PRIETENIE ȘI SENSIBILITATE

 

(ICĂ SĂLIȘTEANU „O SUTĂ UNA SENSIBILITĂȚI ADUNATE PENTRU UN TÂNĂR

PRIETEN ACTOR”)

ANTOLOGIE DE POEZIE UNIVERSALĂ                     

Dragostea și sensibilitatea față de poezie poate fi demonstrată în volumul antologic scris de Ică Sălișteanu apărut la Editura Amanda Edit-București, 2017.

A ști să apreciezi frumosul din poeziile scriitorilor români, dar și din literatura universală e o artă personală care dovedește dragostea față de țară(țări)poezie si de scris.  În acest registru se înscrie scriitorul Ică Sălișteanu atunci când selectează cele mai frumoase poezii care i-au atins sufletul sensibil pentru adevăr, lumină și iubire. Astfel poeziile sunt redate într-un mod generos cititorilor antologiei-sunt poezii de „esență tare din creația română și universală”-după cum mărturisește însăși antologatorul.

Fiind o antologie de poezie universală volumul „O sută una sensibilități adunate pentru un tânăr actor” se dăruie tuturor iubitorilor de frumos artistic...și în mod special actorilor(unui actor/regizor, prieten vechi Dorel Vidrașcu) „trecut pe lista scurtă de prieteni pentru taclalele spirituale care de multe ori devin interminabile monologuri, cel cu care, uităm de timp, uităm și de spațiu, pentru că am ajuns în alte sfere.”

            Simbolizând unirea idealului cu realitatea cotidiană Alexandru Andrițoiu-selectat în antologie- ne aduce cerul pe pământ: „Cea mai frumoasă lună e în lac,/cel mai frumos luceafăr e pe mare,/și cântă cel mai sincer pitpalac/ nu-n pomi, ci-n amintiri și în uitare./ Cea mai frumoasă lună e in lac.”(Arta poetică)

Poetul iubirii, al dragostei eterne-„în iubire a găsit reperul său sufletesc”(volumul Bună seara, iubito!)-Lucian Avramescu mărturisește chiar și în plină tristețe că sufletul lui e plin de dragoste pentru ființa iubită:„te chem a câta oară, prea fericit plângând/ pe un pământ de fluturi sap gropi de înviere/ cu lacrimi care mâine vor amuți în gând/ deci iartă-mi încă-odată durerea de-a te cere”(Scrisoare Euridicei)

Călătoria turistică sentimentală prin poezie se oprește la tânărul poet rus Serghei Esenin-poetul mestecenilor(cel ce-a  murit tânăr la fel ca Nicolae Labiș) nu înainte de a-și exprima prin poezii dragostea de țara sa( „Și totuși mi-e drag acest oraș de ulmi și platani,/ Învechit de ploi, înnegrit de ani, /Pe cupolele lui moțăie obosită/Asia, Asia aurită.”(Moscova Cârciumărească), fiind preocupat și de răspunsuri la probleme existențiale: „Lună văruită, câmp spoit cu nea,/ Sub lințoliu zace țara mea,/ Plâng mesteceni îmbrăcați în alb și/ lor li-e greu,/ Oare cine-i mortul,/ N-oi fi cumva eu?...sau: „Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,/ Toate trec ca floarea spulberată./ Veștejit de-al toamnei mele frig/ Nu voi mai fi tânăr niciodată...(Nu regret, nu mă jelesc, nu strig...)

Caseta cu „bijuterii poetice” propusă de Ion (Ică Sălișteanu) poposește în pragul celui cu o sensibilitate veșnic tristă și rănită, plângând mereu într-un mediu fără orizont, cel ce exprimă la un moment dat: „E timpul...Toți nervii mă dor/ O, vino o dată,/măreț viitor!” George Bacovia-poetul „plumbului” cu cele mai simple afirmații ne duce într-o lume bolnavă, cu ploi, cu suferințe greu de suportat: „De-atâtea nopți aud plouând./Aud materia plângând.../Sunt singur, și mă duce un gând/ Spre locuințele lacustre...De-atâtea nopți aud plouând,/ Tot tresărind, tot așteptând...Sunt singur, și mă duce un gând/ Spre locuințelșe lacustre.”(Lacustră)

Cu gândul la tot atâtea „seri de poezie” cu prietenii sau în fața cărților, Ică Sălișteanul ni-l aduce în prim plan pe poetul ce-a zis că „veșnicia s-a născut la sat”și -„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Ci cu lumina mea sporesc a lumii taină”-cu o vocație intelectuală de excepție Lucian Blaga nu a fost la vremea lui apreciat la adevărata lui valoare „mut ca o lebădă” până la vârsta de patru ani, estetician și filozof de talie internațională a fost exclus de la obținerea Premiului Nobel pentru literatură ca urmare a unor intrigi sociale nejustificate. Aceeași poveste unică/singulară și generală în același timp-iubirea: „Iubești-când simțiri se deșteaptă/ că-n lume doar inima este,/ că-n drumuri la capăt te-așteaptă/ nu moartea, ci altă poveste.”(Iubire)

Cunoscut îndeobște prin opera sa în proză, prin romanul Desculț care prin traducerea lui în multe limbi ale globului pământesc-străbătea lumea „în sandale de aur” scriitorul Zaharia Stancu prin opera sa poetică se înscrie în cadrul liricii noastre moderne prin vocabularul plin de metafore asemănătoare poeziei populare românești: „Îți cânt mereu umerii și mijlocul,/ Mâinile, obrajii, picioarele,/ Cânt încă șesurile și focul,/ Măgurile mărunte și soarele./ Cânt încă dragostea năucă, nebună,/Care m-a străpuns ca o suliță/ C-un vârf în inima mea, cu altul în lună.”(Cântec de dragoste)

Laureat al Premiului Nobel în 1913-scriitorul indian care a scris peste trei mii de poeme care se recită și se cântă pe melodii compuse tot de el- căci Robindranath Tagore a fost prozator, poet, compozitor, pictor, eseist și filozof, un mare umanist demn de renașterea Indiei: „Vorbește-mi, dragul meu!/ Rostește-mi în cuvinte ce mi-ai spus în cântec!/ Noaptea-i întunecată. Stelele pierdute-s în nori./ Vântul suspină printre frunze,/ Îmi voi desface pletele./ Mantia mea azurie/ va undui în juru-mi cât o noapte./ Lângă sânul meu îți voi strânge capul,/ și-aici, în dulcea singurătate,/ îi voi șopti inimii tale.”(Vorbește-mi, dragul meu!)

Cu toate că Mihai Beniuc a fost un poet patriot, atent la suferințele poporului(a se vedea versurile „Sunt măr de lângă drum și fără gard/ La mine-n ramuri poame roșii ard/ Drumețule, să iei fără sfială, că n-ai să dai la nimeni socoteală”...)- se aleg și în acest caz tot poeziile iubirii: „Nici pianistul când atinge clape/ Nu-i străbătut de-nfiorări ca mine,/ Simțind căldura trupului aproape,/ Al tău, cu zvârcolirile-i feline./ În sânge-mi fug alunecând lavine,/ Aud cântând izvoare-n munți cu ape,/ Văd ceruri toamna de cocoare pline/ Furtuni de muzici gata să mă-ngroape./ Și dacă totuși, totuși nu mă pierd/ În vălmășagul dragostei fierbinte/  E că-mi aduc, Ca printr-un vis, aminte/ Ce-ar trebui, de-ai ști ce știu, să-ți iert:/ Cu cine rătăceai într-un apus?.../ Eu însă tac, tu n-ai nimic de spus.”(Nici pianistul...)

Din opera poetului „testamentului literar artistic”- Tudor Arghezi-(”Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte.”..) scriitorul Ică Sălișteanul se oprește tot la sentimentul iubirii: „Tu nu știi că la rău și bine,/ Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,/ Ca iedera te înfășoară/ Sufletul meu, cu frunza lui ușoară./ Tulpina ta se-nalță pân la stele/ Strânsă de vrejul gândurilor mele.”(Mi-e dor de tine)

N-aș putea nici pe departe să cuprind cu viziunea-mi empatică și pe doamnele metaforei românești: Ana Blandiana(luptătoarea pentru dreptate și libertate înainte și după 1989), Nina Cassian, Otilia Cazimir, Magda Isanos, Veronica Porumbacu-pe care cu genorozitate le-a cuprins Ică Sălișteanu; pe Mihai Eminescu, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu-ar merita fiecare cât mai multe citate care să ne amintească de valoarea lor literară națională, dar și universală.

Antologia de poezie universală realizată cu mult curaj de Ică Sălișteanul  adună cele mai frumoase poezii  din lirica română și din cea de peste hotare-având la bază ideea că poeții români nu sunt mai prejos ca ceilalți-universalitatea lui Eminescu, a operei lui W. Shakespeare(vezi românul patriot Adrian Păunescu), Charles Baudelaire cu al său „Le mal de siecle” alături de Radu Gyr cu atitudinea lui față de suferința trupului etc.

De aceea la-ncheiere nu vă voi mai prezenta pe aceștia, ci voi merge mai departe cu Alfred de Musset: „Eu știu durerea să-ți ascult,/ Oricât ai suferi de mult/ Și te va-nvinge nedreptatea,/ Mereu mă vei vedea venind/  Dar nu pot mâna să ți-o prind/ Iubite, sunt Singurătatea.”(Noapte de decembrie).

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, LSR, filiala Maramureș, Ulmeni, februarie 2022