PATTY FERARIU-volumul
de poezii
„ÎNTRE DOUĂ
ASFINȚITURI”
Motto: „Frumos ca-n
Draxeni de Vaslui
Nicăieri în lume...
Nu-i!” -Patty Ferariu
Dor, dor și iar
dor...de anii copilăriei, de vise/visări, de locul natal, casa părintească și
de sat- la braț cu verde-crud și roșu-visător,/„prin arșița timpului văd
verdele zborului”...,/„de misterul dintr-un nor” cu o floare care-i zâmbește/la
malul mării-și odihnește destinul...pe pluta dragostei de oameni („hora
lacrimilor” din dragoste de țară); de istoria zbuciumată a poporului din care
face parte; trece-n zbor o săptămână prin vara viselor și toamna cu speranțe...cu
„destine nebune pe vioara melancoliei/inimii/; în grădina sufletului cu dor de
viață și copilărie”-acestea ar fi ideile care animă versurile!
„Do...dorul mă cuprinde
iară
Re...rezemată-ntr-un
condei
Mi...mi-amintesc un
colț de vară
Fa...fața ta și ochii
tăi
Sol...solitară-n pragul
serii
La...o margine de țară
Si...singură la malul
mării
Do...dorul mă cuprinde
iară!”-(Solfegiul dorului)
Pentru a înțelege
nuanțele sentimentelor din versurile autoarei Patty Ferariu ar trebui să
pornești de la „o idee emoțională” exprimată chiar înainte de a scrie versurile
și anume proza scurtă inserată inițial cu titlul „Floare de mac”. Cu
gândul la florile de mac, la sufletul/ele pereche și la tradiționala poezie a
sufletului:
„Florile de mac sunt un fel de mamă și tată
pentru grâu(zice tata) îl păzește să nu pățească ceva...Așa cum vă păzește pe
voi mama voastră și tatăl vostru(zice căruțașul)...iar autoarea fiind stăpânită
de o imensă dragoste față de „tata” de câte ori vede flori de mac își amintește
de conversația din căruță cu tatăl ei care-i explica și ce este o mamă vitregă
și legenda locului „Fata moartă”.
Astfel poezia aduce
după sine o parte din sufletul autoarei-dorul o poartă când spre trecut, când
spre viitor:
„Mă trezesc în fiecare
dimineață cu zâmbetul pe față,/ Când Răsăritul îmi dă viață și mă-ncarcă cu
Speranță./ Rănile...le-am conservat prin compromisuri,/ Sufletul mi-l odihnesc
între două asfințișuri”-(Între două asfințișuri).
Dor de Tata/ Mama:
„M-ascund ades în
colțul din odaie...Te strig prin lacrimi ce îmi curg pâraie,/ Te regăsesc doar
printre amintiri.../ Să te mai pot îmbrățișa sunt amintiri”(Dor de Tata);
„Pe aripi de cer senin,/Te văd mamă printre stele,/ Zi de zi, seară de seară/
Te tot caut printre ele.”(Dor de Mama) Autoarea se simte străină pe
meleaguri natale la vederea casei părintești de unde lipsesc cei doi părinți/
culmea dorului-când se trezește din visare, de Ziua Mamei: Oh! De n-ai fi
plecat în lut,/ Azi eram apropiate/ Chiar de locuiam departe/ Am fi sfătuit de
toate/ Chiar minut după minut, Că-ți făceam mamă, Facebook! (Ziua Mamei).
Asemănătoare poeziilor populare-în
cuvinte simple și sincere în acord cu legile firii-poeziile din acest volum cu
titlul „Între două asfințituri”-au un stil aparte în care culorile
anotimpurilor sunt în acord cu sentimentul exprimat-(liniște/tumult,
lumină/întuneric/ alb/colorat, Cer/ Pământ- (verde-renaștere, viață,
primăvară); roșu (iubirea cu toate atributele ei), de regret și speranță-„dorul
-o durere dureros de dulce” etc.
Autoarea se îndreaptă a
ne comunica alte stări sufletești:
-„Azi, am zăbovit o
clipă printre trestii și arțari,/ Am cules în palmă gânduri, și-am ciuntit anii
amari” (Declin);
-„Plouă mărunt și-un dor mă lovește/ Un
fir roșu se scurge din trupu-mi căzut,/
Castanul căzut zâmbind îmi șoptește,/ Că viața mereu are un nou început”
(Castanul dorului);
-„O să-mi crească macii pe izlazul
dorului/ Și în capul pieptului crinul Maicii Domnului,/ Șapte flori de
crizantemă, presărate cu mătasă,/ Împlinite într-o stemă îmi pun sufletul la
masă”. (Comoara sufletului);
-„Iubiri
pierdute...Eșecuri...Realizări.../ De toate mi-a fost dat să le trăiesc.../
De-ar fi să-ntoarcă anii...N-aș vrea să schimb nimic,/ Aceeași viață îmi doresc!”
(Retrospectivă/50 ani);
„Prin
arșița timpului văd verdele zborului” în zâmbetul copilului Alex, sărut
între Cer și Pământ, Sonetul Ecaterinei Teodoroiu, un „mulțumesc” cu litere de
aur adresat învățătoarei, în memoria jumătății pierdute-1993 etc.
Cu sufletul vesel zburdând prin
primăvara viselor uneori poezia e mai actuală ca niciodată:
-„Încarcerată, se
înfășoară în voalul alb al Speranței/
Privește spre Răsărit, așteptând un răspuns de la soare,/ Îngenunchează
spășită în fața nedreaptă a pandemiei,/ Cerând milă pentru oameni și
viețuitoare.” (Primăvara speranței/2022;
-„Nu...nu suntem
pierduți cât Planeta-i verde,/ Dumnezeu de sus aude și vede!”(Corona-Virus);
Mai aproape de Iisus,
de mână cu Iisus/ călătoare prin vise din primăvara copilăriei: „Mă plimb hai
hui, prin Univerul meu rătăcitor,/ Înalț
sublimul răsărit în asfințit,/ Cu aripi
renăscute-n infinit!” (Flori de mac);
„Între două asfințituri” se alege
viața, credința-n ziua de mâine, în ideea că viața merită trăită, părăsirea
amintirilor care sunt ca o obsesie și acceptarea zilei de azi cu luminozitatea ei:
-„Pe cărarea vieții mele fânul am
cosit,/ Anii grăbiți se răstoarnă înspre
asfințit,/ Bujorii obrajilor petalele
și-au scuturat,/ Ghiocei albi de zăpadă
pletele mi-au argintat.”(Cărarea vieții).
PROF. OLIMPIA
MUREȘAN, ASOCIAȚIA SCRIITORILOR, Baia Mare, Maramureș, Ulmeni, februarie, 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu