Da! Contează dacă ofițerul Ciucă Nicolae a plagiat! Pentru că a făcut-o ca militar al Armatei Române. Și este vorba despre demnitatea și onoarea unui gradat. Nu despre o lucrare fără importanță tactică ori pedagogică pentru domeniul ales. Iar cei mai revoltați ar trebui să fie chiar ostașii. Pentru că lor le este știrbită imaginea. Dar și Armatei Române, ca instituție-fundamentală, care, la rândul ei, mai pierde un pic din onorabilitatea unor timpuri vândute conjuncturilor. Și doar încă doi-trei militari plagiatori, „hoțind” munca altora, și se va mai nărui o parte din procentele ei de încredere.
De aceea, nu este nimic greșit în a i se cere socoteală ofițerului Ciucă… Nu are nici o legătură cu evenimentele „de front” de pe alte fronturi de acum. Și doar pentru că la granițele țării mocnește focul gurilor de tun nu înseamnă că trebuie să punem prelatele ignoranței peste afeturi și să răcnim, în acoperirea unui furt intelectual, că nu era momentul unor asemenea dezvăluiri. Pentru că premierul nu este prezent în fruntea guvernului, poziție în care l-au găsit defectările de presă (!), ca militar activ. Am putea spune că nu este acolo nici măcar în calitate de „fost” oștaș, jurându-se, odinioară, în fața drapelului de unitate, că nimic nu va mai putea fi vreodată mai presus de onoarea de a fi fost șef al Statului Major al Armatei Române! Și nimic nu-l va rupe de destinul de militar împlinit în apogeul unei asemenea șanse! Doar că, iată, nu a fost așa… Iar din această perspectivă, plagiatul a fost doar un preambul ce anunța trădarea simțămintelor de onoare și demnitate din fața drapelului. Că vinovată de această „frângere” este politica nu este treaba noastră! Și nici a oștirii căreia i-a aparținut. A fost o alegere personală, mai mult sau mai puțin fericită, iar când a pus peste epoleții militari ai unei măreții militare împlinită de sacrificiile atâtor generații de ostași haina cleioasă a politicianului a renunțat practic la demnitatea de militar. Dar și la onoare pentru că, este adevărat, nu și o scuză, cele două nu fac casă bună cu politica.
Totuși, acum, nu plagiatul în sine este relevant… Ci felul în care se comportă instituțiile în a-i acoperi furtul de odinioară. Pentru că este clar că avem o hoție intelectuală acolo. Și nu aveam nevoie nici măcar să punem rând peste rând capitolele copiate. Nici să găsim nepotriviri în redactarea „aparatului științific al lucrării” (pentru eventuala mascare a plagiatului prin presupuse citări incorecte). E de ajuns să-l urmărim pe premierul Ciucă vorbind, rostirea greoaie de civil, de acum, contrastând vizibil cu felul de redactare și conținutul lucrării de doctorat. Poate doar dacă în teza respectivă găseam un conținut lexical la fel de restrâns, de la „Drepți!” la „Culcat!”, într-o sărăcie de cuvinte care să explice limitele vorbelor sale de azi, puteam avea într-adevăr îndoieli. Dar nu este cazul…
Dacă Nicolae Ciucă va fi găsit vinovat de plagiat, ca militar, își va fi ratat și onoarea și demnitatea; în postura de „civil” însă, nu va deranja mai mult decât atâtea alte cazuri de furt intelectual…
În schimb, instituția chemată să „analizeze” furtul nu are nici o scuză în felul în care mototolește batistele în pumnii frământați pe sub masă. Și nu doar pentru că este cea care a acordat titlul de doctor, recunoscând validitatea tezei (iar scuze se vor tot găsi, de la faptul că avea o altă componență la vremea respectivă până la împingerea responsabilității în sarcina coordonatorului lucrării dar și a acelora care au dat recomandările necesare), ci pentru că anunță acum un timp de analiză uriaș, suficient de mare pentru a fi scrise de la zero nu una, ci două lucrări de doctorat (similare, desigur!)…
Or, dacă o asemenea comisie „tehnico-științifică” are nevoie de mai mult timp „de elaborare” a unei decizii decât i-a trebuit doctorandului la vremea respectivă să finalizeze lucrarea incriminată azi, este evident că avem, fie o incompetență instituțională în masă, fie o acoperire și o tergiversare voită până la identificarea soluțiilor de rezolvare ori măcar de diminuare a inflamărilor de presă.
Cezar Adonis
Mihalache – Natiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu