de Gheorghe Pârja
Tinerii grupați în Cenaclul Cultural „Voci Eminesciene”, condus cu
inspirație de elevul Bogdan Vanca, au înțeles, dar le-am spus și eu, că viața
cuvântului lor depinde de măsura în care vor putea reda truda înaintașilor.
Recenta întâlnire cu tinerii care se joacă cu memoria verbelor și a
substantivelor a stat sub semnul descoperirii propriei lor vocații. Adică i-am
surprins în ipostaza de ucenici ai Poeziei. Și a fi ucenic în Catedrala
Cuvântului mi se pare o stare nobilă a unui tânăr. Faptul că au decis să
deschidă miraculoasele porți ale Poeziei este un semn al curajului. Mai ales în
lumea asta crispată, în care adorația cuvântului este mai rară. Elevi și
profesori au instituit concursul „Eminescianul”, din creația ucenicilor care au
dat făptură nouă vrăjii simțirii lor.
Profesori coordonatori: Alina Andreicuț, Monica D. Cândea,
Cristina Retteghi. Ca orice întrecere, concursul a avut învingători. Care îi
așteaptă pe următorii inspirați. Așa am fost martorul unui recital din poemele
și prozopoemele care au întrunit exigențele unui juriu format din elevi și
profesori. Poemul lui Andreas Mureșan denotă o experiență de exprimare sigură,
care propune o investigare asupra locului comun, descoperirea omului în această
junglă urbană, cu accente de contemplație rece. Poeziile lui Patrik Tarța m-au
surprins plăcut prin farmecul învelișului misterului din sufletul închis,
meditația asupra timpului și a schimbării. Teodora Mugur construiește un peisaj
liric izvorât dintr-un vis, în care, la lumina lunii, este proiectată fantoma
dintr-un salcâm care acaparează emoția. Cu bune evocări, cu simboluri mitologice,
Flavia Ivan limpezește simțurile, izgonind din preajmă suavitățile din jocurile
vârstei. Locuiesc într-un poem, Persefona, Pygmalion și Atlas, fiecare cu
încărcătura semnificației, prelinsă prin vreme, autoarea demonstrând că poate
combina, cu ușurință, semnele unei realități mai puțin cunoscute.
Ca să rămân în forma de apreciere a juriului, proza luată în seamă
la concurs mi se pare și ea bine configurată. Este mai degrabă o proză poetică.
Inspirat ilustrată de Nicole Amalia Bărbuș, pe care, utilizând o frenezie a
confesiunii, o văd pe drumul lui Geo Bogza. Într-o reușită parabolă, viața din
mitologie se întrupează în realitate pământească, trecând prin filtrul unui
basm românesc. S-a ivit în lume un semizeu. În viziunea autoarei, Mihai
Eminescu. Tot în stilul unei imaginații romantice, este și textul Amaliei
Iațuc, sporind noutatea limbajului prin acuitatea notației. Patricia Pop
adresează o scrisoare lui Mihai Eminescu, text care se reține prin sinceritatea
mărturisirii, simplitatea profundă, convingătoare. Scrisoarea Amaliei este
firească, omenească și face parte din demitizarea mitului.
Recitalul a fost o împlinire a elevilor, o bucurie a profesorilor
și o maturizare a acestei grupări de eminescieni, care au aflat ce au căutat:
lirismul. Și de data aceasta, a ținut să fie lângă elevi, profesorul Adrian
Bledea, directorul adjunct al Colegiului „Mihai Eminescu.” Cu îndemnurile
dumisale spre cultură. Țin să vă spun că prezența mea la eminescieni se face
după principiul nunții maramureșene: dacă ești chemat, te duci! Mi-a mai rămas
să vă spun juriul și câștigătorii acestei ediții. Juriul a fost format din
elevii: Camelia Nistor, Bogdan Vanca, Răzvan Stan și profesorii Monica Dana
Cândea și Corina Ramona Fonai, juriu care a acordat următoarele premii: Premiul
special al juriului – Andreas Mureșan. La poezie. Premiul I – Patrik Tarța;
premiul II – Teodora Mugur; premiul III – Flavia Ivan. La proză, Premiul I –
Nicole Amalia Bărbuș; premiul II – Amalia Iațuc; premiul III – Patricia Pop.
Drum bun spre Parnas, ucenicilor Poeziei de la Colegiul „Mihai
Eminescu” din Baia Mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu