lasã-mã

Sã-ţi mângâi trufia!

 

MONOLOGUL UNUI VIS

 

Potoleşte setea

Pe Valea Luminii

Râzi

Ca să te mângâie îngerii!

Du-te sus,

Trage perdelele

Şi stinge lumina!

Nu vezi că eu sunt

Lumina ta!

Aşteaptă-mă!

 

TREZIŢI-VĂ, PIETRE!

 

Treziţi-vă, zei,

Şi frumoase femei,

Şi bărbaţi plini de griji,

Şi voi, pietre,

Şi întrebaţi-mă

Despre Câmpia Mierlei

Şi despre munţii

Care vor muri

Cu copii noştri în braţe!

 

DARURI

 

Dumnezeu îi dăruieşte femeii

Ceva sfânt

Care să-i aducă belşug.

Diavolul uneori trage foloase:

Strâmbă raza

Care-i luminează

Oglinda.

 

ALBUM

 

Au venit amintirile

Pe corabia nebunilor

Şi mă-ntreabă

Doamne

De ce se tem

Pictorii de culori,

Poeţii de cuvinte

Şi curvele de frica

Să nu fie prinse

Cu picioarele întinse

 

 PRADĂ

 

Nu ştiu ce o fi gândit

Dumnezeu

Despre păcatele mele

Din nou mi-a trimis

O femeie cu chip îngeresc

Ce faci acolo, m-a întrebat

Neştiind că eu scriam deja despre ea

Chiar dacă nu ştiam că ea va veni

Cu chip îngeresc

Ce o fi crezând Dumnezeu

Despre păcatele mele

Veşmintele ei aruncate-ntr-o parte -

Inconştienţa mea

Pradă întunericului

 

DOAMNE

 

O babă

Trasă de-un câine

Încolo şi încoace

Un demon târât

De alt demon

Care amuşinează

Gunoaiele străzii

Şi baba şi câinele

Înviorează peisajul mahmur.

 

CADOU

 

Minciună,

Minciună

Minciună

Să-ţi dea Dumnezeu în cap

O piatră din lună!

 

LA CAPĂTUL LUMII

 

O comoară se-ascunde

La capătul lumii.

De mii de ani

Stă acolo şi-aşteaptă

S-o lovească

Un fulger

Nemuritor.

 

DIALOG NAIV

 

Câţi ani ai porumbiţo?

Un stol, un stol, un stol!

Mi-e frică să-ţi spun!

De când gângureşti porumbiţo?

De când îngerul a ţipat ruşinat!

 

ATÂT DE DULCE

 

Atât de dulce

Încât

Buzele tale

Pun două amprente

Cu zmeuri de miere

Pe buzele mele.

 

MURMUR

 

Cu sufletul pe buze

Trebuie să fie fiinţa

Sau buzele să caute

Sufletu-acela

Care fuge de ele

Ori sufletul să afle

Buzele-acelea

Care să spună :

Stai liniştit,

Noi murmurăm pentru tine !

 

AŞTERNUT PURPURIU

 

Ieri ai fost ca mierea de dulce,

Şi azi-noapte – îmi şopteai

Dintr-o dorinţă de fericire în doi

Să dăm trecutului foc.

Îmi şopteai

Câte-n lună şi-n stele

Neştiuţi că

Orbiţi de iubire

Murmurându-ne

Sufletul ni se poate umbri.

De ieri

Trei mii de ani au trecut.

Când ne vom trezi, cine ştie

Dacă vom mai putea să ne-ntoarcem

În acel aşternut purpuriu.

 

SECUNDĂ

 

Trupul tău

Miroase a crâng de salcâmi

Brusc înflorit.

Pe buzele tale

Domnul pune,

La fiece adiere

Fragi de munte.

Tu treci şi eu simt

Cum cerul se prăbuşeşte

Peste-amândoi.

 

IZVORUL TĂMĂDUIRII

 

Ascunde-mă de timp

La sânul tău.

Păstrează-mă

Sub pleoapa

Dorinţelor tale.

Deschide-ţi irisul,

Strigă-mă-n şoaptă:

 

Vino să mă lecuieşti,

Dezbracă-te în ape curgătoare

Şi rămâi, frumuseţe!

 

RAZA ŞI ROZA

 

O, cât râvneam să fiu o rază de soare

Care pândeşte la umbra unor picioare

Să audă un murmur de frunză virgină

Care atinge bobocul de roză canină.

Vieţi de-a rândul să nu odihnesc, Doamne,

Să ascult freamătul ei pe când doarme

Încă o noapte înainte de ziuă; şi poate

Încă o zi înainte de a se face noapte

Şi-n zori să gust din pâinea ei ce se coace

De milenii de zile încoace.

 

FLOAREA RUŞINII

 

De la mine la tine,

Sunt doi paşi de ruşine.

De la tine la mine

Nu mai e nici ruşine,

Nu mai e nici cărare,

Nu mai este nici vale,

Nici deal,

Doar aşternut ireal.

 

ÎNGER

 

Cu tine pot să zbor

Şi să cobor

Prefăcând Pământul

Într-un rug al iubirii.

 

Nimic nu respiră

Fără buzele tale.

Sufletul tău de copil

Îmblânzeşte vicleniile

Celor mulţi.

 

CIREŞE DE MAI

 

Tu eşti ceaţa care mângâie

Ca o pisică

Trupul unui cireş înflorit.

Lumina ta într-o zi

Îşi înteţeşte puterile

Şi-n pom,

Într-o noapte,

Se aprind mici boabe de foc

Ţinute de îngeri la sân.

 

SENZA PAROLE

 

În toiul iernii

Mi-am pierdut mănuşile în autobuz

În loc să mă supăr m-am bucurat

Presimţind că cea care le va găsi

Va simţi căldura mâinilor mele

Ca pe o rază catifelată

Care pătrunde în sânge

Stârnind un cutremur.

 Baki Ymeri este fiul unui filogerman pe nume Aivaz Voka. S-a născut la Şipkoviţa (Macedonia). Marin Sorescu îl considera un foarte bun român (după mamă) şi un foarte bun albanez (după tată). A absolvit Facultatea de Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi literatura albaneză). Între timp, a urmat cursuri de specializare a limbii române, la Universităţile din Viena şi Bucureşti. Este un tezaur de suflet românesc, doctorand al Universităţii din Bucureşti, membru a Uniunii Scriitorilor din RomâniA, redactor-şef al revistei Albanezul, autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani şi românii din Valea Timocului. Pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001.  De-a lungul timpului, a publicat mii de versuri din opera a peste 50 de scriitori şi istorici români în limba albaneză, 25 de antologii comune, precum şi 70 de volume aparţinând poeţilor români şi albanezi. Bibliografie lirică: Kaltrina (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Kriterion, Bucureşti, 1994); Dardania (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Deliana, Bucureşti, 1999); Foc Sacru (Tetova, R. Macedonia, 2001); Lumina Dardaniei (Editura Muzeul Literaturi Române, Bucureşti, 2004); Drumul iadului spre Rai (Editura Academiei Internaţionale Orient Occident, Bucureşti, 2005), Eu văd pe Sisif (Tetova, 2009), Vis de furat (Bucureşti, 2009), Poeme pufoase (Opera Omnia, TipoMoldova, Iaşi 2011, Poeme de dragoste (Asdreni, Scopie 2015), Cu sufletul pe buze (în curs de apariţie).

 

POETUL IUBIRII

 

    Poet de excepţie al iubirii şi patriot desavârşit, Baki Ymeri aduce un univers aparte în lumea poeziei româneşti. Citind cu dragoste şi înţelegere poemele domniei sale, veţi înţelege că ele sunt născute din suferinţă, iubire şi credinţă. Autorul acestor versuri, suflet nobil şi înţelept, scrie poezia cea mai sfântă şi dragă vieţii: cea venită de la Dumnezeu, şi care aduce cu ea lumina adevărului. Prin sensibilitatea sa poetică,  poetul ştie să ne pună sufletele în mireasma de busuioc şi de fragi, ca în Raiul fericirii nepământene. Versurile domniei sale au gustul de miere al spiritualităţii albano/italo/române. În lirica sa de dragoste, Baki Ymeri (zis şi Alban Voka) este fantastic, şi tocmai prin aceasta, fascinant. Dar nu numai atât. În poezia acestui suferitor de frumos, veţi descoperi acel eros divin al limbii, care depăşeşte dragostea pământeană şi este propriu, numai adevăraţilor poeţi. (Emilia Dabu)

 

    Inspirat de finţa zânelor noastre frumoase ca un răsărit de soare, Bakiu este poetul fabulos şi cutremurător care crede în steaua iubirii. Prin lucrarea sa culturală, poetul nostru arată un punct luminos, comun şi tandru. El aparţine nu numai limbilor română şi albaneză, ci şi limbilor a altor opt limbi, până la zece, ca un Cantemir întors prin Istoria hieroglifă spre poem, ca un cântec care caută o Europă maşteră. Ce bine că poetul nu ocoleşte izvoarele! Cum de s-a oprit tocmai aici unde, alături de noi, şi el a devenit poet! O fi oare o răscruce? O fi oare o mirare? O fi oare ceva dat care ne alege? Baki Ymeri este poetul care albeşte mirarea limbii române. (Victor Marin Basarab)

 

    În lirica domniei sale, frumuseţea feminină are rezervat un amplu spaţiu. Femeia poartă în trupul său atâtea frumuseţi tainic ascunse care aşteaptă cu nerăbdare să fie culese. Unei feministe, care ştie că principalul drept al femeii este acela de a fi iubită, mesajul sentimental al lui Ymeri nu poate decât să placă. Şi asta pentru că el crede cu sinceritate în Iubire, adoră frumuseţea Femeii, fiind, până în adâncul masculinităţii sale, un adevărat poet al Iubirii. Sânul devine o prezenţă vrăjită care aduce în prim plan misterul relaţiei interpersonale cu caracter erotic. Inteligenţa poetului presupune imaginaţie şi creativitate. Femeia aşteaptă de la bărbat ocrotire, stabilitate, imaginaţie şi creativitate. Dar şi senzualitate şi rafinament cultural. Poemele de iubire ale lui Baki Ymeri trădează un bărbat inteligent şi sentimental, iar inteligenţa sa pare direct proporţională cu propria-i capacitate de raportare erotică la femeie, senzualitate şi virilitate: Dumnezeule/ Cum ai făcut-o pe femeie/ Atât de frumoasă şi dulce/ Pentru a o săruta cu mierea sufletului! (Marilena Lică)

Sursa: Baki Ymeri, 17 mai 2015