OPREȘTE-MĂ LA TINE, MARAMUREȘ, OPREȘTE-MĂ ÎN TINE ANOTIMP!

S-a stins și ultimul ecou al ceaterilor. Nu se mai aude tropotitul cizmelor, nici țipuriturile și nici chiotele moroșenești slăvind din baierile inimilor bucuria vieții.

            S-au stins și luminile sălii de bal. Aerul crud al dimineții dezvrăjește totul și ne aduce dureros la realitate, smulgându-ne din povestea în care ne-am aflat vreme de trei zile.  Peste pensiunea cochetă din Baia Sprie s-a așternut liniștea.

            Nu ne îndurăm să plecăm. Prelungim cât putem de mult îmbrățișările de bun-rămas, vorbele rostite din inimă, promisiunile că ne vom revedea...

Pentru o clipă îmi trec prin fața ochilor cămeșoaiele lungi și gacii de-un alb orbitor, fâlfâind prin aer ca niște aripi de îngeri. Câtă muncă va fi fost în spatele momentelor frumoase de muzică și danț pe care ni le-au oferit copiii din ansamblul folcloric " Florile Chioarului"...! Și nu doar ei, ci mulți alții, veniți special ca să ne încânte, în Tabăra de creație literară "Oprește-mă la tine, Maramureș, oprește-mă în tine anotimp"!

Cât despre noi...?!? Veniți din toată țara, ba chiar și din Basarabia, că mie așa mi-e drag s-o numesc. Am străbătut sute de kilometri, tăind țara-n două, ca să ne putem revedea.

Dar pentru că era totul mult prea frumos, un pui de vreme urâtă, rătăcitor prin lume, s-a gândit să se țină scai de capul nostru, răbufnind când ne așteptam mai puțin, când dinspre valea Săsarului, când dinspre munții Gutâiului.

Trei zile și trei nopți a plouat încontinuu. Și-n sufletele noastre era tot soare și lumină...! Trei zile și trei nopți ne-a dat târcoale frigul, mușcând de pe unde apuca. Și-n sufletele noastre era tot cald și bucurie...! 

"- De ce?" ...mă veți întreba! 

Poate din cauza ținutului aceluia frumos de acolo, de la porțile ceriului. Unde am șezut și-am plâns sub tălpile Dumnezeului. De bucurie am plâns. Și unde am legat pe veci fârtăție cu copacii, cu lumina și cu viața.

Sau poate din cauza oamenilor frumoși pe care i-am întâlnit la Baia Sprie. Poeți, scriitori, actori care ne-au împărtășit din harul cu care i-au înzestrat Párcele la venirea lor pe astă lume. Sau poate din cauza organizatorilor - Vasile Bele, Gelu Dragoș și Nelu Danci care, fiecare pe putința și priceperea sa, au fost mereu grijulii cu noi, și atenți să nu ne lipsească nimic. Poate din cauza oamenilor cu care ne-am întâlnit când am vizitat Biblioteca județeană "Petre Dulfu " și Planetariul din Baia Mare. Sau poate întâlnirea cu primarul, preotul și localnicii comunei Șișești, care a rămas memorabilă. 

Pe o ploaie încăpățînată, ce nu se mai dădea dusă, am făcut un adevărat tur de forță și vă spun cu mâna pe inimă că am fost primiți cu căldura prieteniei la Biblioteca județeană "Petre Dulfu" de către însuși directorul instituției, dr. Teodor Ardelean, om de mare cultură și de o erudiție rară. Biblioteca beneficiază de organizare și dotări remarcabile, am vizitat toate sălile acesteia. 

D-apoi la Complexul muzeal " Vasile Lucaciu" din Șișești? Imaginați-vă o curte mare plină de flori și verdeață, în care se află laolaltă muzeul "Vasile Lucaciu " și monumentala biserică greco-catolică ce sprijină cerul cu turlele.

Acolo ne-au întâmpinat și ne-au luat pe găzdășag pentru o clipă de totul totului, primarul localității -  Tentiș Ioan -Mircea, custodele muzeului, preotul, și istoricul Gavril Babiciu. Lor li s-a alăturat actorul Claudiu Pintican, de la Teatrul din Baia Mare. Știți cum e să te prinzi de mâini și să dansezi Hora Unirii, noi cei veniți din toată țara, frații noștri de peste Prut și oamenii locului, în sunetul taragotului ce ni l-a readus în memoria sufletului pe Dumitru Fărcașu? Știți cum e să simți că se curbează aerul când încep clopotele a răsuna, și taragotul cântă, și ploaia bate și frunzișul freamătă de vânt, dar celor prezenți nu le pasă și vorbesc cu mândrie stăruitoare despre preotul, militantul și deținutul politic Vasile Lucaciu? Dar când un actor îți recită "Scrisoare de la Muselim Selo", în foșnetul vântului și zgomotul ploii, lângă capetele plecate ca într-o închinăciune, ale trandafirilor prea grei de-atâta apă...?

Da' vreun Planetariu ați văzut, mă rog, domniile voastre...?!? Există unul în Baia Mare, pe care l-am vizitat și noi, grupul scriitorilor. S-au spus acolo povești cu luceferi și stele, cu constelații și zodii, într-un întuneric deplin, cu ochii ațintiți pe bolta cerească ivită deodată și parcă de nicăieri  deasupra noastră. Ghidul și povestitorul nostru, fost profesor de matematică, Ioan Bob, ne-a povestit câte-n lună și-n stele (ce ne priveau de deasupra), ne-a purtat prin galaxie, cu soarele și luna ce se caută necontenit de la Facerea Lumii, cu univers, planete și tot felul de " mistere astrale".

Dar poate că ceea ce mi-a rămas în memoria afectivă sunt porțile maramureșene, cu semnele și simbolurile lor apotropaice, unice în cultura românească.

Soarele, funia răsucită (veșnicia), cercul, floarea, linia frântă, rombul, însemnând tot atâtea simboluri, credințe și eresuri care fac parte pentru totdeauna din identitatea neamului românesc. Din identitatea Țării dacilor liberi, din Vatra unde ne-am format și am crescut. Acei daci liberi care întâmpinau moartea cu zâmbetul pe buze. Aceia care nu plecau capul în fața nimănui. Și m-am gândit că atât ne-a mai rămas: cine am fost și de unde am venit. Ca să înțelegem cine ar trebui să fim și încotro să ne purtăm pașii.

Trei zile au trecut ca trei ceasuri. Precum odinioară poetului, mai lung ne-a părut drumul de întoarcere.

Am ajuns și noi pe la casele noastre. Toamna ne-o luase înainte. Am găsit într-un buzunar o ghindă. Din curtea parohiei "Vasile Lucaciu" din Șișești. M-am umplut de nostalgie, amintindu-mi primirea frumoasă pe care ne-au făcut-o cei de acolo. Și recitalul poetic de excepție al actorului Claudiu Pintican. În geantă, o coală de hârtie cu o poezie, dăruită mie de o basarabeancă inimoasă, chiar în dimineața plecării. Am adunat toate amintirile și le-am prins la reverul sufletului. 

Vreme de câteva zile și-au dat mâna Muzele, adeverind cu asupra de măsură dictonul latin "Atunci când muzele vorbesc, armele tac." Penelul, condeiul, cuvântul și culoarea au săltat pe ritmurile vesele ale folclorului din Țara Maramureșului.

În serile răcoroase de toamnă venită mult prea devreme, revăd cu ochii minții oameni mândri și locuri frumoase, oameni și locuri ce fac cinste neamului meu românesc. Auziți și voi cântul taragotului amestecându-se cu foșnetul frunzelor și dangătul molatec al clopotului...?!?

 

 

 

Roxelana Radu

Membru UZPR

2022, 21 al lui Răpciune