Casa Memorială Vasile Voiculescu din comuna Pârscov, județul Buzău a fost redeschisă pentru vizitatori, informează Muzeul Județean Buzău. Casa recreează atmosfera familială în care s-a născut și a petrecut o bună parte a vieții cunoscutul poet, dramaturg, publicist și editor român, scrie Basilica.
Locuința se află la o distanță de 32 de kilometri de
orașul Buzău, în cadrul pitoresc al Văii Buzăului.
Conform Consiliului Județean Buzău, casa memorială
Vasile Voiculescu a fost reabilitată în anii ‘80, respectând planul
construcției originale care a aparținut familiei scriitorului.
Spațiul expozițional este organizat tematic,
încăperile redând aspecte și momente ale vieții private și ale activității
profesionale ale lui Vasile Voiculescu.
În curtea casei se află bustul lui Vasile
Voiculescu, dezvelit la 13 octombrie 1974, cu prilejul aniversării a 90 de ani
de la naștere, realizat de artistul plastic Oscar Han.
Programul de vizitare este de miercuri până
duminică, între orele 9:00 – 17:00; luni și marți, închis. Accesul se face pe
DJ 203L Măgura – Pârscov care pornește din DN 10 Buzău – Brașov.
C.L.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu